DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, DREPTUL LA APĂRARE, SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE , DREPTUL DE A FI INFORMAT ÎN MOD DETALIAT CU PRIVIRE LA NATURA ŞI CAUZA ACUZAŢIEI

DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, DREPTUL LA APĂRARE, SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE , DREPTUL DE A FI INFORMAT ÎN MOD DETALIAT CU PRIVIRE LA NATURA ŞI CAUZA ACUZAŢIEI

Potrivit   art. 334 din Codul de procedură penală ,  dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

Într-o cauză vizând statul român,   Curtea Europeană a Drepturilor Omului  Curtea consideră că s-a adus o atingere dreptului reclamantului de a fi informat în mod detaliat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, precum şi dreptului său de a dispune de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării sale.

Reclamantul denunţă încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi a dreptului său la apărare ca urmare a examinării probelor administrate în speţă şi a schimbării încadrării juridice a faptelor, efectuată de Curtea Supremă de Justiţie, în etapa deliberării. Acesta subliniază faptul că schimbarea încadrării juridice a faptelor, care constă, în circumstanţele speţei, într-o reîncadrare având în vedere faptul că a fost trimis în judecată pentru o infracţiune care presupunea o greşeală intenţionată, în timp ce, în final, a fost condamnat pentru o infracţiune care presupune doar neglijenţă, nu i-a fost favorabilă. În fapt, reclamantul evidenţiază că până la acest stadiu al procedurii fusese relaxat.

Guvernul admite că schimbarea încadrării juridice a faptelor reproşate reclamantului, în etapa deliberării, poate fi interpretată ca fiind contrară dispoziţiilor art. 6 § 3 lit. a) şi b). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, în realitate, schimbarea încadrării juridice denunţate de reclamant i-a fost favorabilă. În această privinţă, se subliniază că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat în cele din urmă este mai uşoară decât cea prevăzută pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, de care a fost iniţial acuzat.

În plus, Guvernul evidenţiază faptul că schimbarea încadrării juridice menţionate anterior a avut impact doar asupra elementului moral al infracţiunii, ceea ce a redus considerabil orice atingere eventuală adusă dreptului la apărare al reclamantului. În fapt, Curtea Supremă de Justiţie a realizat această schimbare a încadrării juridice a faptelor doar după o analiză a documentelor furnizate la dosar de la începutul procedurii şi supuse dezbaterii părţilor. Niciun alt document nu a fost prezentat în faţa instanţei de recurs.

Curtea reaminteşte că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia. Dispoziţiile art. 6 § 3 exprimă necesitatea acordării unei atenţii deosebite notificării “acuzaţiei” aduse persoanei în cauză. Actul sesizării joacă un rol determinant în urmărirea penală: după notificare, persoana pusă trimisă în judecată este oficial înştiinţată în scris cu privire la baza juridică şi factuală a acuzaţiilor care i se aduc. Art. 6 § 3 lit. a) îi recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu privire la cauza acuzaţiei, adică la faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, dar şi încadrarea juridică a faptelor, şi aceasta în mod detaliat [Pélissier şi Sassi împotriva Franţei (GC), nr. 25444/94, pct. 51, CEDO 1999-II].

La Cour rappelle que les dispositions du paragraphe 3 a) de l’article 6 montrent la nécessité de mettre un soin extrême à notifier l’« accusation » à l’intéressé. L’acte d’accusation joue un rôle déterminant dans les poursuites pénales : à compter de sa signification, la personne mise en cause est officiellement avisée de la base juridique et factuelle des reproches formulés contre elle (arrêt Kamasinski c. Autriche du 19 décembre 1989, série A n° 168, pp. 36-37, § 79). L’article 6 § 3 a) de la Convention reconnaît à l’accusé le droit d’être informé non seulement de la cause de l’accusation, c’est-à-dire des faits matériels qui sont mis à sa charge et sur lesquels se fonde l’accusation, mais aussi de la qualification juridique donnée à ces faits et ce, comme l’a justement relevé la Commission, d’une manière détaillée.

La portée de cette disposition doit notamment s’apprécier à la lumière du droit plus général à un procès équitable que garantit le paragraphe 1 de l’article 6 de la Convention (voir, mutatis mutandis, arrêts Deweer c. Belgique du 27 février 1980, série A n° 35, pp. 30-31, § 56 ; Artico c. Italie du 13 mai 1980, série A n° 37, p. 15, § 32 ; Goddi c. Italie du 9 avril 1984, série A n° 76, p. 11, § 28 ; Colozza c. Italie du 12 février 1985, série A n° 89, p. 14, § 26). La Cour considère qu’en matière pénale, une information précise et complète des charges pesant contre un accusé, et donc la qualification juridique que la juridiction pourrait retenir à son encontre, est une condition essentielle de l’équité de la procédure.

Les dispositions de l’article 6 § 3 a) n’imposent aucune forme particulière quant à la manière dont l’accusé doit être informé de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui (voir, mutatis mutandis, arrêt Kamasinski précité). CEDH , AFFAIRE PÉLISSIER ET SASSI c. FRANCE , 25444/94   ,    Arrêt (au principal et satisfaction équitable)   ,   Cour (Grande Chambre)   ,   25/03/1999, http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/Pages §§ 51-53

Sfera de aplicare a acestei dispoziţii trebuie apreciată, în special, în lumina celui mai general drept la un proces echitabil garantat la art. 6 § 1 din Convenţie. În materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la acuzaţiile aduse unui acuzat, şi deci cu privire la încadrarea juridică pe care instanţa o poate reţine împotriva sa, este o condiţie esenţială a echităţii procedurii. Dispoziţiile art. 6 § 3 lit. a) nu impun nicio formă deosebită de informare a acuzatului cu privire la natura şi cauza acuzaţiei care i se aduce. În sfârşit, există o legătură între lit. a) şi b) de la art. 6 § 3, iar dreptul de a fi informat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei trebuie analizat în lumina dreptului acuzatului de a-şi pregăti apărarea (Pélissier şi Sassi, pct. 52-54).

În speţă, în ceea ce priveşte prima parte a capătului de cerere al reclamantului privind examinarea probelor, Curtea reaminteşte că nu este competentă să examineze o cerere referitoare la erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanţă internă, cu excepţia cazului şi în măsura în care aceste erori pot să fi generat o atingere adusă drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Pe de altă parte, deşi Convenţia garantează la art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează şi admisibilitatea probelor sau examinarea acestora, materie care intră în primul rând sub incidenţa dreptului intern şi a instanţelor naţionale [a se vedea, Garcia Ruiz împotriva Spaniei (GC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. Curtea nu poate aprecia ea însăşi elementele de fapt care au condus o instanţă naţională la adoptarea unei astfel decizii şi nu a alteia, altfel aceasta ar acţiona ca o instanţă de gradul trei sau patru şi ar încălca limitele misiunii sale [Kemmache împotrva Franţei (nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, pct. 44, seria A nr. 296-C]. Prin urmare, în absenţa oricărui indiciu de arbitrar, Curtea consideră că examinarea probelor de către Curtea Supremă de Justiţie nu poate duce la o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie. Rămâne de analizat chestiunea schimbării încadrării juridice a faptelor de către Curtea Supremă de Justiţie.

La Cour estime dès lors que la cour d’appel d’Aix-en-Provence devait, faisant usage de son droit incontesté de requalifier les faits dont elle était régulièrement saisie, donner la possibilité aux requérants d’exercer leurs droits de défense sur ce point d’une manière concrète et effective, et notamment en temps utile. En l’espèce, la Cour ne relève aucun élément susceptible d’expliquer, par exemple, l’absence de renvoi de l’affaire pour rouvrir les débats ou, le cas échéant, de demande adressée aux requérants afin de recueillir leurs observations écrites en cours de délibéré. Il ressort au contraire du dossier que les requérants ne se sont pas vu offrir l’occasion d’organiser leur défense au regard de la nouvelle qualification, puisque seul l’arrêt de la cour d’appel leur a permis de connaître ce changement de qualification, ce qui était à l’évidence tardif – Pélissier şi Sassi , § 62).

Curtea nu doreşte să conteste dreptul Curţii Supreme de Justiţie, conform art. 334 C. proc. pen., de a schimba încadrarea juridică a acuzaţiei cu care a fost sesizată în mod legal .

Totuşi, aceasta observă faptul că acest drept era însoţit de garanţii procedurale în favoarea inculpatului. În fapt, conform dreptului intern, instanţa care consideră că încadrarea juridică dată faptelor prin actul de trimitere în judecată trebuie modificată trebuie să invite părţile să îşi prezinte observaţiile cu privire la acest subiect şi să transmită inculpatului faptul că are dreptul de a solicita examinarea cauzei la sfârşitul şedinţei sau amânarea şedinţei pentru a-şi putea pregăti apărarea . Garanţiile procedurale menţionate anterior se aplică oricărei schimbări de încadrare juridică, indiferent de elementul infracţiunii (legal, material sau moral) vizat.

În speţă, Curtea Supremă de Justiţie a schimbat încadrarea juridică a faptelor doar în timpul deliberării, deci după încheierea dezbaterilor.

La Cour relève d’abord que, dans l’ordonnance de renvoi devant le tribunal correctionnel du 27 juin 1990, seul le délit de banqueroute est reproché aux requérants (paragraphe 26 ci-dessus). Bien que l’inculpation supplétive des 4 et 16 décembre 1986 ait visé, au demeurant sans motivation particulière, les textes relatifs tant à la banqueroute qu’à la complicité de banqueroute (paragraphe 22 ci-dessus), la Cour constate que l’information conduite par le juge d’instruction concernait à l’évidence les seuls faits de banqueroute. Aucun élément ne permet de penser que la possibilité d’une complicité de banqueroute, évoquée dans un courrier adressé au juge d’instruction par le conseil de la société Chantiers Beneteau (paragraphe 21 ci-dessus), ait été réellement prise en compte au cours de l’instruction.

Devant le tribunal correctionnel, les débats n’ont porté que sur le délit de banqueroute (paragraphe 28 ci-dessus). Les termes du  jugement rendu par le tribunal confirment l’absence de la notion de « complicité » des débats judiciaires (ibidem).

Renvoyés devant la cour d’appel d’Aix-en-Provence à la suite de l’appel interjeté par le ministère public, les requérants ne se virent à aucun moment reprocher de la part des autorités judiciaires une éventuelle complicité de banqueroute, que ce soit dans la citation à comparaître ou au cours des débats (paragraphe 30 ci-dessus). Certes, la Cour constate que les conclusions additionnelles de la société Chantiers Beneteau furent déposées au greffe le 2 avril 1992, c’est-à-dire avant l’audience devant la cour d’appel (paragraphe 29 ci-dessus). Cependant, le Gouvernement n’a fourni aucune information susceptible d’établir que ces conclusions auraient effectivement été communiquées aux requérants ou à leur conseil lors du dépôt au greffe, ou même ultérieurement. Or la Cour estime que la simple mise à disposition des conclusions additionnelles de la partie civile au greffe de la cour d’appel ne saurait suffire, en soi, au respect des dispositions du paragraphe 3 a) de l’article 6 de la Convention.

Les requérants ont reconnu avoir entendu le conseil de la société Chantiers Beneteau plaider de manière incidente la possibilité de qualifier les faits en complicité de banqueroute (paragraphe 31 ci-dessus). La Cour relève toutefois qu’il n’apparaît pas que les magistrats composant la cour d’appel ou le représentant du ministère public aient, au cours des débats, évoqué cette possibilité ou même simplement relevé l’argument de la partie civile. Sur ce point, la Cour note en particulier que, dans l’arrêt de la cour d’appel d’Aix-en-Provence, l’argumentation soutenue par la société Chantiers Beneteau dans ses conclusions principales fait l’objet d’un développement, mais il n’est fait aucune référence aux conclusions additionnelles de cette partie civile – Pélissier şi Sassi,   § 55).

În mod evident, era prea târziu pentru exercitarea dreptului la apărare (a se vedea, a contrario, Dallos împotriva Ungariei, nr. 29082/95, pct. 47-53, CEDO 2001-II, şi Vesque împotriva Franţei, Hotărârea din 7 martie 2006, nr. 3774/02, pct. 42-43).

În plus, Curtea constată că, în ceea ce priveşte elementul moral, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută la art. 248 C. pen. reţinută iniţial împotriva reclamantului este diferită de infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută la art. 249 C. pen. pentru care acesta a fost condamnat în cele din urmă (a se vedea şi Drassich împotriva Italiei, nr. 25575/04, pct. 39, 11 decembrie 2007). În fapt, dacă în primul caz, există infracţiune doar dacă există o greşeală intenţionată, în al doilea caz, greşeala neintenţionată este suficientă. Curtea observă că elementul moral al infracţiunii de neglijenţă în serviciu nu a fost niciodată dezbătut de părţi şi că schimbarea încadrării juridice efectuată de Curtea Supremă de Justiţie poate fi, prin urmare, percepută ca surprinzându-l pe reclamant.

În fapt, Curtea ia act de faptul că reclamantului nu i s-a reproşat niciodată, de către autorităţile judecătoreşti, o eventuală neglijenţă în serviciu. Actul de trimitere în judecată şi examinarea de către toate instanţele de fond vizau infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice; în plus, înainte de verdictul instanţei de prim grad, acuzaţiile vizau chiar un abuz în formă calificată, din cauza valorii prejudiciului.

În aceste condiţii, Curtea nu poate admite argumentul Guvernului conform căruia orice eventuală atingere adusă dreptului la apărare al reclamantului a fost considerabil redusă ca urmare a faptului că schimbarea încadrării juridice menţionată anterior a avut impact doar asupra elementului moral al infracţiunii. Bineînţeles, este adevărat că noua interpretare a probelor efectuată de Curtea Supremă s-a bazat pe fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de instanţele inferioare. Bineînţeles, Curtea reaminteşte că acuzatul are dreptul de a fi informat nu doar cu privire la faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, dar şi cu privire la încadrarea juridică a faptelor, şi aceasta în mod detaliat (mutatis mutandis, Penev împotriva Bulgariei, nr. 20494/04, pct. 42, 7 ianuarie 2010). În această privinţă, Curtea subliniază faptul că nu este deloc vorba despre a aprecia temeinicia mijloacelor de apărare pe care reclamantul le-ar fi putut invoca dacă ar fi avut posibilitatea de a dezbate infracţiunea pentru care a fost condamnat în cele din urmă. Aceasta evidenţiază doar faptul că se poate susţine că aceste motive erau diferite de cele alese pentru a contesta acuzaţia principală (Pélissier şi Sassi, citată anterior, pct. 60 şi 62, Sadak şi alţii împotriva Turciei, nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 şi 29903/96, pct. 55, CEDO 2001-VIII, Drassich, pct. 40).

Curtea nu poate admite nici argumentul Guvernului, conform căruia schimbarea încadrării juridice realizate de Curtea Supremă i-a fost favorabilă reclamantului, având în vedere pedeapsa mai uşoară prevăzută pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu. În această privinţă, ea constată că doar în urma hotărârii Curţii Supreme de Justiţie reclamantul a fost condamnat pentru prima oară.

Având în vedere toate aceste elemente, Curtea consideră că s-a adus o atingere dreptului reclamantului de a fi informat în mod detaliat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, precum şi dreptului său de a dispune de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării sale.

Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 3 lit. a) şi b) din Convenţie, coroborat cu § 1 de la acelaşi articol, care prevede o procedură echitabilă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului , Hotărârea din 12 aprilie 2011, în cauza Adrian Constantin împotriva României, www.csm1909