MĂSURI PRIVATIVE DE LIBERTATE. EMITEREA A DOUĂ SAU MAI MULTE MANDATE DE ARESTARE PREVENTIVĂ

Autorul acesteia susţine, în esenţă, că pe baza dispoziţiilor cuprinse în art. 136 alin. (1) lit. d) şi art. 148 alin. (1) din Codul de procedură penală se pot emite, succesiv, mai multe mandate de arestare preventivă împotriva unei persoane, depăşindu-se astfel durata arestării preventive stabilită de art. 23 alin. (5) din Constituţie şi încălcându-se principiul inviolabilităţii libertăţii individuale a persoanei, consacrat prin alin. (1) al aceluiaşi text constituţional.

Curtea constată că problema dacă pe baza textelor de lege atacate se poate emite unul sau mai multe mandate de arestare preventivă a unei persoane nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.

Din punct de vedere constituţional nu interesează câte mandate de arestare preventivă au fost emise împotriva unei persoane şi nici dacă acestea au fost emise în aceeaşi cauză sau în cauze diferite, ci dacă măsura arestării a fost luată „numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege”, aşa cum în mod imperativ se dispune în art. 23 alin. (2) din Constituţie.

Or, întemeindu-se pe normele şi principiile consacrate prin Legea fundamentală, prevederile legale atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate stabilesc scopul măsurilor preventive luate în cursul procesului penal, precum şi cazurile şi condiţiile în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului. Prin conţinutul lor normativ, aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor art. 23 din Constituţie privind libertatea individuală.

Pe de altă parte, având în vedere că, aşa cum corect susţine autorul excepţiei, libertatea individuală este indivizibilă, este evident că, indiferent câte mandate de arestare s-ar emite împotriva unei persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de care este învinuită, durata măsurii arestării preventive nu poate depăşi, în cursul urmăririi penale, termenele prevăzute de art. 23 alin. (5) din Constituţie. Prevenirea depăşirii acestor termene pe calea unor mandate de arestare succesive emise în cursul urmăririi penale având ca obiect aceleaşi persoane şi aceleaşi fapte este însă de competenţa organelor judiciare, şi nu de resortul justiţiei constituţionale.

Curtea Constituțională, decizia nr. 567 din 27 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 24 noiembrie 2005