TAXE JUDICIARE DE TIMBRU

TAXE  JUDICIARE DE TIMBRU

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul conţinut: “Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

Principiul egalităţii prevăzut de Legea fundamentală nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create.

În ceea ce priveşte scutirea autorităţilor publice care intră sub incidenţa textului de lege criticat, de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare, aceasta are o justificare obiectivă şi raţională în faptul că autorităţile respective – beneficiari de alocaţii bugetare -, fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. Referitor la critica de neconstituţionalitate bazată pe susţinerea că se încalcă dreptul de liber acces la justiţie, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu exclud stabilirea unor condiţii în legătură cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plăţii unor taxe, aşa cum niciuna dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei.

Curtea Constituțională, Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.  idem Curtea Constituţională, Decizia nr. 558 din 3 mai 2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  403 din 8 iunie 2011. Prin Decizia nr. 1.394 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 11 februarie 2009, Curtea a statuat că plata unor taxe sau impozite reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută în art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care aceştia au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Or, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, “Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, fiind aşadar la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi.