Personalitatea legii penale

Potrivit art. 4 din Codul penal, referitor la „Personalitatea legii penale”, „Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară”. Curtea reţine că aceste dispoziţii nu pot fi considerate contrare prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul înfăptuirii justiţiei „în numele legii”, deoarece tocmai conform principiului legalităţii instanţele judecătoreşti sunt obligate să aplice legea penală tuturor cetăţenilor români ori apatrizilor care au domiciliul în România şi care au săvârşit fapte penale în afara teritoriului ţării. Textul de lege criticat nu numai că nu contravine prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, dar contribuie la îndeplinirea de către cetăţenii români a uneia dintre îndatoririle lor fundamentale, prevăzute la art. 51 din Constituţie, şi anume „Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor […]”, îndatorire de care nu sunt exoneraţi, conform art. 17 din aceeaşi Lege fundamentală, nici atunci când se află în străinătate, deoarece „Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară”. Respectarea legii penale române în străinătate de către cetăţenii români nu reprezintă o obligaţie incompatibilă cu absenţa lor din ţară.

Din aceeaşi perspectivă dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu contravin nici prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, referitoare la „Rolul Ministerului Public”, potrivit cărora, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, deoarece „personalitatea legii penale”, prevăzută de textul de lege criticat, nu reprezintă o încălcare a „Rolului Ministerului Public”, ci, dimpotrivă, o exercitare a acestui rol, întrucât atât „interesele generale ale societăţii”, „ordinea de drept”, cât şi „drepturile şi libertăţile cetăţenilor” impun cercetarea penală şi trimiterea în judecată penală a acelor cetăţeni români sau apatrizi cu domiciliul în ţară, care săvârşesc infracţiuni în afara teritoriului ţării. În acelaşi timp Curtea observă că tocmai neaplicarea legii penale acestor infracţiuni ar aduce atingere valorilor menţionate, valori reprezentate şi apărate de Ministerul Public.

Curtea Constituţională, decizia nr. 233 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 septembrie 2001