Soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu depinde de prevederile art. 519 alin. (2) din Codul de procedură penală invocate ca fiind neconstituţionale. Astfel, în cauza de faţă excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect recunoaşterea, pe cale principală, a unei hotărâri penale străine, în condiţiile art. 521 din Codul de procedură penală. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu atrage exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 519 alin. (2) din Codul de procedură penală ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora Curtea Constituţională decide numai cu privire la prevederile de lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, conform cărora, dacă sunt încălcate dispoziţiile alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 521 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în realitate, extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora şi a posibilităţii condamnatului de a se adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate împotriva sa. Or, aşa după cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării”. De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.
În consecinţă, Curtea Constituţională constată că nu se poate exercita controlul de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 521 alin. (1) din Codul de procedură penală şi că se impune respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilă.
Nu poate fi primită nici critica întemeiată pe susţinerea că dispoziţia cuprinsă în art. 521 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa substituie o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române „pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă” aplicate prin hotărârea penală străină ce a făcut obiectul recunoaşterii, ar contraveni principiilor constituţionale înscrise în art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2), deoarece prin dispoziţiile art. 521 alin. (3) nu se instituie privilegii sau discriminări şi totodată nu se aduce o atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării s-ar putea pune în discuţie numai dacă dispoziţia criticată ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant în art. 4 alin. (2), şi anume: rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, iar în acest context nu se poate susţine că „diferenţa de legiferare” în raport de dispoziţiile aplicabile altor categorii de persoane condamnate instituie privilegii sau discriminări.
Curtea Constituțională , Decizia nr. 340 din 21 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 12 octombrie 2004
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.