APLICAREA DISPOZIŢIILOR ART. 1, 2 ŞI ALE ART. 3 ALIN. (1) ŞI (2) DIN ORDONANŢA GUVERNULUI NR. 9/2000, APROBATĂ PRIN LEGEA NR. 356/2002, REFERITOARE LA CLAUZA PENALĂ PRIN CARE SE INSTITUIE OBLIGAŢIA RESTITUIRII LA SCADENŢĂ A SUMEI ÎMPRUMUTATE SUB SANCŢIUNEA PENALITĂŢILOR DE ÎNTÂRZIERE, PE LÂNGĂ DOBÂNDA CONTRACTUALĂ CONVENITĂ DE PĂRŢI SAU PE LÂNGĂ DOBÂNDA LEGALĂ

Este nulă clauza penală prin care sunt prevăzute penalităţi de întârziere, în afara dobânzii contractuale sau a celei legale, apreciind că o asemenea clauză este prohibită de lege. Ca urmare, prin hotărârile pronunţate de aceste instanţe debitorul a fost obligat să plătească doar sumele nerestituite creditorului, precum şi dobânzile curente restante.

În justificarea acestui punct de vedere s-a motivat că, în raport cu prevederile Legii nr. 313/1879, care nu a fost abrogată şi nici nu a căzut în desuetudine, clauza penală în contractele de împrumut este interzisă. S-a mai relevat că, atât timp cât dispoziţiile legale care nu permit prevederea clauzei penale în contractele de împrumut sunt de ordine publică, potrivit art. 5 din Codul civil nu se poate deroga de la aceste dispoziţii prin convenţii.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, „părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti”.

Prin art. 2 din aceeaşi ordonanţă se prevede că, „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”, iar în art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobânzii legale în materie comercială.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din ordonanţa menţionată, „în raporturile civile dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”.

În acelaşi sens, în reglementarea dată prin art. 1089 alin. (2) din Codul civil, „clauza prin care, de mai înainte şi în momentul promovării unei convenţii alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă”.

Tot astfel, prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879, ale cărei dispoziţii sunt în vigoare şi constituţionale, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevăzut la art. 1 că este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestaţiuni în natură, precum şi că „Judecătorul, în caz de împrumut va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzută în art. 1589 din Codul civil, sau în caz de alte obligaţiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil”.

Or, potrivit art. 1589 alin. (1) din Codul civil, „se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile şi de şase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde nu s-a hotărât de părţi cuantumul ei”.

Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora „părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti”, nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, la posibilitatea de a depăşi dobânda legală cu cel mult 50% pe an.

Rezultă deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăşi dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancţiuni constând în penalităţi de întârziere.

Aşa fiind, clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii.

În consecinţă,  urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide în sensul că orice clauză penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.

I.C.C.J.,  S. U. , decizia nr. XI, din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 9 februarie 2006