Abuzul în serviciu contra intereselor publice

Prin Decizia nr. 11 din  8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 23 mai 1994, Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 248 din codul penal şi constată ca dispoziţiile sale referitoare la paguba adusă avutului obştesc sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din constituţie, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

Art. 248 din Codul penal face parte din titlul VI „Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege” cap. I „Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul” şi incriminează fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă sau o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte instituţii care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 145 din Codul penal.

Referirea la producerea unei pagube în patrimoniul subiectelor pasive ale infracţiunii nu are semnificaţia înzestrării acestei infracţiuni cu o dublă natură juridică, şi anume cea de infracţiune de serviciu şi cea de infracţiune contra patrimoniului, fapta rămânând, evident, o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, ci descrie una dintre cele două urmări imediate alternative prevăzute de lege – prima fiind „o tulburare însemnată a bunului mers” al organului, instituţiei sau unităţii – pentru ca fapta să constituie infracţiune.

De altfel, chiar admiţând că prin art. 248 din Codul penal se urmăreşte şi apărarea proprietăţii, se textul nu face nici o diferenţiere între proprietatea publică şi cea privată, aşa cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei, abuzul funcţionarului public pedepsindu-se la fel, indiferent dacă are ca urmare producerea unei pagube în patrimoniul public sau în proprietatea privată a unei unităţi dintre cele prevăzute de art. 145 din Codul penal.

În consecinţă, nu poate fi primită critica formulată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că, prin conţinutul său, art. 248 din Codul penal contravine principiului constituţional al ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular.

Curtea Constituţională, decizia nr. 294 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003

Prevederile art. 248 din Codul penal nu contravin vreunei norme constituţionale, deoarece acestea reglementează o infracţiune de serviciu şi nu o infracţiune contra patrimoniului, cum susţine autorul excepţiei.

De asemenea, critica adusă prevederilor art. 145 din Codul penal este neîntemeiată. Prin această reglementare legiuitorul nu şi-a propus să explice noţiunea de proprietate publică, ci înţelesul termenului public, raportat nu numai la noţiunea de proprietate, ci şi la „tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, … serviciile de interes public, …”. De aceea, dispoziţiile art. 145 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora „Proprietatea este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, şi ale art. 135 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc că „Proprietatea este publică sau privată”.

Critica formulată de autorul excepţiei, în legătură cu distincţia între proprietatea publică şi cea privată, nu prezintă vreun interes pentru calificarea faptei săvârşite, ca infracţiune prevăzută la art. 248 din Codul penal. Abuzul în serviciu contra intereselor publice reprezintă însă cea mai gravă formă a abuzului în serviciu, deoarece este fapta unui funcţionar public şi lezează activitatea unei persoane juridice de interes public, producând fie o tulburare deosebit de gravă a activităţii acesteia, fie o pagubă adusă patrimoniului ei. Aşadar, infracţiunea există chiar dacă prin fapta săvârşită nu s-a produs o pagubă.

Într-o interpretare sistematică a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal rezultă că acestea se aplică şi în cazul în care subiectul activ al infracţiunii este alt funcţionar, în conformitate cu art. 258 din Codul penal, prevederi ignorate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Calitatea de funcţionar public sau de funcţionar a făptuitorului, în cazul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, trebuie constatată însă de instanţa de judecată, deoarece interpretarea şi aplicarea legii ţin de competenţa acesteia.

Curtea Constituţională, decizia nr. 178/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999