Lipsa plângerii prealabile

Prin dispoziţiile art. 131 alin. (3) şi (4) din Codul penal au fost instituite principiile indivizibilităţii active a răspunderii penale, în cazul pluralităţii de victime, şi indivizibilităţii pasive a răspunderii penale, în cazul pluralităţii de infractori, pentru a asigura tragerea la răspundere a tuturor infractorilor în cadrul procedurii plângerii prealabile.

În cazul pluralităţii de făptuitori, ca în speţă, legea prevede că, dacă plângerea s-a realizat sau se menţine numai cu privire la unul dintre ei, toţi făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală, ca participanţi la infracţiune, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru. Infracţiunea fiind unică şi fiind rezultatul contribuţiei tuturor făptuitorilor, indiferent de forma de participaţie: coautorat, instigare, complicitate, ea constituite temeiul răspunderii penale pentru toţi. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efective ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii şi voinţa comună de a coopera la săvârşirea unei infracţiuni. De aceea legea prevede că pentru tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceştia, indiferent dacă îi cunoştea sau nu pe ceilalţi ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilităţii răspunderii penale, care decurge din unitatea infracţiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voinţa persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voinţa legii, răspunderea penală a tuturor.

Dacă persoana vătămată nu doreşte să fie traşi la răspundere unii dintre participanţi, ea se poate împăca cu aceştia, fapt ce determină numai înlăturarea răspunderii lor penale, împăcarea având un caracter personal.

Dispoziţia art. 279 alin. (2) lit. a) partea finală din Codul de procedură penală, care prevede că, dacă făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui, nu înseamnă, în caz de pluralitate de infractori, că este necesar să fie identificaţi toţi făptuitorii în momentul introducerii plângerii prealabile, fiind suficientă stabilirea identităţii numai a unuia dintre aceştia. Dacă în cursul judecăţii sunt identificaţi şi ceilalţi participanţi, este firesc să fie traşi la răspundere şi ei, în temeiul aceleiaşi plângeri.

Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 131 alin. (3) şi (4) din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ele se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Curtea Constituţională, decizia nr. 183 din 20 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002