EXEQUATUR

Curtea reaminteşte că, în cauza de faţă, deşi reclamanta a obţinut la data de 3 mai 1995 o hotărâre internă definitivă, ce dispunea ca fostul său soţ să plătească o pensie alimentară în beneficiul fiului lor minor, şi deşi începuse la data de 20 iulie 1995 procedura prevăzută de Convenţia de la New York, ordinul de exequatur nu a fost dat decât la data de 30 aprilie 2004, iar executarea silită nu a fost încheiată de instanţa franceză competentă decât la data de 27 noiembrie 2006.

Curtea a analizat în mai multe rânduri cu cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de faţă şi a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie (vezi Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Orha împotriva României, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006, şi, mutatis mutandis, K. împotriva Italiei, nr. 38.805/97, CEDO 2004-VIII, şi Zabawska împotriva Germaniei (dec.), nr. 49.935/99, 3 martie 2006). Mai mult, Curtea observă şi miza deosebit de mare a cauzei de faţă, reclamanta încercând prin acţiunile sale să obţină plata pensiei alimentare care îi era necesară pentru a face faţă necesităţilor zilnice ale copilului său minor.

Concret, Curtea observă anumite întârzieri în transmiterea corespondenţei, imputabile autorităţilor române (vezi, în special, paragrafele 11, 13, 18, 20, 24 şi 29 de mai sus). În ceea ce priveşte ministerul francez, Curtea nu consideră rezonabile încetineala cu care acesta a completat dosarul de exequatur sau cererile repetate de documente, deşi reclamanta a reamintit în mai multe rânduri faptul că aceste documente fuseseră deja trimise (paragrafele 22-24, 32-33, 36 şi 38 de mai sus). În fine, Curtea constată o perioadă de lipsă totală de comunicare a ministerului francez cu ministerul român şi reclamanta între anul 1999 şi luna septembrie 2001 (paragrafele 26 şi 27 de mai sus).

Totuşi, Curtea consideră că după finalizarea procedurii exequaturului cele două ministere şi-au îndeplinit cu grijă obligaţiile.

Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că, în speţă, cele două state, prin intermediul organelor lor specializate, nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti favorabile reclamantei.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie de către România şi Franţa.

HOTĂRÂREA din 4 noiembrie 2008   în Cauza Dinu împotriva României şi Franţei
(Cererea nr. 6.152/02) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 11 decembrie 2009