TRIBUNAL. ORGAN. PLENITUDINE DE JURISDICŢIE. INDEPENDENŢA FAŢĂ DE EXECUTIV ŞI FAŢĂ DE PĂRŢI. MINISTERUL PUBLIC. MAGISTRAT . SUBORDONAT. PROPRIETATE. DREPTURI CONCRETE ŞI EFECTIVE. CONFISCARE

“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de către o instanţă (…), care va hotărî (…) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (…).”

Curtea notează că Ministerul Public, care prin efectul Legii nr. 92 din 4 august 1992 a înlocuit fosta Procuratură, este constituit din magistraţi care îşi exercită toate funcţiile lor sub autoritatea procurorului general. Ministrul justiţiei îşi exercită controlul asupra tuturor membrilor Ministerului Public, inclusiv asupra procurorului general.

Chiar dacă exercită, ca în cazul de faţă, o atribuţie de natură contencioasă, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş acţionează în calitate de magistrat al Ministerului Public, subordonat mai întâi procurorului general, apoi ministrului justiţiei (§ 40).

Curtea aminteşte că “tribunal” în sensul art. 6 alin. 1 este numai un organ care se bucură de plenitudine de jurisdicţie, răspunzând unei serii de exigenţe, precum independenţa faţă de executiv, ca şi faţă de părţile în cauză (a se vedea, printre altele, Hotărârea “Beaumartin” împotriva Franţei din 24 noiembrie 1994, seria A, nr. 296-B, p. 63, § 38). Nu aceasta este şi situaţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi nici a procurorului general (§ 41).

A fost deci încălcat art. 6 alin. 1.

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”

Cum dreptul revendicat are un caracter civil, art. 6 alin. 1 reprezintă lex specialis faţă de art. 13, ale cărui garanţii sunt absorbite de acesta (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Brualla Gomez de la Torre împotriva Spaniei din 19 decembrie 1997, Recueil 1997-VII, § 41).

Curtea aminteşte că un impediment de fapt poate încălca convenţia la fel ca şi un impediment juridic (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Loizidou, p. 2.237, § 63).

Întrucât convenţia vizează apărarea unor drepturi “concrete şi efective”, se impune a se verifica dacă situaţia criticată echivalează cu o confiscare de fapt (a se vedea, între altele, mutatis mutandis, hotărârile Sporrong şi Lonnroth din 23 septembrie 1982, seria A, nr. 52, p. 24, § 63, şi Papamichalopoulos şi alţii, p. 69, § 42).

Curtea apreciază că pierderea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor în cauză, combinată cu eşuarea încercărilor de până acum făcute în faţa autorităţilor şi instanţelor naţionale pentru a remedia situaţia criticată, a antrenat consecinţe suficient de grave pentru a permite concluzia că reclamanta a suferit o confiscare în fapt, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Papamichalopoulos şi alţii, p. 70, § 45).

În concluzie, a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 (§ 54).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărâre din 22/05/1998, cazul Vasilescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  637 din 27 decembrie 1999