Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Abuzul de piaţă
Potrivit art. 244 din Legea nr. 297/2004 a pieţii de capital[1], prin informaţie privilegiată se înţelege o informaţie de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură.
Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, „informaţia privilegiată” înseamnă informaţia de natură precisă care nu a fost făcută public şi care se referă direct sau indirect la instrumentele financiare derivate şi pe care participanţii pe pieţele pe care se tranzacţionează respectivele instrumente financiare
Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacţionarea instrumentelor financiare, „informaţia privilegiată” înseamnă, totodată, informaţia de natură precisă, transmisă de un client, în legătură cu ordinele sale care nu au fost încă executate, referitoare în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informaţie care, dacă ar fi făcută public, ar putea avea efecte semnificative asupra preţului respectivelor instrumente financiare sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură.
Manipularea pieţei înseamnă:
a) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare:
1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare;
2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;
b) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înşelăciune;
c) diseminarea de informaţii prin mass‑media, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate, care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau induce în eroare. Referitor la jurnalişti, în exercitarea profesiunii lor, diseminarea informaţiilor va fi luată în considerare ţinându‑se cont de regulile care reglementează activitatea acestora, excepţie făcând persoanele care utilizează aceste informaţii în scopul obţinerii, directe sau indirecte, de avantaje sau profituri.
Fac excepţie de la cele de mai sus persoanele care execută tranzacţii sau emit ordine de tranzacţionare şi dovedesc că motivele sunt legitime şi, totodată, aceste tranzacţii sau ordine de tranzacţionare sunt în conformitate cu practicile de piaţă acceptate pe respectiva piaţă reglementată.
Exemplificativ, sunt considerate operaţiuni de manipulare a pieţei:
a) acţiunea unei persoane sau a unor persoane, care acţionează în mod concertat pentru a‑şi asigura o poziţie dominantă asupra cererii de instrumente financiare, având ca efect fixarea, directă sau indirectă, a preţului de vânzare sau cumpărare ori crearea altor condiţii incorecte de tranzacţionare;
b) vânzarea sau cumpărarea de instrumente financiare la momentul închiderii pieţei, cu scopul inducerii în eroare a investitorilor care acţionează pe baza preţurilor de închidere;
c) beneficierea de accesul regulat sau ocazional la mijloacele media, electronice sau tradiţionale, prin exprimarea unei opinii în legătură cu instrumentul financiar sau indirect, în legătură cu emitentul acestuia, în condiţiile în care instrumentul era deja deţinut şi s‑a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate cu privire la acel instrument, fără a fi făcut în acelaşi timp public acel conflict de interese, într‑o manieră corectă şi eficientă.
Potrivit art. 245 din lege:
(1) Se interzice oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate:
a) în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie sau al structurilor manageriale sau de supraveghere ale emitentului;
b) ca urmare a deţinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;
c) prin exercitarea funcţiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;
d) în mod ilegal sau fraudulos, urmare a activităţilor infracţionale.
(3) În condiţiile în care persoana menţionată la alin. (1) este persoană juridică, interdicţia se va aplica şi persoanei fizice care a luat parte la decizia de executare a tranzacţiei pe contul respectivei persoane juridice.
(4) Prevederile alin. (1)‑(3) nu se vor aplica tranzacţiilor efectuate, în condiţiile în care persoana angajată în astfel de tranzacţii avea o obligaţie contractuală de a dobândi sau înstrăina instrumente financiare, iar acest contract a fost încheiat înainte ca persoana respectivă să deţină informaţii privilegiate.
Articolul 246 interzice oricărei persoane, subiect al interdicţiei prevăzute la art. 245, să:
a) dezvăluie informaţii privilegiate oricăror altor persoane, exceptând situaţia în care dezvăluirea a fost făcută în exercitarea normală a activităţii, profesiei sau sarcinilor de serviciu;
b) recomande unei persoane, pe baza unor informaţii privilegiate, să dobândească sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă acele informaţii.
Prevederile art. 245 şi art. 246 se aplică oricăror altor persoane care deţin informaţii privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să cunoască faptul că acele informaţii sunt privilegiate.
Iar în baza art. 248, este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activităţi de manipulare a pieţei.
Potrivit art. 279, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi:
a) prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare inexacte sau de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii;
b) săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245‑248;
c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare‑decontare[2].
Mai amintim că, la data intrării în vigoare a acestei legi, au fost abrogate:
a) O.U.G. nr. 26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, publicată în M. Of. nr. 229 din 5 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 513/2002;
b) O.U.G. nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, publicată în M. Of. nr. 232 din 8 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 512/2002;
c) O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, publicată în M. Of. nr. 238 din 9 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 525/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
d) art. 2 alin. (4) şi art. 7 din Legea nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietăţii Private în societăţi de investiţii financiare, publicată în M. Of. nr. 273 din 1 noiembrie 1996, şi ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 54/1998 pentru finalizarea procesului de privatizare cu titlu gratuit, publicată în M. Of. nr. 503 din 28 decembrie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 164/1999;
e) O.G. nr. 20/1998 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor cu capital de risc, publicată în M. Of. nr. 41 din 30 ianuarie 1998;
f) art. 162 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;
g) O.G. nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi funcţionării fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară, publicată în M. Of. nr. 210 din 30 august 1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994;
h) orice alte dispoziţii contrare.
Compararea incriminărilor din art. 12 al Legii nr. 78/2000 şi din
art. 279 raportat la art. 245 din Legea nr. 297/2004
Potrivit art. 12 din Legea nr. 78/2000, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Pe de altă parte, în art. 279 din Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital, săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245‑248 din aceeaşi lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Astfel, prin art. 245 din lege se interzice oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.
Interdicţia se aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate:
a) în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie sau al structurilor manageriale sau de supraveghere ale emitentului;
b) ca urmare a deţinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;
c) prin exercitarea funcţiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;
d) în mod ilegal sau fraudulos, urmare a activităţilor infracţionale.
Interdicţiile nu se vor aplica tranzacţiilor efectuate, în condiţiile în care persoana angajată în astfel de tranzacţii avea o obligaţie contractuală de a dobândi sau înstrăina instrumente financiare, iar acest contract a fost încheiat înainte ca persoana respectivă să deţină informaţii privilegiate.
Subiecţii activi al interdicţiei sunt orice persoane care deţin informaţii privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să cunoască faptul că acele informaţii sunt privilegiate.
În înţelesul Legii nr. 297/2004, instrumente financiare înseamnă:
a) valori mobiliare; b) instrumente ale pieţei monetare; c) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;d) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de schimb valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilităţii ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari, care pot fi decontate fizic ori în fonduri băneşti; e) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii (o rată) şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi decontate în fonduri băneşti la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere); f) opţiuni, contracte futures, swap-uri şi alte contracte derivate în legătură cu mărfuri şi care pot fi decontate fizic, cu condiţia să fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi/sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare; g) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri, care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor prevăzute la lit. f) şi neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de compensare recunoscute sau sunt subiect al apelurilor în marjă în mod regulat; h) instrumente derivate pentru transferul riscului de credit; i) contracte financiare pentru diferenţe; j) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de schimb valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu, aprobări pentru emisii de substanţe sau rate ale inflaţiei ori alţi indicatori economici oficiali, care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi astfel decontate la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere), precum şi orice alte contracte derivate în legătură cu active, drepturi, obligaţii, indici sau indicatori, neincluse în prezenta definiţie, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare şi sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de compensare recunoscute sau fac obiectul unor apeluri în marjă în mod regulat; k) alte instrumente financiare calificate ca atare conform legislaţiei europene.
De asemenea, se interzice oricărei persoane, subiect al interdicţiei prevăzute la art. 245 să: a) dezvăluie informaţii privilegiate oricăror altor persoane, exceptând situaţia în care dezvăluirea a fost făcută în exercitarea normală a activităţii, profesiei sau sarcinilor de serviciu;
b) recomande unei persoane, pe baza unor informaţii privilegiate, să dobândească sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă acele informaţii.
Prin informaţii privilegiate se înţelegeau informaţii de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare dintre valorile mobiliare emise de acesta, inaccesibile publicului ori care nu au devenit încă publice şi (cumulativ) a căror divulgare ar putea influenţa preţul sau alte aspecte ale operaţiunilor cu valori mobiliare ale emitentului ori ale persoanelor afiliate.
Remarcăm faptul că influenţarea preţului nu este – evident – o cerinţă a art. 12 din Legea nr. 78/2000.
Din modul de redactare a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 78/2000, rezultă că sunt incriminate următoarele fapte, prin utilizarea/folosirea unei informaţii nepublice:
‑ efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană [lit. a)];
‑ încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării pe care o îndeplineşte o persoană [lit. a)];
‑ folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii [lit. b)];
‑ permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii [lit. b)], toate modalităţile presupunând scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În articolul 245 din Legea nr. 297/2004, la care se raportează dispoziţiile art. 279 alin. (1) din acelaşi text de lege, se incriminează următoarele:
‑ fapta oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate de a utiliza respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă;
‑ tentativa faptei de la punctul 1, asimilată faptei consumate.
Subiectul activ al infracţiunilor, atât cele reglementate de art. 12 din Legea
nr. 78/2000, cât şi cele reglementate de art. 279 din Legea nr. 297/2004 este titularul, deţinătorul informaţiei.
Cum prin „informaţii privilegiate” se înţeleg informaţiile de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare dintre valorile mobiliare emise de acesta, inaccesibile publicului ori care nu au devenit încă publice şi (cumulativ) a căror divulgare ar putea influenţa preţul sau alte aspecte ale operaţiunilor cu valori mobiliare ale emitentului ori ale persoanelor afiliate, rezultă că informaţiile care nu sunt destinate publicităţii, la care face referire art. 12 din Legea nr. 78/2000, nu include în categoria lor şi pe cele prevăzute de art. 245 din Legea nr. 297/2004. De aceea, influenţarea preţului nu trebuie dovedită, ca fiind irelevantă. Profitul nu este de esenţa unei infracţiuni de corupţie.
Cu titlu de comparaţie, menţionăm şi dispoziţiile art. 169 C. pen. anterior (art. 227 C.pen. în vigoare) care incriminează ca infracţiune divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i‑au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane.
La o simplă comparare se poate lesne observa că diferenţele între cele două incriminări, din Legea nr. 78 şi din Legea nr. 297, constau în existenţa unei condiţii în plus în art. 12 din Legea nr. 78/2000, şi anume, dacă faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Folosul necuvenit trebuie să fie obţinut de titularul informaţiei de la un terţ, pentru sine sau pentru altul; ne putem afla şi în situaţia în care folosul necuvenit este obţinut de către persoana juridică al cărei patron este soţul/soţia celui care deţine informaţia.
Raportul de cauzalitate apare la plata informaţiei.
Aşa cum este reglementat art. 12, folosul necuvenit trebuie să fie întotdeauna o mită. Folosul necuvenit NU este profitul obţinut în urma operaţiunii sau tranzacţiei comerciale.
Scopul îl constituie, de fapt, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în timp ce obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite este mijlocul prin care se ajunge la accesul neautorizat (cu alte cuvinte elementul material al infracţiunii).
Atunci când legea vorbeşte de foloase necuvenite ea se referă la sensul de drept comun al sintagmei, în accepţiunea dreptului penal român; iar aceste foloase pot fi directe sau indirecte, dar fără a se renunţa la caracterul de plată a prestaţiei funcţionarului[3].
Sensul de folos „indirect” se referă la persoane interpuse, dar tot în ideea exact a recompensării actului făptuitorului, cum ar fi un dar făcut – de către un terţ – soţiei funcţionarului şi nerestituit[4], reparaţii, zugrăveli, efectuarea de lucrări în favoarea făptuitorului sau acoliţilor săi, aceştia putând fi o rudă, un prieten sau chiar o persoană juridică. Cel ce îndreaptă spre aceştia folosul necuvenit este făptuitorul din voinţa sa, şi nu plătitorul favorului care trebuie să fie mereu altul decât beneficiarul plăţii necuvenite. La rândul său, această persoană va beneficia întotdeauna de celelalte avantaje astfel cumpărate în contrapartidă[5].
Fapta pe care Codul penal anterior o incrimina prin art. 238 sub denumirea de „nedreaptă luare” nu a fost, bineînţeles, dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod penal. Deşi această faptă, constând în obligarea unei persoane de către funcţionar la a‑i da anumite foloase necuvenite, nu mai este prevăzută în prezent ca o infracţiune distinctă, ea întruneşte totuşi elementele infracţiunii de la art. 246 C. pen. anterior, aceea de abuz în serviciu[6].
În consecinţă, incidenţa art. 12 din Legea nr. 78/2000 intervine doar în cazul în care va fi probată o mită acordată (promisă) unui funcţionar. Pentru delimitarea aspectelor tehnice se va face întotdeauna referire la legislaţia pieţei de capital.
Fapta oricărui deţinător de informaţii privilegiate care achiziţionează sau vinde pentru sine ori pentru altul, direct sau indirect, valori mobiliare sau alte drepturi legate de acestea ale emitentului, cu privire la care deţine informaţiile privilegiate respective, sau valorifică respectivele informaţii privilegiate în orice alt mod şi le transmite ori facilitează publicarea lor în avantajul propriu sau al unor terţi se sancţionează potrivit legii pieţii de capital.
Amintim că , potrivit art. 279, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi: a) prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii; b) săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245-248; c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare[7].
Furtul instrumentelor financiare ale clienţilor şi/sau ale fondurilor băneşti aferente acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu prevederile Codului penal[8].
Instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată prevăzută de art. 47 C.pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.
Prin rechizitoriul D.N.A. – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului U.H. – D. pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
S-a reținut în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, că în calitate de Președinte al Consiliului Județean , cunoscând faptul că A. A. – E. este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații , a determinat-o cu intenție, în perioada 2013 – 2014, să-i permită accesul la informații ce nu erau destinate publicității de către subofițerul care urma să ia cunoștință sau a luat la cunoștință în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu, în scopul valorificării acestor date, în scop personal și în vederea contracarării eventualelor acțiuni ale organelor publice care ar viza angajarea răspunderii sale penale, având în vedere demersurile subofițerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe.
Prin încheierea penală premergătoare pronunțată la data de 07 octombrie 2014 de Curtea de Apel , în procedura camerei preliminare, a admis cererea inculpatului U.H. – D. constatându-se nelegalitatea rechizitoriului emis de D.N.A. – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, în ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 328 alin. 1 C.pr.pen. privind stabilirea obiectului și a limitelor judecății.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, potrivit art. 328 alin. 1 C.pr.pen. , actul de sesizare a instanței trebuie să cuprindă printre altele, datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică a acesteia și probele și mijloacele de probă.
Descrierea faptei din rechizitoriu trebuie să se refere la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod și scop în care a fost săvârșită, dacă aceste împrejurări au consecințe asupra încadrării juridice.
În practica instanței supreme s-a statuat că descrierea faptei trebuie să cuprindă actul, acțiunea sau inacțiunea, atitudinea inculpatului, astfel încât să rezulte cu certitudine actele reținute în sarcina sa, iar în cazul infracțiunii în formă continuată, trebuie descris fiecare act material în parte.
Stabilirea precisă a obiectului judecății, așa cum s-a arătat mai sus este obligatorie și necesară pentru realizarea caracterului echitabil al procedurii prev. de art. 8 C.pr.pen. și asigurarea exercitării efective și depline a dreptului la apărare a inculpatului conform art. 10 alin. 3, 4, 5 C.pr.pen. (descrierea faptelor, actelor pentru care se face trimiterea în judecată, întocmirea rechizitoriului în condiții de legalitate fiind de esența caracterului echitabil al procedurii și a dreptului la apărare) cât și pentru stabilirea obiectului judecății.
Or, potrivit art. 35 C.pen. , în cazul infracțiunii continuate trebuie descrise în concret acțiunile sau inacțiunile care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, comise de inculpat la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv.
În măsura în care s-ar aprecia că instanța ar putea fi lămurită în cursul cercetării judecătorești de aceste aspecte, s-ar pierde din vedere rațiunea instituirii de către legiuitor a competenței funcționale și a principiului separării funcțiilor judiciare, cu delimitarea atribuțiilor specifice instanței, respectiv a organului de urmărire penală, nefiind posibilă o substituire a acestora sau ca una dintre ele să își aroge atribuțiile celeilalte.
Faptul că în rechizitoriu trebuie precizate în concret actele materiale ale infracțiunii în firmă continuată, atât din punct de vedere al stării de fapt cât și al numărului exact al acestora rezultă și din conținutul disp. art. 374 alin. 2 C.pr.pen. , potrivit cărora președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce și disp. art. 378 potrivit cărora inculpatul este lăsat să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, or, dacă numărul actelor materiale inițiale nu se cunoaște sau este vag, atunci exercitarea obligațiilor și a drepturilor arătate nu este posibilă.
Mai mult, potrivit art. 375 alin.1 raportat la art. 374 alin.4 C.pr.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii una din condițiile impuse pentru aplicarea procedurii simplificate este obligația inculpatului de a recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare, recunoaștere care nu este posibilă dacă numărul actelor materiale nu este cunoscut.
În condițiile în care nu se cunoaște fiecare act material din componența infracțiunii continuate, instanța nu poate proceda la judecarea inculpatului în procedura simplificată chiar dacă inculpatul ar face o recunoaștere totală, întrucât aceasta ar fi formală și ar afecta principiul aflării adevărului (art. 5 C.pr.pen. ), cu privire la faptele și împrejurările cauzei.
În fine, art. 6 § 3 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște inculpatului dreptul de a fi informat în mod detaliat atât în ce privește faptele materiale de care este acuzat cât și cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor.
Această prevedere trebuie corelată cu dispozițiile art. 6 paragraf 1 din aceeași Convenție care pretinde ca o condiție esențială a caracterului echitabil al procedurii în materie penală, o informare precisă și completă asupra acuzațiilor formulate împotriva unei persoane.
În jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza Mattoccia c. Italiei) s-a considerat că o informare precisă și completă cu privire la faptele care se reproșează acuzatului și calificarea juridică reprezintă o condiție esențială pentru echitatea procedurilor judiciare și că acest lucru trebuie făcut inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să se caracterizeze prin imprecizie cu privire la detalii esențiale privind actele materiale, locul și data comiterii acestora.
În actul de sesizare a instanței nu sunt descrise în mod concret, actele materiale ce realizează conținutul presupusei instigări la infracțiunea în formă continuată pentru care inculpatul U.H. – D. a fost trimis în judecată, rechizitoriul cuprinzând formulări cu caracter generic (perioada 2013-2014) care nu îndeplinesc cerințele arătate mai sus.
Prin ordonanță D.N.A. – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari s-a dispus determinarea obiectului și a limitelor judecății din cuprinsul rechizitoriului, în sensul reținerii în sarcina inculpatului U.H. – D. a faptului că, în calitate de președinte al Consiliului Județean , cunoscând faptul că A. A. – E. este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații , cu intenție, a determinat-o pe aceasta, în perioada 2013-2014, să-i permită accesul la informații ce nu erau destinate publicității de care subofițerul urma să ia cunoștință sau a luat cunoștință în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu, scopul urmărit fiind al valorificării acestor date în interes personal și în vederea contracarării eventualelor acțiuni ale organelor judiciare care ar viza angajarea răspunderii sale penale, având în vedere demersurile subofițerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe cu ajutorul său, constituie instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșite în formă continuată prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (10 acte materiale).
S-a constatat nulitatea absolută, conform art. 281 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 C.pr.pen. , a actelor de urmărire penală efectuate în baza încheierilor […], toate pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București.
S-au exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale în baza încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București privind supravegherea tehnică, percheziția domiciliară și percheziția informatică, respingându-se celelalte neregularități invocate de inculpatul U.H. – D. ca nefondate.
Derularea de către procurorii anticorupție ai Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial a unor activități procesuale și procedurale [. . . ] au dus la identificarea unor elemente cu privire la anumite scurgeri de informații ce nu erau destinate publicității către persoanele ce constituiau subiecți ai măsurilor de supraveghere tehnică, împrejurări care odată comunicate Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au stat la baza formulării celor două sesizări din oficiu cuantificate în procesele-verbal întocmite.
Conform fișei postului (Anexa nr.3c la Regulamentul de Organizare și Funcționare aprobat prin OD SRI nr. xxxxxx din 17.10.2008), plutonier A. A. – E. avea următoarele atribuții:
– Atribuții generale: se subordonează șefului de birou/șefului de acțiune, pe perioada participării la acțiuni de supraveghere operativă; execută întocmai măsurile stabilite pentru asigurarea compartimentării și secretizării; își ia măsuri de autoprotecție/autoverificare pe timpul desfășurării acțiunilor și în afara orelor de program, cu ocazia deplasărilor la/de la sedii, baze, posturi, garaje, locuri de schimb și asigură conspirarea calității sale, a metodelor, procedeelor și mijloacelor specifice de muncă; răspunde de păstrarea și folosirea corectă a mijloacelor din dotare, raportând de fiecare dată predarea-primirea acestora; își însușește prevederile reglementărilor cu aplicabilitate pe domeniul său de competență și exercită orice alte atribuții conferite de actele normative.
– Atribuții și sarcini specifice: participă la instruirile realizate zilnic sau ori de câte ori este nevoie de șeful sectorului sau de ofițerul numit să conducă acțiunea; participă – legendat – la studierea terenului și recunoașterea obiectivului în acțiunile în care a fost repartizat; își însușește sarcinile ce îi revin ca responsabilitate de îndeplinit în acțiunile la care participă, precum și modul de acțiune; observă și studiază activitatea, comportarea și preocupările obiectivelor supravegheate pentru a descoperi metodele, procedeele și mijloacele folosite de acesta în activitatea desfășurată; execută fotografierea, înregistrarea video și audio a momentelor cu semnificație operativă din acțiunile la care participă, folosind întreaga gamă de aparate, mijloace și dispozitive din dotare, asigurând conspirarea metodelor de execuție; stabilește și participă la plasarea cu exactitate a legăturilor/vizitatorilor și adreselor rezultate din acțiuni; asigură continuitatea în condiții de conspirativitate deplină a acțiunilor în care este angrenată și raportează imediat orice risc contrainformativ constatat; contribuie la descoperirea și indicarea elementelor ce pot constitui probe sau mijloace de probă; întocmește notele de identificare pentru legături, vizitatori sau adrese stabilite personal, sau participă la întocmirea lor când a acționat împreună cu alte cadre; participă la întocmirea rapoartelor informative pentru acțiunile la care a fost repartizat; obține date primare, le documentează în limita posibilităților, întocmește rapoarte informative pe care le prezintă șefului de sector.
– Atribuții pe linia protecției informațiilor clasificate: își însușește și respectă reglementările normative privind protecția și prevenirea scurgerii de informații; permanent, întreprinde măsuri de autocontrol privind situația documentelor și datelor/obiectelor/activităților clasificate, deținute/ realizate/executate, la care are acces; raportează de urgență, ierarhic, orice vulnerabilitate și risc de securitate la adresa informațiilor clasificate de care ia cunoștință.
Atribuțiile de serviciu ale inculpatei A. A. – E. prezintă relevanță în cauză câtă vreme în perioada 2013-2014, cu prilejul exercitării acestor atribuții ia cunoștință de date și informații nedestinate publicității care vizau acțiuni de supraveghere operativă derulate de Direcția Județeană de Informații , fie într-o fază de documentare inițială, fie ulterior ca moment al unor activități procesual-penale derulate de procuror.
Este evident prin prisma funcției deținute în cadrul Serviciului Român de Informații că inculpata A. A. – E. avea acces la informații care nu erau destinate publicității. Punctual a participat în mod direct la acțiuni de supraveghere operativă care l-au vizat pe președintele Consiliului Județean , inculpat U.H. – D. , sau alte persoane din zona Consiliului Județean sau a Instituției Prefectului Județului sau a luat la cunoștință în mod indirect de asemenea acțiuni având în vedere sectorul în care își desfășura activitatea.
Pe de altă parte, inculpatul U.H. – D. , în deplină cunoștință asupra funcției deținute de inculpata A. A. – E. în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații , motivat de interese de ordin personal regăsite în intenția acestuia de a fi la curent cu eventualelor demersuri ale organelor judiciare care îl vizau, motivat și de interesul inculpatei de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe cu ajutorul său, o determină să-i comunice date și informații nedestinate publicității și obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În esență, inculpatului U.H. – D. i s-a reținut că în calitate de președinte al Consiliului Județean , cunoscând faptul că A. A. – E. este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații , cu intenție, a determinat-o pe aceasta, în perioada 2013-2014, să-i permită accesul Ia informații ce nu erau destinate publicității de care subofițerul urma să ia cunoștință sau a luat cunoștință în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu, scopul urmărit fiind al valorificării acestor date în interes personal și în vederea contracarării eventualelor acțiuni ale organelor judiciare care ar viza angajarea răspunderii sale penale, având în vedere demersurile subofițerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe cu ajutorul său.
Probele administrate în cauză au dus la stabilirea în concret a situației de fapt prin fixarea momentelor la care inculpata A. A. – E. , subofițer cu gradul de plutonier în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de informații , Sectorul D – Investigații Informative, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu a luat cunoștință fie direct, fie indirect, despre data, persoanele și entitățile vizate de activitățile de supraveghere operativă desfășurate de unitatea din care făcea parte.
Ulterior, [. . . ] aceasta procedează la folosirea și divulgarea informațiilor, care potrivit fișei postului său nu erau destinate publicității, către inculpatul U. H. – D vizat de activitățile de supraveghere operativă desfășurate,
Folosirea și divulgarea de către inculpata A. A. – E. de informații ce nu erau destinate publicității a fost făcută la inițiativa și solicitarea inculpatului U.H. – D. , în realizarea scopului urmărit de A. A. – E. și anume acela ca inculpatul U.H. – D. să îi asigure folosul urmărit, respectiv transferul său din cadrul Serviciului Român de Informații în cadrul Serviciului de Informații Externe,
În privința laturii obiective, în apărarea inculpatului s-a arătat că din punct de vedere al elementelor constitutive ale infracțiunii, în varianta prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, fapta reținută poate fi săvârșită prin folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unei persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, întrucât rechizitoriul nu precizează explicit la ce anume modalitate concretă de comitere a actului material interzis de lege se referă, respectiv condițiile cerute de lege pentru sancționarea permiterii accesului la informații care nu sunt destinate publicității:
a) o primă cerință este aceea de a ne afla în prezența unor informații ce nu sunt destinate publicității.
În cauza de față, inculpatul a apreciat îndeplinită această condiție atât timp cât activitatea S.R.I. din care făcea parte la dala respectivă coinculpata plut. A. A. – E. , era potrivit art. l din Legea nr. 14/24.02.1992 cu modificările ulterioare privind organizarea și funcționarea S.R.I., un organ de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte componenta a sistemului național de apărare.
Mai mult, este evidentă activitatea S.R.I. în acest domeniu, întrucât potrivit art. 2 din actul normativ mai sus precizat, “organizează și executa activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a Românie”.
Pe cale de consecința, în cauza de față, activitățile de supraveghere operativă […] s-au concretizat în informații care nu erau destinate publicității.
b) O altă condiție pentru existența infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este ca aceste informații să fie obținute în condiții legale.
În cauza de față, parchetul impută inculpatului U.H. – D. că ar fi instigat-o să-i furnizeze date operative în ce privește supravegherea sa efectuată de personalul S.R.I. – Direcția Județeană de Informații .
În cazul activității specifice desfășurată potrivit Legii nr. 14/1992, în art. 12 alin. 2 se prevede în mod expres că “la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din S.R.I. pot acorda sprijin la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni privind siguranța națională”.
Relevante sunt și prevederile art. 13 din Legea privind organizarea și funcționarea S.R.I. care prevăd că “organele S.R.I. nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici nu pot dispune de spații proprii de arest”.
Recenta Decizie nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României[9] precizează faptul că este nepermisă imixtiunea în activitatea de urmărire penală a unor “organe specializare” cum ar fi cazul S.R.I., întrucât acest serviciu de informații nu are calitatea de organ de urmărire penală și, potrivit § 37 din Decizia nr. 51/2016 a CCR, “aceste organe specializate ale statului nu sunt definite nici in mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedura penală” și pe cale de consecința orice implicare a acestora într-o cauză penală contravine nu numai normelor procesual penale, ci și prevederilor Constituției României care garantează în mod imperativ legalitatea întregii activități de urmărire penală precum și limitele în care agenții oficiali ai statului pot aduce atingere drepturilor fundamentale ale persoanei strict în condițiile prevăzute de normele procesual penale,
În cazul S.R.I. – Direcția Județeană de Informații , filajul, pânda ori orice altă supraveghere operativă referitoare la persoana inculpatul U.H. – D. se putea realiza în mod legal doar prin două modalități:
– Potrivit art. 9-10 din Legea nr. 14/1992 în situațiile “care constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României”, ceea ce nu este cazul în speța de față
– Interceptări în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din C.pr.pen., cu referire la lit. a, c și d din acest text legal, respectiv în cazul în care aceste metode special de supraveghere sau cercetare sunt dispuse conform art. 139 alin. 1 C.pr.pen. într-o cauza penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți, (a cererea motivații a procurorului formulată în condițiile art. 140 din C.pr.pen. și art. 142 alin. 1 C.pr.pen.
Procedând la analiza materialului probator administrat în cauză, nu putem decât să constatăm două aspecte esențiale justei soluționări a cauzei, și anume:
a) Supravegherea operativa a inculpatului U.H. – D. de către personalul din cadrul S.R.I. a fost ilegală, sens în care facem referire la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României;
b) Nu s-a dovedit implicarea inculpatei A. A. – E. în supravegherea operativă
c) Nu există nicio dovadă că subofițerul S.R.I. ar fi permis accesul inculpatului U.H. – D. la informații ce nu sunt destinate publicității, întrucât plut. A. A. – E. nu 1-a prevenit pe acest inculpat în mod concret și nici nu i-a furnizat informații relevante și precise de natură să compromită activitatea de supraveghere operativă.
d) Toate aceste atenționări pe care inculpata A. A. – E. le recunoaște atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața prime instanțe s-au concretizat în avertizări exprimate la modul general, fără referiri concrete la date reale și consistente, având ca obiect acțiuni în teren planificate de serviciul din care aceasta făcea parte.
Curtea mai reține că momentele derulării activității infracționale coincid cu momentele operative legale de misiunile ordonate la care a participat inculpata A. A. – E. , sau despre care a aflat aceasta în cadrul serviciului, inculpatul U.H. – D. beneficiind de aceste date și informații care nu erau destinate publicității.
În fine, din adresele Serviciului Român de Informații rezultă că inculpata A. A. – E. a fost prezentă și a obținut direct sau indirect informații privind acțiuni operative ordonate punctual, date care au fost transmise unor persoane care nu aveau acces la ele, întrucât aceste informații nu erau destinate publicității, în condițiile în care aceasta știa că inculpatul U.H. – D. făcea obiectul unor investigații judiciare.
Curtea nu poate reține susținerea inculpatului, potrivit căreia activitatea personalului operativ al S.R.I. implicat în supravegherea acestuia nu s-a desfășurat în acord cu prevederile legii procesual penale și că ele s-au realizat departe de orice supraveghere și control al magistratului, câtă vreme toate măsurile procesuale de supraveghere tehnică (interceptare, comunicații, supraveghere video, audio sau fotografiere, localizare sau urmărire prin mijloace tehnice) au fost autorizate de un judecător de drepturi și libertăți.
În cauză este evidentă atât existența legăturii subiective dintre inculpatul U.H. – D. și A. A. – E. care se cunoșteau atât în plan familial cât și ca urmare a apartenenței la același partid (pentru A. A. – E. înainte de a fi angajată la S.R.I.) cât și intenția de instigare a inculpatului, prin îndemnul acestuia de a fi ajutat, care a avut ca urmare determinarea.
Pe de altă parte, este de subliniat că determinarea lucrătorului S.R.I. a fost facilitată și de interesul acestuia de a fi transferat la un alt serviciu de informații, sens în care s-a interesat de acest demers și a transmis inculpatului, în două rânduri, c.v.-ul.
Susținerea inculpatului în sensul că nu a făcut nici un demers pentru realizarea transferului lui A. A. – E. chiar reală dacă ar fi, nu are nicio relevanță în cauză, câtă vreme aceasta avea convingerea că inculpatul îl cunoștea pe șeful S.I.E. personal și are posibilitatea să o ajute în acest demers, interes care a determinat-o să-i permită inculpatului accesul la informații care nu erau destinate publicității.
Pe de altă parte, este evidentă și justificarea îndemnului inculpatului urmat de determinare, acesta urmărind valorificarea acestor date în vederea contracarării acțiunilor organelor judiciare care îl vizau sau despre care putea presupune că îl vizează.
În aceste condiții, sunt evidente atât mijloacele folosite pentru determinarea (promisiunea unui transfer prin acțiunile concrete în acest sens – primirea c.v.-ului, promisiunea unei discuții cu șeful S.I.E. pe care-l cunoștea) cât și existența îndemnului care a avut ca urmare determinarea, luarea hotărârii și executarea acesteia în sensul permiterii accesului la date care nu erau destinate publicității.
Faptul că A. A. – E. i-a transmis inculpatului datele direct sau prin intermediul altor persoane, demonstrează că îndemnul inculpatului a avut ca efect determinarea, iar instigarea acestuia are semnificația unui act de participare penală, că aceasta a fost anterioară executării (accesului la date) și că între activitatea de instigare și activitatea de furnizare de date, există raport de cauzalitate.
Potrivit art. 35 alin. 1 C. pen. , când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, infracțiunea este continuată.
Se reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus în sensul unității subiecților activ și pasiv, al existenței unei singure rezoluții infracționale și a pluralității de acțiuni (10 acte) săvârșite în perioada 18 septembrie 2013 – 26 mai 2014.
Curtea mai reține, că instigatorul trebuie să aibă reprezentarea la momentul luării hotărârii, a activității infracționale desfășurate ulterior de către instigator în ansamblul său. Această reprezentare nu implică o imagine exactă a acțiunilor ce urmează a se înfăptui și a condițiilor de săvârșire, fiind suficientă numai o prevedere în linii generale a activității infracționale, a rezultatelor sale, o cunoaștere generică a condițiilor în care se vor comite acțiunile componente.
În cauză, chiar dacă activitatea de instigare este unică, actele au fost comise într-o perioadă relativ lungă de timp și în modalități identice, motivația lor având același scop și mobil.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută mai sus, comisă cu intenție directă, întrunește, în drept, elementele constitutive ale instigării la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite prev. de art. 47 C.pen rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.
Condamnă pe inculpatul U. H. – D. la 2 ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de foloase în orice mod direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prev.de art.47 C.pen rap.la art.12 lit.b) din Legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.
În temeiul art.91, 92 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei stabilind un termen de supraveghere de 2 ani[10].
[1] M. Of. nr. 571 din 29 iunie 2004.,cu modificările și completările ulteriore
[2] Interdicţiile prevăzute în Titlul VII Abuzul pe piaţă nu se vor aplica în cazul tranzacţiilor cu propriile acţiuni din cadrul programelor de răscumpărare sau în cazul tranzacţiilor care au ca obiectiv stabilizarea unui instrument financiar şi care sunt executate cu respectarea reglementărilor europene aplicabile în ceea ce priveşte programele de răscumpărare şi stabilizarea instrumentelor financiare ( Art. 252 modificat prin O.U.G. nr. 435 din 30 iunie 2012).
[3] D. Ciuncan, Prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr. 78/2000 comentată şi adnotată, în Buletin documentar, P.N.A., 3 decembrie 2004, p. 55.
[4] Persoana interpusă poate fi, în acest caz, complice sau instigator. S. Kahane, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, în Explicaţii…, op. cit., vol. IV, Partea specială, de V. Dongoroz ş.a., p. 149. În afara îndatoririlor de serviciu o faptă, care altminteri ar fi o luare de mită, poate primi încadrarea juridică de trafic de influenţă sau înşelăciune, de abuz în serviciu etc.
[5] D. Ciuncan, op. cit. supra, p. 88.
[6] În acest sens, V Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 5536/1971 şi dec. nr. 2194/1971, în Repertoriu de
V. Papadopol şi M. Popovici, p. 23.
[7] Art. 279 a fost modificat de pct. 3 al art. 152 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012.Articolul 2791Furtul instrumentelor financiare ale clienţilor şi/sau ale fondurilor băneşti aferente acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu prevederile Codului penal.
[8] Art. 2791 a fost introdus prin Legea nr. 10 din 8 ianuarie 2015, M.Of. nr. 22 din 12 ianuarie 2015, care introduce pct. 671 al art. 203 din O.U. nr. 32 din 27 iunie 2012 M.Of. nr. 435 din 30 iunie 2012.
[9] M. Of. nr. 190 din 14.03.2016
[10] Curtea de Apel Cluj, Secția Penală și de Minori, sentința penală nr. 65 din 5 mai 2016, www.rolii.ro
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.