Vătămarea corporală gravă ,Infracţiuni contra vieţii ,plângerea prealabilă

Garantarea acestor drepturi ale persoanei se realizează, din punct de vedere penal, prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor grave care aduc atingere acestor valori sociale. De aceea, dispoziţiile criticate, cuprinse în secţiunea a II-a a capitolului I, intitulat „Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii”, din titlul II al părţii speciale a Codului penal, nu numai că nu contravin, ci reprezintă garanţia juridico-penală a prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

De asemenea, în sistemul nostru de drept penal infracţiunea constituie o faptă antisocială, care afectează deci întreaga societate, iar nu o faptă cu caracter exclusiv privat, nici măcar atunci când prin comiterea ei sunt lezate nemijlocit drepturi sau interese private. Din această concepţie decurge atât caracterul public, oficial al acţiunii penale, cât şi caracterul public al pedepsei.

Din raţiuni de politică penală legiuitorul admite excepţii de la caracterul oficial al acţiunii penale în cazul unor infracţiuni cu o periculozitate socială redusă, între care şi cele prevăzute de art. 180 şi 181 din Codul penal, arătate de autorul excepţiei, prevăzând posibilitatea ca punerea în mişcare a acţiunii penale să se facă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar procesul penal să înceteze prin împăcarea părţilor. Opţiunea legiuitorului în aceste cazuri nu este limitată prin Constituţie. De aceea, susţinerile autorului excepţiei urmează să fie respinse.

Curtea Constituţională, decizia nr. 65 din 28 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 17 aprilie 2002