Curtea reaminteşte că art. 2 § 1 impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale. Această obligaţie presupune, implicit, începerea unei anchete oficiale efective atunci când o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei astfel de anchete este să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei interne ce protejează acest drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului şi identificarea persoanelor vinovate. Este vorba nu de o obligaţie de rezultat, ci de o obligaţie de mijloace; aşadar, autorităţile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la incident.
Orice deficienţă a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde acestei norme. În acest context, cerinţa de promptitudine şi diligenţă rezonabilă este implicită [a se vedea, în special, Havva Dudu Esen împotriva Turciei, nr. 45.626/99, §§ 46-48, 20 iunie 2006, Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60.255/00, §§ 56-60, 9 mai 2006, Hugh Jordan împotriva Regatului Unit, nr. 24.746/94, §§ 108, 136-140, CEDO 2001-III (extrase) şi Mahmut Kaya împotriva Turciei, nr. 22.535/93, §§ 106-107, CEDO 2000-III].
Or, în speţă, ancheta judiciară a început la data de 25 martie 1998 şi s-a încheiat abia la data de 13 octombrie 2005, adică după 7 ani şi 7 luni. Pe deasupra, ea s-a încheiat cu o soluţie de scoatere de sub urmărire penală care a pus capăt constituirii în parte civilă a reclamantei, fără ca problema răspunderii pentru accidentul care a dus la decesul mamei sale să fi fost elucidată, inclusiv sub aspectul răspunderii obiective a autorităţilor militare, ceea ce aruncă o îndoială asupra posibilităţii acesteia de a obţine o despăgubire pentru prejudiciul suferit [Moldovan împotriva României (nr. 2), nr. 41.138/98 şi 64.320/01, §§ 119-120, CEDO 2005-VII (extrase)].
Curtea apreciază că durata anchetei şi soluţiile repetate de restituire a cauzei în vederea completării urmăririi penale datorate modului în care aceasta s-a desfăşurat sunt imputabile autorităţilor.
Mai mult, în circumstanţe cum sunt cele în speţă, în care nu se contestă că accidentul a fost produs de un camion militar condus de un militar aflat în exerciţiul funcţiilor sale, este de aşteptat o rigoare mai mare din partea autorităţilor în ancheta desfăşurată cu privire la cauzele incidentului şi identificarea vinovaţilor.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, ea a dat dovadă de diligenţă fără a abuza de căile de atac puse la dispoziţia sa, iar plângerile sale repetate împotriva soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală au fost toate admise. Pe deasupra, deşi caracterul efectiv al anchetei trebuie să fie asigurat de autorităţi, şi nu să se bazeze pe vigilenţa părţii civile, Curtea observă că reclamanta a mers până acolo încât a contestat în faţa instanţelor soluţia de scoatere de sub urmărire penală imediat ce calea de atac împotriva acestei soluţii a devenit efectivă, la data de 1 ianuarie 2004 [Dumitru Popescu împotriva României (nr. 1), nr. 49.234/99, §§ 43-45, 26 aprilie 2007].
În fine, Curtea constată că, la data evenimentelor, procurorii militari erau, la fel ca şi inculpaţii, militari activi şi că, în aceste condiţii, făceau parte dintr-o structură militară întemeiată pe principiul subordonării ierarhice. Or, ţinând cont mai ales de faptul că persoana care conducea camionul se afla în exerciţiul funcţiilor sale, această legătură de tip instituţional reprezintă, în speţă, o lipsă de independenţă şi de imparţialitate a procurorului militar în instrumentarea anchetei (a se vedea, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu împotriva României, nr. 46.430/99, § 67, 5 octombrie 2004; Bursuc împotriva României, nr. 42.066/98, § 107, 12 octombrie 2004; şi Mantog împotriva României, nr. 2.893/02, § 69-70, 11 octombrie 2007).
Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că ancheta judiciară condusă în speţă nu poate fi considerată efectivă.
Prin urmare, în speţă a avut loc încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspectul laturii sale procedurale.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI HOTĂRÂREA din 3 februarie 2009 în Cauza Voiculescu împotriva României (Cererea nr. 5.325/03), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 10 iunie 2009
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.