PRINCIPIUL SECURITĂŢII JURIDICE , ART. 6 § 1 DIN CONVENŢIE, DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, CONSILIERI JURIDICI, BAROU , SCUTIRE DE EXAMEN

PRINCIPIUL SECURITĂŢII JURIDICE , ART. 6 § 1 DIN CONVENŢIE, DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, CONSILIERI JURIDICI, BAROU , SCUTIRE DE EXAMEN

Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil pe motiv că, în cazul său, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o hotărâre care încalcă jurisprudenţa constantă a acesteia. Acesta arată că se afla într-o situaţie identică celei a altor consilieri juridici cărora li s-a recunoscut dreptul de a fi înscrişi în barou cu scutire de examen (§25).

Prin urmare, reclamantul consideră că poziţia adoptată la 3 octombrie 2003 de Curtea Supremă în cazul său aduce atingere principiului securităţii juridice (§26).

Guvernul relevă faptul că reclamantul nu şi-a întemeiat capătul de cerere, în special că nu a adus copii ale hotărârilor contrare celei pronunţate în cauza sa în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. De asemenea, Guvernul afirmă că hotărârea ce îl priveşte pe reclamant nu poate fi calificată drept arbitrară şi, în consecinţă, nu poate aduce atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil de vreme ce Curtea Supremă a analizat şi a răspuns detaliat la toate argumentele reclamantului şi a motivat suficient această hotărâre (§27).

Guvernul adaugă că, începând din anul 2004, jurisprudenţa Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă) a fost întotdeauna în favoarea primirii cu scutire de examen a foştilor consilieri juridici în profesia de avocat (§28).

Curtea a constatat deja în hotărârea Ştefan şi Ştef, că, într-o serie de hotărâri pronunţate între anii 1996 şi 2005, Curtea Supremă de Justiţie (devenită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a hotărât că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 acordă juriştilor cu vechime mai mare de 10 ani dreptul de primire în Ordinul Avocaţilor cu scutire de examen de admitere.

Les requérants se plaignent de la violation de leur droit à un procès équitable au motif que la Cour suprême de justice a prononcé, dans leurs cas, des arrêts qui vont à l’encontre de sa jurisprudence constante. Ils exposent qu’ils se trouvaient dans une situation identique à celle de C.O. qui, par l’arrêt de la Cour suprême de justice du 25 février 2003, s’est vu reconnaître le droit à être inscrite au barreau de Maramureş sans examen(§29)..

Dès lors, ils estiment que la position adoptée le 30 janvier 2003 par la Cour suprême dans leurs cas porte atteinte au principe de la sécurité juridique(§30).

Le Gouvernement admet que les deux arrêts du 30 janvier 2003 de la Cour suprême de justice étaient contraires à la jurisprudence de celle-ci quant à l’interprétation et à l’application des dispositions de la loi no 51/1995 sur l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat. Cependant, il affirme que ces deux arrêts ne sauraient être qualifiés d’arbitraires et, par conséquent qu’ils ne sauraient porter atteinte au droit des requérants à un procès équitable dès lors que la Cour suprême a analysé et répondu de manière détaillée à tous les arguments des requérants et qu’elle a suffisamment motivé ces arrêts(§31).

La Cour rappelle que les divergences de jurisprudence constituent, par nature, la conséquence inhérente à tout système judiciaire qui repose sur un ensemble de juridictions du fond ayant autorité sur leur ressort territorial(§32).

Cependant, la Cour souligne que le rôle d’une juridiction suprême est précisément de régler ces contradictions (Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. France [GC], no 24846/94 et 34165/96 à 34173/96, § 59, CEDH 1999-VII). Par conséquent, si une pratique divergente se développe au sein de la plus haute autorité judiciaire du pays, cette dernière devient elle-même source d’insécurité juridique, portant ainsi atteinte au principe de la sécurité juridique et réduisant la confiance du public dans le système judiciaire (Beian c. Roumanie (no 1), no 30658/05, § 39, CEDH 2007‑… (extraits)).

En l’espèce, la Cour note que, dans une série d’arrêts, la Cour suprême de justice a interprété les dispositions de la loi no 51/1995 comme conférant aux juristes d’entreprise ayant exercé pendant plus de dix ans le droit d’accéder à l’Ordre des avocats sans examen d’entrée. Cependant, la Cour observe que, contrairement à sa jurisprudence constante confirmant ce droit, la Cour suprême de justice a adopté une solution diamétralement opposée dans les affaires des requérants(§34).

Or, force est de constater que les deux arrêts du 30 janvier 2003 ne sauraient être qualifiés de revirement jurisprudentiel fondé sur une nouvelle interprétation de la loi. En effet, la Cour suprême de justice n’a nullement expliqué les raisons du changement de sa position et elle est revenue ultérieurement à sa jurisprudence constante. Dans ce contexte, les deux arrêts déniant aux requérants le droit de bénéficier des dispositions de la loi no 51/1995 apparaissent singuliers et arbitraires(§35).

Il s’ensuit que l’incertitude jurisprudentielle qui a entraîné le rejet des actions des requérants, à laquelle s’ajoute l’absence d’un mécanisme apte à assurer la cohérence de pratique au sein même de la plus haute juridiction interne, a eu pour effet de priver les requérants du droit à l’inscription à l’Ordre sans examen alors que d’autres personnes se trouvant dans une situation similaire se sont vu reconnaître ce droit (voir, mutatis mutandis, Beian (no 1), précité, § 40)

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Affaire Ştefan et Ştef c. Roumanie, Requêtes nos 24428/03 et 26977/03, Arrêt  27 janvier 2009, Définitif 27/04/2009, §37

Curtea observă că, în mod contrar jurisprudenţei sale constante care confirmă acest drept, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o soluţie opusă în cauza reclamantului. Or, trebuie să se constate că hotărârea din 3 octombrie 2003 nu poate fi calificată drept un reviriment al jurisprudenţei datorat unei noi interpretări a legii. Astfel, Curtea Supremă de Justiţie nu a explicat în niciun fel motivele schimbării poziţiei sale şi a revenit ulterior la jurisprudenţa sa constantă. În acest context, hotărârea care îi refuză reclamantului dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 apare drept singulară şi arbitrară (Ştefan şi Ştef, § 35).

Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia a treia, Hotărârea din 10 iulie 2012, în Cauza Ilie Şerban împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012, Cererea nr. 17.984/04 ,  §31