Exercitarea fără drept a unei profesii

Art. 281 din Codul penal, normă de incriminare-cadru, a existat şi în Codul penal anterior, în art. 268²⁸, care sancţiona cu închisoare de la 1 lună la 2 ani sau cu amendă nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea comerţului, meseriilor sau a altor ocupaţii, dar pentru fiecare dispoziţie se menţionează expres că nerespectarea ei se sancţionează potrivit legii penale. De asemenea, în diferitele legi speciale erau prevăzute dispoziţii incriminatoare pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la exercitarea acestora. În aceste condiţii Codul penal, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 79 şi nr. 79 bis din 21 iunie 1968, a sistematizat reglementarea în materie prin instituirea unei norme de incriminare cu caracter general şi a unei sancţiuni unice pentru exercitarea fără drept a oricărei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie, dacă legea specială prevede că săvârşirea acelor fapte se pedepseşte potrivit legii penale. În felul acesta s-a creat o singură incriminare-cadru la care să se poată face trimitere prin legi speciale, legi care au fost adoptate atât înainte de anul 1989, cât şi ulterior. În prezent sunt în vigoare mai multe astfel de legi speciale care reglementează desfăşurarea unor profesii, meserii sau a altor activităţi şi prevăd că exercitarea nelegală a acestora constituie infracţiune, potrivit art. 281 din Codul penal. Menţionăm în acest sens: 1) Decretul nr. 76 din 31 martie 1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei electrice, modificat în 1969, care prevede la art. 24 alin. 1 că „Executarea de instalaţii noi sau de lucrări de modificări ori de extindere a celor existente, privind producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice, inclusiv a instalaţiilor electrice interioare, prevăzute la art. 2 lit. b) alin. ultim, de către persoane care nu posedă autorizaţie legală pentru executarea acestor activităţi sau care, chiar dacă posedă astfel de autorizaţii, nu sunt împuternicite în acest scop de organizaţia în care aceste persoane activează, se pedepseşte potrivit art. 281 din Codul penal”; 2) Legea nr. 13 din 14 mai 1968 cu privire la exercitarea meseriilor de către meşteşugari în ateliere proprii, care la art. 10 alin. 4 prevede că: „Exercitarea ca îndeletnicire a meseriilor fără autorizaţia prevăzută la art. 4 constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale”; 3) Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, care la art. 187 alin. 2 prevede: „Exercitarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de către alte persoane decât cele autorizate de Ministerul Sănătăţii, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiţii decât cele stabilite potrivit legii se sancţionează potrivit legii penale”; 4) Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, republicată, care la art. 41 prevede: „Practicarea profesiunii de medic de către o persoană care nu are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale”; 5) Legea nr. 40 din 19 decembrie 1975 privind creşterea şi ameliorarea animalelor, care la art. 47 prevede: „Executarea de însămânţări artificiale de persoane neautorizate constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii şi se pedepseşte conform art. 281 din Codul penal”; 6) Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, care la art. 25 prevede: „Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat, de către persoana care nu este înscrisă în tabloul avocaţilor, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale”; 7) Legea nr. 81 din 9 mai 1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România, care la art. 40 prevede: „Practicarea profesiunii de farmacist de către o persoană care nu are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.”

Cu privire la susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că prevederile legale criticate ar fi specifice legiuitorului socialist, iar scopul incriminării l-ar constitui preîntâmpinarea actelor de evaziune fiscală şi controlul forţei de muncă sau că prin incriminarea acestor fapte s-ar aduce atingere dreptului la muncă şi dreptului la liberă asociere, Curtea reţine că prevederile art. 281 din Codul penal nu contravin, sub nici un aspect, dispoziţiilor constituţionale invocate. Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie prevăd că „[…] Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere”. Or, conţinutul infracţiunii reglementate de art. 281 din Codul penal priveşte exercitarea fără drept a unei profesii, iar nu alegerea profesiei sau a locului de muncă şi nici restrângerea acestui drept.

Susţinând neconstituţionalitatea art. 281 din Codul penal, autorul excepţiei consideră că acest text ar fi abrogat implicit în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.

Această critică este, de asemenea, neîntemeiată. Dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”, nu sunt aplicabile prevederilor criticate, atâta timp cât legi speciale, adoptate ulterior anului 1990, trimit pentru sancţionare la acest text.

Incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesiuni, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Nu pot fi, de exemplu, toleraţi electricieni instalatori care efectuează lucrări de instalaţii electrice fără să aibă pregătirea şi, mai ales, răspunderea pe care o astfel de activitate o presupune. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinată, astfel cum s-a mai arătat, de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului.

Curtea Constituţională, decizia nr. 49 din 13 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001