RECURS ÎN ANULARE, SECURITATEA RAPORTURILOR JURIDICE, PROCES ECHITABIL , BUNURI, OBLIGAŢIE DE MIJLOACE

Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de faţă, în care a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere readucerea în discuţie a soluţiei date în mod definitiv unui litigiu şi lipsirea reclamanţilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, în urma unui recurs în anulare (vezi, printre altele, Brumărescu, menţionată mai sus, §§ 61, 77 şi 80, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionată mai sus, §§ 32 şi 46-47, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL împotriva României, nr. 37.513/03, §§ 23 şi 33, 4 octombrie 2007).

Analizând cauza de faţă, Curtea consideră că Guvernul nu a oferit niciun argument convingător care să poată conduce la o altă concluzie. În mod special, Curtea constată că Curtea Supremă de Justiţie, sesizată de procurorul general, a reanalizat cauza şi că, printr-o interpretare diferită a probelor depuse la dosar, a anulat, la data de 4 noiembrie 2002, decizia pronunţată în ultimă instanţă la data de 9 octombrie 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, care confirmase reîncadrarea reclamantei pe postul său şi plata salariilor neîncasate.

Având în vedere cele de mai sus şi elementele aflate în dosar, Curtea constată că anularea de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii definitive menţionate mai sus a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil şi dreptul său la respectarea bunurilor.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.

Asupra celorlalte pretinse încălcări

Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge că autorităţile au refuzat să înceapă urmărirea penală împotriva ministrului pentru refuzul acestuia de a pune în executare o hotărâre (paragraful 8 de mai sus).

Curtea reaminteşte că art. 6 § 1 nu presupune dreptul de a obţine urmărirea sau condamnarea unui terţ în dreptul penal, nici obligaţia de rezultat care să presupună că orice urmărire trebuie să se soldeze cu o condamnare sau chiar cu stabilirea unei pedepse determinate (vezi, mutatis mutandis, Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47.287/99, § 70, CEDO 2004-I).

Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 şi trebuie respins în aplicarea art. 35 § 4.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     HOTĂRÂREA din 28 iulie 2009   în Cauza Colceru împotriva României (Cererea nr. 4.321/03) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2010