Public

Prevederile art. 248 din Codul penal nu contravin vreunei norme constituţionale, deoarece acestea reglementează o infracţiune de serviciu şi nu o infracţiune contra patrimoniului, cum susţine autorul excepţiei.

De asemenea, critica adusă prevederilor art. 145 din Codul penal este neîntemeiată. Prin această reglementare legiuitorul nu şi-a propus să explice noţiunea de proprietate publică, ci înţelesul termenului public, raportat nu numai la noţiunea de proprietate, ci şi la „tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, … serviciile de interes public, …”. De aceea, dispoziţiile art. 145 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora „Proprietatea este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, şi ale art. 135 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc că „Proprietatea este publică sau privată”.

Critica formulată de autorul excepţiei, în legătură cu distincţia între proprietatea publică şi cea privată, nu prezintă vreun interes pentru calificarea faptei săvârşite, ca infracţiune prevăzută la art. 248 din Codul penal. Abuzul în serviciu contra intereselor publice reprezintă însă cea mai gravă formă a abuzului în serviciu, deoarece este fapta unui funcţionar public şi lezează activitatea unei persoane juridice de interes public, producând fie o tulburare deosebit de gravă a activităţii acesteia, fie o pagubă adusă patrimoniului ei. Aşadar, infracţiunea există chiar dacă prin fapta săvârşită nu s-a produs o pagubă.

Într-o interpretare sistematică a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal rezultă că acestea se aplică şi în cazul în care subiectul activ al infracţiunii este alt funcţionar, în conformitate cu art. 258 din Codul penal, prevederi ignorate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Calitatea de funcţionar public sau de funcţionar a făptuitorului, în cazul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, trebuie constatată însă de instanţa de judecată, deoarece interpretarea şi aplicarea legii ţin de competenţa acesteia.

Curtea Constituţională, decizia nr. 178/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999. A se vedea şi decizia nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232/1993