EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

Curtea reiterează faptul că executarea unei hotărâri rămase definitivă pronunţate de orice instanţă trebuie privită ca parte integrantă a “procesului”, în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, § 40, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V). Atunci când autorităţile au obligaţia să ia măsuri pentru ca o hotărâre judecătorească să fie executată şi nu îşi îndeplinesc această obligaţie, pasivitatea lor poate atrage răspunderea statului în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie (Scollo împotriva Italiei, 28 septembrie 1995, § 44, seria A nr. 315-C). Atunci când autorităţile administrative refuză, omit sau doar întârzie să îşi îndeplinească această obligaţie, garanţiile prevăzute la art. 6, de care se bucură partea interesată în faza judiciară a procedurii, sunt zădărnicite (Hornsby, menţionată mai sus, § 41).

Curtea mai observă faptul că, prin Sentinţa din data de 14 decembrie 1995, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus ca o instituţie publică să îl angajeze pe reclamant începând cu data de 20 octombrie 1992 şi să îi plătească despăgubiri. Deşi autorităţile aveau obligaţia de a executa hotărârile judecătoreşti, Sentinţa din data de 14 decembrie 1995 rămâne încă neexecutată. Cu toate acestea, această sentinţă este în continuare valabilă, întrucât nu s-au instituit proceduri conform legii române pentru modificarea sau anularea ei în faţa instanţelor interne. În afară de executare, numai printr-o astfel de anulare sau înlocuire cu o obligaţie echivalentă de către instanţe ar înceta o situaţie continuă de neexecutare (vezi Sabin Popescu împotriva României, nr. 48.102/99, § 54, 2 martie 2004).

Curtea a constatat adeseori încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie în cauze similare cu cea de faţă (vezi, printre altele, Sacaleanu împotriva României, nr. 73.970/01, 6 septembrie 2005; Strungariu împotriva României, nr. 23.878/02, 29 septembrie 2005, şi Miclici împotriva României, nr. 23.657/03, 20 decembrie 2007).

Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa, Curtea constată că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să o poată determina să ajungă la o altă concluzie în cauza de faţă. Autorităţile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral şi în timp util hotărârile pronunţate în favoarea reclamantului. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     HOTĂRÂREA din 14 septembrie 2010    în Cauza Chiş împotriva României (Cererea nr. 3.360/03) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2011