DESPĂGUBIRI , DETENŢIE ILEGALĂ, TRIMITEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE

Curtea a examinat în numeroase rânduri cauze ce ridicau probleme similare celor din cauza de faţă şi a constatat o încălcare a “termenului rezonabil“, ţinând cont de criteriile desprinse din jurisprudenţa sa bine stabilită în materie (a se vedea, printre multe altele, Frydlender împotriva Franţei [GC], nr. 30.979/96, §§ 43-45, CEDO 2000-VII, şi Gorou împotriva Greciei (nr. 2) [GC], nr. 12.686/03, §§ 24 şi 46, 20 martie 2009).

Perioada ce trebuie luată în considerare a început la data de 25 noiembrie 1998 şi s-a încheiat la data de 2 februarie 2006. Prin urmare, a durat aproximativ 7 ani şi două luni pentru 3 grade de jurisdicţie.

În speţă, Curţii îi este suficient să constate că, în urma încălcării jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cauza nu a fost analizată pe fond timp de aproximativ 2 ani (noiembrie 1998 – noiembrie 2000) şi că a fost trimisă spre rejudecare de două ori în faţa instanţei de apel, din cauza erorii menţionate mai sus şi a omisiunii Curţii de Apel de a efectua o expertiză şi de a analiza sau de a-şi motiva răspunsul la argumentele reclamantului. Mai mult, trimiterea cauzei spre rejudecare putea continua la infinit, având în vedere că nu exista nicio prevedere legală care să o limiteze (Ispan împotriva României, nr. 67.710/01, § 45, 31 mai 2007, şi Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41.431/98, 25 noiembrie 2003, § 46). În plus, în opinia Curţii, trebuie ţinut cont şi de obiectul litigiului, care urmărea obţinerea unor despăgubiri din cauza detenţiei ilegale (Damian-Burueana şi Damian împotriva României, nr. 6.773, § 97, 26 mai 2009). În acest context, Curtea reiterează faptul că, chiar şi în sistemele juridice care consfinţesc principiul disponibilităţii, atitudinea părţilor nu îi scuteşte pe judecători să asigure celeritatea prevăzută de art. 6 § 1, citat mai sus. La fel şi atunci când colaborarea unui expert se dovedeşte necesară în cursul procedurii (vezi, mutatis mutandis, Surmeli împotriva Germaniei [GC], nr. 75.529/01, § 129, CEDO 2006- …). Prin urmare, admiţând că speţa prezenta o anumită complexitate, din cauza expertizelor ce trebuiau efectuate, cât şi faptul că reclamantul a utilizat mai multe căi de atac, Curtea apreciază că atitudinea părţilor nu poate explica durata totală a procedurii. Mai precis, părţii interesate nu i se poate reproşa că a folosit diferite căi de atac interne pentru a-şi apăra drepturile, instanţele admiţând de altfel mai multe dintre cererile sale de strămutare sau de recurs (vezi, mutatis mutandis, Simon împotriva Franţei, nr. 66.053/01 § 31, 8 iunie 2004).

Curtea apreciază, aşadar, că nici complexitatea cauzei şi nici comportamentul reclamantului nu explică durata procedurii, privită în ansamblul său.

După ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că, în speţă, durata procedurii litigioase nu corespunde cerinţei “termenului rezonabil”.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce îl priveşte pe primul reclamant.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     HOTĂRÂREA din 2 martie 2010,
definitivă la 4 octombrie 2010, în Cauza Cenoiu şi alţii împotriva României   (Cererea nr. 26.036/02) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 17 februarie 2011