COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a abrogat, prin art. 188 lit. d), prevederile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 519 – 521 (referitoare la recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice străine), iar prin art. 188 lit. e), orice alte dispoziţii contrare. De asemenea, în titlul V, intitulat „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale”, legea reglementează, pe de o parte, procedurile prin care se solicită recunoaşterea şi executarea în străinătate a hotărârilor penale pronunţate de instanţele române, iar pe de altă parte, procedurile de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale străine, ca mijloc prin care hotărârile penale străine produc, atunci când este cazul, efecte juridice pe teritoriul României. Pe această cale statul român îşi însuşeşte hotărârea penală străină, acordându-i în virtutea propriei sale suveranităţi eficienţă pe teritoriul său. Această reglementare are caracterul de procedură specială privind ordinea juridică internă, însă şi caracterul de formă de cooperare juridică internaţională în materie penală.

Potrivit noii reglementări, în vederea executării pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine rămase definitive, autorităţile competente ale statului de condamnare formulează o cerere de recunoaştere şi executare [art. 115 alin. (2)], cerere care se transmite Ministerului Justiţiei, însoţită de o copie autentică a hotărârii şi, după caz, de o declaraţie prin care condamnatul îşi exprimă consimţământul, precum şi de o informare asupra duratei arestului preventiv sau a părţii de pedeapsă executate până la data prezentării cererii [art. 119 alin. (1) şi (2)]. Prin direcţia de specialitate, Ministerul Justiţiei efectuează controlul de regularitate internaţională a cererii, după care, după caz, o transmite procurorului general competent, în vederea sesizării instanţei competente, ori o restituie, motivat [art. 119 alin. (3)]. Autorităţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia căreia, după caz, domiciliază, îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul şi, respectiv, parchetul de pe lângă aceasta (art. 120).

Curtea constată că soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu depinde de prevederile art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, invocate ca fiind neconstituţionale. Astfel, în cauza de faţă excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect recunoaşterea, pe cale principală, a unei hotărâri penale străine, în condiţiile art. 521 din Codul de procedură penală, dispoziţii abrogate la data introducerii cererii. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu atrage exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora Curtea Constituţională decide numai cu privire la prevederile de lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit căruia, dacă sunt încălcate dispoziţiile alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

Totodată, Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în realitate, extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora şi a posibilităţii condamnatului de a se adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate împotriva sa. Or, aşa după cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării”. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Este de observat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, procurorul este cel care sesizează instanţa judecătorească competentă a se pronunţa cu privire la cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii penale străine rămase definitive.

Referitor la invocarea, în motivarea excepţiei, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Constituţie, privind suveranitatea statului, se constată că acestea nu au incidenţă în cauză. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 3, care stabileşte limitele cooperării judiciare, aplicarea Legii nr. 302/2004 este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale României, definite prin Constituţie.

Curtea Constituțională, decizia nr. 535 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005