Prevederile art. 192 alin. (2) din Codul penal reglementează una dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei (iar nu contra patrimoniului, cum se susţine în motivarea excepţiei), şi anume varianta agravată a infracţiunii de violare de domiciliu, pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acesteia se fac din oficiu. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (2), deoarece textul incriminează, indiferent de titular şi de forma de proprietate sau posesie legală, pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a-l părăsi la cererea acesteia, nefiind încălcat principiul ocrotirii în mod egal a proprietăţii private.
Astfel fiind, rezultă că nu se creează nici o discriminare sau o ocrotire privilegiată a dreptului de proprietate privată în raport cu titularul. Sancţionarea mai aspră a pătrunderii fără drept, respectiv a refuzului de a părăsi locuinţa, în modalitatea săvârşirii acesteia pe timpul nopţii, în raport de varianta simplă a infracţiunii, este numai o consecinţă a pericolului social ridicat pe care îl reprezintă fapta săvârşită în împrejurările menţionate. Instituirea procedurii plângerii prealabile numai pentru varianta simplă, nu şi pentru varianta agravată a infracţiunii de violare de domiciliu, este în deplin acord cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”.
În legătură cu protecţia constituţională a proprietăţii private, Curtea a apreciat că aceasta nu este lezată prin pornirea din oficiu a urmăririi penale pentru anumite infracţiuni. Dimpotrivă, existenţa pericolului social al unei infracţiuni impune măsuri adecvate de apărare a ordinii de drept, iar urmărirea penală din oficiu în cazul acestor infracţiuni asigură o protecţie mai energică a valorilor sociale ocrotite.
Curtea Constituţională, decizia nr. 238 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 4 iulie 2003. În acest sens, este, spre exemplu, decizia nr. 31 din 24 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 222 din 19 mai 2000
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.