EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE A DISPOZIŢIILOR ART. 289, ART. 327 ALIN. (3) ŞI (5) ŞI ALE ART. 334 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

I. Referitor la dispoziţiile art. 289 şi ale art. 327 alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei consideră că acestea sunt contrare prevederilor art. 23 şi 24 din Constituţie, privind libertatea individuală şi dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. În motivarea excepţiei, ei arată că dreptul la apărare al inculpatului nu se poate realiza dacă martorul, deşi prezent şi audiat în faza urmăririi penale, nu este prezent în instanţă pentru a fi din nou audiat şi pentru a fi întrebat. În aceste condiţii, luarea în considerare a declaraţiei martorului date în faza urmăririi penale ar însemna o nesocotire a dreptului la apărare şi ar trebui ca această probă să fie eliminată.

Examinând această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 327 alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare, deoarece inculpatul a putut cunoaşte declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale sau cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când putea cere confruntarea cu martorul. De aceea, în situaţia obiectivă excepţională în care prezenţa martorului audiat în faza urmăririi penale nu mai este posibilă în faţa instanţei de judecată, legea prevede citirea declaraţiei martorului, punerea ei în discuţie şi luarea în considerare la pronunţarea hotărârii. De altfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 151 din 23 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 8 iulie 2002. Prin această decizie, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a arătat că dreptul de apărare al inculpatului nu este încălcat, având în vedere că are posibilitatea de a cunoaşte şi de a combate declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale. Totodată, Curtea a subliniat că este în interesul aflării adevărului să se ţină seama de declaraţiile martorului legal audiat, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în faţa judecătorului pentru a da o nouă declaraţie.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate ale art. 289 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile constituţionale ale art. 23 şi 24, Curtea constată că acestea sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei, neavând incidenţă cu obiectul acesteia.

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală, Curtea constată, pe de o parte, că autorii excepţiei nu şi-au raportat critica de neconstituţionalitate la dispoziţii din Constituţie. Astfel fiind, instanţa de contencios constituţional nu este în măsură să se substituie părţii cu privire la invocarea unor motive de neconstituţionalitate, deoarece ar exercita astfel un control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi cu cele cuprinse în Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, din examinarea conţinutului excepţiei rezultă că autorii acesteia consideră dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală ca fiind neconstituţionale, deoarece nu prevăd un termen până la care, în cursul procesului penal, să se poată dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, mai ales într-o infracţiune mai gravă. De aceea, ei propun o modificare a dispoziţiilor legale în acest sens, ceea ce, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, este de competenţa exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, doar conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale.

De altfel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală este neîntemeiată şi pe fond, deoarece schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar, în cazul în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecăţii apar elemente noi, de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei.

Curtea Constituțională Decizia nr. 386 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 26 noiembrie 2003