CONTRAVENTIE, INFRACŢIUNE, NE BIS IN IDEM, PROCEDURĂ ADMINISTRATIVĂ , PROCEDURĂ PENALĂ, IDENTITATEA FAPTELOR, ELEMENTE ESENŢIALE COMUNE, NATURA FAPTEI, GRAVITATEA PEDEPSEI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Serghei Zolotukhin vs Rusia (cererea nr 14939/03).

Curtea a hotărât în ​​unanimitate că a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr 7 (dreptul de nu fi judecat sau pedepsit de două ori) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cazul se concentrează asupra procedurilor administrative şi penale al căror obiect a fost domnul Zolotukhin în  2002 pentru infracţiuni ordinii publice.

La data de 4 ianuarie 2002, el a fost arestat pentru că , în stare de ebrietate, a fost nepoliticos, a folosit un limbaj obscen şi a încercat să fugă. În aceeaşi zi, Judecătoria locală l-a declarat vinovat pentru  “acte perturbatoare minore”, în temeiul articolului 158 din Codul privind contravenţiile administrative şi l-a condamnat la trei zile detenţie.

Ulterior, s-a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului, pe baza articolului 213 § 2 b) din Codul penal pentru   perturbarea ordinii publice şi, pe baza articolelor 318 şi 319 din Codul Penal, pentru insulte şi ameninţări . Reclamantul a fost în arest preventiv 24 ianuarie 2002. La data de 2 decembrie 2002, instanţa a constatat acelaşi district pe reclamant vinovat de infracţiunile pedepsite în temeiul articolului 319 din Codul Penal. Cu toate acestea, îl achită de acuzaţiile în conformitate cu secţiunea 213, susţinând că vina nu a fost dovedită .

Citând articolul 4 din Protocolul nr 7 (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dl Zolotukhin a susţinut că, după o pedeapsă cu închisoarea de trei zile “acte de dezordine”, după procedura administrativă, el a fost reţinut şi judecat din nou pentru aceeaşi infracţiune în legătură cu procedurile penale.

Curtea reaminteşte că articolul 4 din Protocolul nr 7 interzice ca o persoană să fi urmărit penal sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune.

Instanţa consideră că procedura împotriva sa, deşi clasificată ca fiind de drept administrativ, trebuie să fie considerată ca procedură penală, în special din cauza naturii infracţiunii şi gravitatea pedepsei.

Cu privire la problema identităţii de infracţiuni, Curtea a remarcat în trecut, că chiar dacă au urmat abordări diferite ceea ce se urmărește este identitatea faptelor, indiferent de statutul lor juridic,  presupunând că aceleaşi fapte pot conduce la infracţiuni distincte cu elemente esenţiale comune pentru ambele infracţiuni. Având în vedere că diversitatea acestor abordări este o sursă de incertitudine juridică incompatibilă cu dreptul fundamental garantat de articolul 4 din Protocolul nr 7, ea își propune să se clarifice ce se înţelege prin “aceeaşi infracţiune” în sensul  convenţiei.

După analizarea domeniului de aplicare al dreptului de a nu fi judecat şi pedepsit de două ori astfel cum este prevăzut prin alte instrumente internaţionale, în special Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite, Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi Convenţia americană privind drepturile omului, Curtea a precizat că articolul 4 din Protocolul nr 7 se interpretează ca interzice urmărirea penală sau judecarea unei persoane pentru o infracţiune încă o dată, cu condiţia ca  aceleaşi fapte sau fapte care sunt “în esenţă”, aceleaşi ca şi cele care au dus la prima condamnare. Această garanţie intră în joc atunci când noi proceduri sunt instituite şi decizia anterioară de achitare sau condamnare a dobândit deja puterea de lucru judecat.

În acest caz, Curtea consideră că faptele care stau la baza celor două proceduri, administrative şi proceduri penale împotriva reclamantului, se disting doar prin același element, ameninţarea cu violenţa împotriva unui ofiţer de poliţie şi, prin urmare, trebuie să fie luate în considerare ca fiind în esenţă acelaşi.

La întrebarea dacă a existat suprapunerea procedurii, Curtea a considerat, confirmând constatările din cauza House, că sentinţa de trei zile de detenţie în acţiunea ca fiind “administrative” ar trebui să fie considerată ca o decizie finală. Acesta subliniază, de asemenea, faptul că  deși reclamantul a fost achitat în cadrul procedurilor penale, pe de o parte, nu diminuează cu nimic din afirmaţia sa că el a fost judecat de două ori pentru aceeaşi infracţiune şi, pe de altă parte, aceasta nu elimină statutul de victimă, deoarece eliberarea nu a fost impusă ca urmare a încălcării dreptului garantat de articolul 4 din Protocolul nr 7, ci numai din cauza probelor insuficiente împotriva lui.

Curtea concluzionează că urmărirea penală împotriva reclamantului în temeiul articolului 213 § 2 b) din Codul penal în cauză, în esenţă, este pentru aceeaşi faptă pentru care el a fost condamnat în temeiul articolului 158 din Codul privire la contravenţiile administrative şi că, prin urmare, el a fost victimă a unei încălcări a articolului 4 din Protocolul nr 7. CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI, MAREA CAMERA, JUDECATA , Cauza Serghei Zolotukhin vs RUSIA, (cererea nr 14939/03).

Leave a Reply