TRAFICUL DE INFLUENŢĂ ŞI ÎNŞELĂCIUNEA

TRAFICUL DE INFLUENŢĂ ŞI ÎNŞELĂCIUNEA

publicat în ”Buletin documentar PNA” nr.2/2003

1. Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, cerinţe pentru realizarea cărora este necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la activitatea acestora prin săvârşirea faptei prevăzute în art. 257 C.pen.

În schimb, obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune îl constituie relaţiile sociale privind strict patrimoniul unor persoane (fizice sau juridice) relaţii care iau naştere şi se desfăşoară pe baza bunei-credinţe a subiecţilor acestor raporturi, a încrederii ce şi-o acordă reciproc între ei fără a implica în mod real poziţia unor unităţi sau persoane juridice terţe (ca subiecte pasive subsidiare) de către ambii participanţi sau cel puţin de către subiectul activ al inducerii în eroare.

2. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă subiectul pasiv este persoana juridică, iar în subsidiar funcţionarul determinat în a cărui atribuţie de serviciu intră îndeplinirea unui act anumit sau un funcţionar care poate fi determinat prin precizarea actului pentru a cărei îndeplinire urmează a se exercita influenţa: chiar dacă nu a fost indicat expres subiectul pasiv subsidiar este suficientă determinarea actului, a sferei de atribuţii unui funcţionar anume, singurul care are asemenea atribuţii, şi deci făcându-se posibilă indicarea (chiar imediată) a funcţionarului.

3. Interesul cumpărătorului de trafic intră în conflict cu interesele sociale, “publice”; în lipsa unui interes real, legitim sau chiar nelegitim, fapta va constitui o înşelăciune sau, eventual, un şantaj, în funcţie de manoperele folosite, respectiv de metodele folosite de autor în scopul obţinerii folosului material injust^[1][53].

4. Nu constituie infracţiunea de trafic influenţa afirmată de infractor asupra unor activităţi ce intră în sfera atribuţiilor legale ale altor organe^[2][54], sau după ce funcţionarul, în cadrul atribuţiilor sale legale, îndeplinise deja actul^[3][55].

În asemenea situaţii, faptele pot constitui infracţiunea de înşelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre relatările traficantului şi realitate, şi deci a fost indus în eroare (şi a suferit un prejudiciu)^[4][56].

5. Ne apropiem astfel de elementul determinant de delimitare a celor două infracţiuni, şi anume crearea unei stări de pericol pentru activitatea persoanei juridice în serviciul căreia se află subiectul pasiv subsidiar (vizat de traficant indicat nominal sau determinat implicit), stare de pericol ce constă în atingerea adusă prin expunerea reputaţiei şi corectitudinii anumitor funcţionari şi a unor persoane juridice determinate la neîncredere şi suspiciuni^[5][57].

Ori de câte ori se constată că o persoană care are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar primeşte ori pretinde foloase sau acceptă promisiuni pentru a-l determina pe acel funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, vom fi în prezenţa cel puţin a unui trafic de influenţă.

Spunem, cel puţin, întrucât traficul influenţei poate coexista cu alte infracţiuni, în concurs.

Astfel, în cazul în care traficantul cumpără favoarea unui funcţionar pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, el se face vinovat şi de infracţiunea de dare de mită^[6][58], sau de infracţiunea de primire de foloase necuvenite (dacă funcţionarul primeşte foloasele după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei şi la care era obligat, dar şi după ce se săvârşise infracţiunea de trafic).

Dacă traficantul intervine efectiv pe lângă funcţionar pentru a-l determina la o acţiune ilicită, ne aflăm în faţa unui concurs între un trafic de influenţă şi o instigare la infracţiunea de abuz în serviciu^[7][59].

De asemenea, traficul de influenţă trebuie sancţionat în concurs cu infracţiunea de înşelăciune dacă traficarea reprezintă un mijloc de amăgire pentru o inducere în eroare^[8][60].

6. Nu orice intervenţie, chiar remuneratorie, este ilicită. Persoanele care intermediază pe lângă autorităţi în virtutea profesiei lor nu intră în cadrul prohibitiv al legii^[9][61].

7. O ultimă problemă trebuie ridicată. După cum arătam, infracţiunea aduce atingere unor “activităţi de interes public, fără a defini interesul decât prin trimitere la art. 145 C. pen.

În acest articol, prin “public” înţelegem nu numai tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, gestionarea proprietăţii publice, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel declarate de lege de interes public.

Credem că prin interes public, în sensul art. 145 C.pen., se înţelege un drept recunoscut de lege reflectând o necesitate socială ce impune instituirea de activităţi de servicii de utilitate colectivă de către autorităţile publice prin mijloace de drept administrativ, în organizarea unor servicii la nivel statal, răspunzând unor nevoi comunitare, sau uzului public, în serviciul statului şi al societăţii civile.

Considerăm referirea la instituţii ca inutilă, aceste entităţi operând în regim de autorităţi publice, de autorităţi autonome ale administraţiei locale sau în regim de regii autonome sau de societăţi comerciale^[10][62].

În consecinţă, interesul public priveşte orice persoană juridică, altele decât societăţile comerciale în relaţii civile sau comerciale.

8. Discuţia are importanţă dacă observăm că obiectul intervenţiei, interesul real al cumpărătorului influenţei priveşte un funcţionar, public sau privat^[11][63].

Considerăm că soluţia unei evidente necorelări între “ocrotirea interesului public” şi “orice funcţionar sau alt salariat” constă în ideea enunţată mai sus: Nu orice intervenţie, chiar remuneratorie, este ilicită.

Discreditarea funcţionarilor care acţionează în interes public poate privi nu numai pe funcţionarul unei autorităţi publice, ci şi pe funcţionarul unei societăţi comerciale (care acţionează întotdeauna ca un mandatar al patronului).

Este posibil ca un funcţionar al unei persoane juridice de drept privat să fie subiectul unei traficări a funcţiei: este cazul actelor ce dobândesc regim de acte publice.

Astfel, actele comerciale întocmite în vederea impozitării, vămuirii, înaintate (sau care trebuiesc prezentate) unei autorităţi publice pot fi obiect al traficului funcţiei (de exemplu, prin falsificări)^[12][64].

De asemenea, actele de dreptul muncii încheiate de funcţionarul privat pot privi administraţii publice, cum ar fi cele în domeniul protecţiei sociale, al asigurărilor sociale etc. (de exemplu, se trafichează întocmirea unui act fals de pensii, de alocaţii, de şomaj etc.).

Acesta este sensul larg al interesului public care trebuie să se aibă în vedere la corecta încadrare juridică a unor manopere frauduloase.

În concluzie, traficul influenţei priveşte un funcţionar public sau orice salariat al unei persoane juridice, care exercită o însărcinare de serviciu de interes public.

[1][53] A se vedea, de exemplu, T.S. s.pen., dec. nr. 2287/1970, în CD/1970, p. 412 şi în „RRD” nr. 9/1970, p. 159.

[1][54] A se vedea, de exemplu; TS, Col. pen., dec. nr. 40/1970, în CD/1970, p. 381; T. reg. Suceava, d. pen. 1379/1965, în JN, nr. 10, 1965, p. 165.

Este necesar ca funcţionarul (pe lângă care inculpatul are sau lasă să se înţeleagă că ar avea influenţă) să fie competent a rezolva favorabil pretenţiile celui care solicită intervenţia (C-A Constanţa, d. pen. 160/1996, în Dreptul nr. 6/1997, p. 128 şi d. 129/1996, cit. supra).

[1][55] Trib. reg. Banat, dec. pen 2034/1963, în JN nr. 1, 1965, p. 172

[1][56] T. reg. Maramureş, dec. pen. 253/1962, în J.N, nr. 8/1963, p. 170.

[1][57] S.Kahane, infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, în V. Dongoroz ş.a. Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voI. IV, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1972, p.156.

[1][58] Ibidem, Gh.Dărângă, D.Lucinescu, Comentariu, în Colectiv, Codul penal al R.S.R. comentat şi adnotat, Partea specială voI. 1, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 102.

[1][59] Remiterea unei sume de bani unui funcţionar, din partea unei persoane, pentru ca acestea să îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele complicitării la infracţiunea de luare de mită, iar nu ale infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât iniţiativa ilicităţii aparţine funcţionarului.(T.S., s.pen., dec. nr. 1435/1983, în CD/1983, p. 247-248); a se vedea şi S.Kahane, op.cit., p. 156 pentru abuz.

[1][60] Ibidem. Peste plata influenţei, pretinde (mincinos) un folos şi pentru funcţionar, amăgirea prin care s-a săvârşit şi traficarea constituind prin ea însăşi o înşelăciune, iar traficul serveşte ca mijloc fraudulos pentru realizarea amăgirii (în concurs).

[1][61] A se vedea discuţiile parlamentare la Cameră, raportul d-lui H. Aznavorian la adoptarea art. 252 din Codul Carol al II-lea, în C.Rădescu ş.a. Codul penal Carol al II-lea adnotat, voI. II, Partea specială, p. 145; a se vedea şi 1. Ionescu-Dolj, Comentare, în C. Rădescu ş.a., loc. cit., p. 148.

[1][62] Cu privire la domeniul public a se vedea L.Giurgiu, Domeniul public, Editura tehnică, Bucureşti, 1997, p. 69 şi urm.

Cu privire la serviciile publice a se vedea A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Nemira, Bucureşti 1996, p. 193 şi p. 106.

Subliniem că institutele de cercetări sunt organizate ca servicii publice (de învăţământ – institute pedagogice conform Decretului nr. 228/1976; de medicină legală – Decretul nr. 446/1966); ca persoane juridice (fundaţii) pe baza legii persoanei juridice din 1924; cele mai multe, ca R.A în cadrul sau sub coordonarea unor interese (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Clinico-Farmaceutică, potrivit H.G. nr. 1314/1996); Iar cele mai multe ca societăţi comerciale (a se vedea H.G. 1284/1990; H.G. 100/1991 modificată prin O.G. 25/1995).

Până la reorganizarea lor vor avea, generic, regimul R.A.

[1][63] În sensul subiectului pasiv subsidiar limitat doar la “organizaţii de stat şi publice” aminteşte V.Dobrinoiu, în Corupţia în dreptul penal român, Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 310.

---