ADMINISTRAREA ŞI APRECIEREA PROBELOR ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE

Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie, republicată, iar nu o încălcare a acestor dispoziţii constituţionale, aşa cum neîntemeiat susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate ( Decizia nr. 343 din 21 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 25 octombrie 2004).

Potrivit Constituţiei României, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei.

Curtea a mai constatat că nu poate reţine nici critica dispoziţiilor art. 63 alin. (2) şi ale art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, în raport de prevederile constituţionale care consacră dreptul părţii la un proces echitabil, întrucât dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul urmăririi penale, precum şi în cursul judecăţii, când acesta poate să solicite respingerea probelor cerute de procuror şi de părţi, ca o consecinţă a dreptului său la apărare.

Cât priveşte critica referitoare la prevederile art. 262 din Codul de procedură penală, Curtea constată că nu se poate susţine că acestea aduc atingere dreptului la apărare, întrucât, în măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar una dintre soluţiile menţionate în textul legal criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă, cât şi, în cazul dispunerii unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula, potrivit art. 278 şi 278¹ din Codul de procedură penală, plângere contra actelor procurorului la procurorul ierarhic superior ori la instanţa de judecată, după caz.

Curtea Constituțională, decizia nr. 646 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006