PROCES ECHITABIL, PROCEDURA DE RECURS, CONTRADICTORIALITATE

Starea civilă a persoanelor intră în sfera drepturilor cu caracter civil în sensul art. 6 § 1 (Mustafa împotriva Franţei, nr. 63.056/00, Hotărârea din 17 iunie 2003, § 14). Ea reaminteşte încă de la început jurisprudenţa sa, conform căreia dreptul la o procedură în contradictoriu, în sensul art. 6 § 1, “implică, în principiu, pentru părţile la un proces, penal sau civil, facultatea de a lua la cunoştinţă orice probă sau observaţie prezentată judecătorului, chiar şi de către un magistrat independent, pentru a-i influenţa decizia, şi de a o discuta” [vezi, printre multe altele, Morel împotriva Franţei, nr. 34.130/96, § 27, CEDO 2000-VI; Meftah şi alţii împotriva Franţei [MC], nr. 32.911/96, 35.237/97 şi 34.595/97, § 51, CEDO 2002-VII, şi Augusto împotriva Franţei, nr. 71.665/01, § 50, CEDO 2007-… (extrase)].

De asemenea, Curtea observă în acelaşi timp că nu contează foarte mult faptul că această cauză ţine de contenciosul civil în care, aşa cum Guvernul reaminteşte pe bună dreptate, autorităţile naţionale se bucură de o marjă de apreciere mai mare decât în domeniul penal (Lobo Machado împotriva Portugaliei, Hotărârea din 20 februarie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-I, pp. 206-207, § 31, şi Vermeulen împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 februarie 1996, Culegere 1996-I, p. 234, § 33). Într-adevăr, din hotărârile Lobo Machado şi Vermeulen reiese că, în materie, cerinţele care decurg din dreptul la o procedură contradictorie sunt aceleaşi în civil ca şi în penal (p. 206, § 31 şi, respectiv, p. 234, § 33).

Curtea apreciază că ar fi cazul să ia în considerare caracteristicile procedurii în cauză atunci când sunt în joc cerinţele art. 6 § 1 din Convenţie (mutatis mutandis, Meftah şi alţii, § 47). În această privinţă, ea constată că, în speţă, Curtea de Apel a decis să redeschidă dezbaterile fără a-l informa pe reclamant, după ce a amânat cauza în vederea pronunţării. După anularea hotărârilor pronunţate de judecătorie şi de instanţa de apel, Curtea de Apel a pronunţat o nouă hotărâre pe fond, defavorabilă reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Constantinescu împotriva României, nr. 28.871/95, § 52, CEDO 2000-VIII). Prin urmare, Curtea nu poate decât să constate că procedura internă a fost continuată fără ştirea reclamantului.

Presupunând chiar că, aşa cum susţine Guvernul, concluziile orale ale lui G.S.B. nu ar fi prezentat niciun fapt sau argument care nu se afla deja în dosar, această apreciere, în realitate, aparţine exclusiv părţilor în litigiu: ele sunt cele care trebuie să judece dacă un document necesită comentarii sau nu (Niderost-Huber împotriva Elveţiei, Hotărârea din 18 februarie 1997,Culegere 1997-I, p. 108, § 29). Este în joc în special încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei: ea se întemeiază, printre altele, pe garanţia de a se fi putut exprima asupra fiecărei probe din dosar. Astfel, Curtea observă că, în măsura în care Decizia din data de 12 decembrie 2001 a consemnat pe scurt că G.S.B. a fost audiată şi că a solicitat Curţii de Apel admiterea recursului, reclamantului îi era imposibil să verifice care era conţinutul concluziilor orale ale lui G.S.B. şi dacă acestea se limitau la a reproduce motivele sale de recurs (§ 25).

În măsura în care art. 6 § 1 din Convenţie urmăreşte, înainte de toate, să apere interesele părţilor şi cele ale unei bune administrări a justiţiei (vezi, mutatis mutandis, Acquaviva împotriva Franţei, Hotărârea din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că procesul reclamantului nu a fost desfăşurat în mod echitabil, având în vedere lipsa dezbaterii în contradictoriu în procedura de recurs.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 .

HOTĂRÂREA din 27 septembrie 2007 în Cauza Grozescu împotriva României (Cererea nr. 17.309/02) , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009