ACCESUL LA JUSTIŢIE , PRINCIPIUL INDEPENDENŢEI JUDECĂTOREŞTI , NEÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE , MAGISTRAŢI, PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE , CĂI DE ATAC

ACCESUL LA JUSTIŢIE , PRINCIPIUL INDEPENDENŢEI JUDECĂTOREŞTI , NEÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE ,  MAGISTRAŢI, PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE , CĂI DE ATAC

Prin rezoluţia nr. 431/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii A.C., M.B., precum şi faţă de ceilalţi magistraţi din cadrul Tribunalului Sibiu, care s-au pronunţat în dosarele nr. 1065/85/2010 şi nr. 1076/257/2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., reţinându-se că pretinsa nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti, sau cu privire la încheierile judecătoreşti, nu poate constitui temei pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de judecători.

Procurorul a constatat, din examinarea conţinutului plângerii, din actele anexate, precum şi din verificările privitoare la stadiul dosarelor civile în cauză, că acţiunea penală nu poate fi exercitată. S-a apreciat că soluţiile dispuse de judecători pot fi cenzurate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, în caz contrar încălcându-se principiul independenţei judecătoreşti. Pe de altă parte, s-a reţinut că prin hotărârea CSM nr. 328 din 24 august 2005 s-a stabilit că procurorii nu poate face afirmaţii sau consideraţii în legătură cu probitatea profesională a judecătorilor, şi nici nu au posibilitatea legală de a cenzura modul de argumentare a soluţiilor dispuse de instanţele de judecată. Avându-se în vedere cele de mai sus, s-a constatat, în final, că în sarcina intimaţilor nu se poate pune în mişcare acţiunea penală.

Soluţia procurorului a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 663/II/2/2010 din 26 august 2010.

Verificând rezoluţiile atacate prin prisma criticilor formulate, dar şi prin raportare la prevederile art. 278 ind. 1 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea sunt legale şi temeinice, bazate pe o justă interpretare a textelor legale pentru următoarele motive:

În mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, deoarece a reţinut că există un impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva magistraţilor, respectiv cel indicat de dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând nicio dovadă că judecătorii reclamaţi au acţionat cu rea credinţă. Din actele premergătoare a rezultat o conduită normală, legitimă a magistraţilor, iar eventualele disfuncţii ale judecăţii se pot înlătura prin exercitarea căilor de atac.

Împotriva sentinţei, în termen legal, petenta a declarat prezentul recurs.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei şi legalei soluţionări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 431/P/2010, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile şi actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petentă.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârşirii de către persoanele reclamate a faptelor, apreciate ca infracţiuni de către petiţionar.

Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă – în mod specific prezumţia de nevinovăţie instituită, deopotrivă, de Constituţia României [art. 23 alin. (11)] şi de C. proc. pen. (art. 5/2) – începerea urmării penale faţă de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.

Însă, aşa cum corect a reţinut procurorul şi, respectiv, procurorul şef secţie, dar şi judecătorul primei instanţe, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate de petentă, şi nici indicii alte săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. pen. (fapta nu există), consecinţa juridică este neînceperea urmăririi penale.

Soluţionarea pe fond a unor cauze civile se poate realiza numai prin modalităţile de lege, respectiv, accesul la justiţie în realizarea drepturilor şi, respectiv, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege (art. 21, art. 126 şi art. 129 din Constituţia României), iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva Judecătorilor care au dispus respectivele hotărâri judecătoreşti (inclusiv încheieri). Comunicarea încheierilor de şedinţă are loc numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar nu în raport cu dorinţa părţilor.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte – în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. – va respinge ca nefondat recursul petentei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 1012 din 15 martie 2011, Dosar nr. 1230/57/2010

Leave a Reply