PRINCIPIILE LEGALITĂŢII ŞI OFICIALITĂŢII PROCESULUI PENAL

Potrivit definiţiei date în art. 17 alin. (1) din Codul penal, „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. Existenţa pericolului social impune măsuri adecvate de apărare a societăţii, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care autorităţile statului, abilitate de lege, trebuie să acţioneze, indiferent dacă persoana fizică sau juridică lezată prin fapta concretă o solicită sau nu.

Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 158 din 14 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituţionale.

Principiile legalităţii şi oficialităţii procesului penal, înscrise în art. 2 din Codul de procedură penală, sunt în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, şi ale art. 126 alin. (2), în conformitate cu care „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.”

Legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală.

Legea penală şi cea procesual penală consacră principiul oficialităţii, apreciind că valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directă a statului şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfăşurării procesului penal. De asemenea, nu se poate susţine că protecţia constituţională a proprietăţii private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigură o protecţie mai energică a proprietăţii, fiind deci chiar în interesul proprietarului.

Curtea Constituțională, decizia nr. 525 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 10 noiembrie 2005