EVAZIUNE FISCALA, ASCUNDEREA BUNULUI ORI A SURSEI IMPOZABILE SAU TAXABILE IN SCOPUL SUSTRAGERII DE LA INDEPLINIREA OBLIGATIILOR FISCALE

EVAZIUNE FISCALA. ASCUNDEREA BUNULUI ORI A SURSEI IMPOZABILE SAU TAXABILE IN SCOPUL SUSTRAGERII DE LA INDEPLINIREA OBLIGATIILOR FISCALE

Fapta de a sustrage bunuri supuse accizelor, în scopul de a le însuşi şi de a le vinde contra unor sume de bani, întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii de furt, iar nu şi elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât infractorul nu a realizat o acţiune de ascundere a bunului şi nu a săvârşit fapta în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate atât prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că recursul declarat în cauză nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Criticile părţii civile referitoare la greşita achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 nu sunt întemeiate şi nu pot determina adoptarea unei soluţii contrare celei adoptate de instanţa de fond.

Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că soluţia de achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală este legală şi temeinică, nu poate împărtăşi punctul de vedere exprimat de instanţa de fond în motivarea soluţiei de achitare.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.

În accepţiunea legii, acţiunea de ascundere se poate realiza în fapt prin întocmirea sau deţinerea de documente false privind provenienţa, apartenenţa sau circulaţia bunului.

În cazul acestei infracţiuni, fapta ilicită, ce caracterizează latura obiectivă, constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea se comite doar cu intenţie directă calificată de scop.

Raportând aceste argumente teoretice la cauza dedusă judecăţii, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, singura soluţie ce se impune în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală fiind achitarea.

Aşa cum am menţionat anterior, acţiunile de ascundere sau disimulare se pot realiza, în fapt, prin întocmirea de documente false, privind, printre altele, provenienţa bunurilor, circulaţia sau proprietatea acestora.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că inculpatul S.P. nu a efectuat niciuna din aceste activităţi care să contureze latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, inculpatul intrând în posesia bunurilor în urma sustragerii lor, fapt pentru care a fost condamnat de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Astfel, rezultă din lucrările dosarului că inculpatul a intrat în posesia bunurilor în urma săvârşirii unei infracţiuni de furt, situaţie în care fi absurdă obligarea sa la plata obligaţiilor fiscale.

Argumentele prezentate de instanţa de fond referitoare la faptul că accizele se plătesc o singură dată, împrejurarea că acestea au fost plătite de către numita S.E., inculpată în alt dosar tot pentru evaziune fiscală, nu prezintă relevanţă, determinant în pronunţarea soluţiilor de achitare fiind modul în care inculpatul a intrat în posesia bunurilor, împrejurare în raport cu care apreciază Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu sunt întrunite în cauză cerinţele referitoare la latura obiectivă a infracţiunii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că scopul urmărit prin comiterea acestei infracţiuni este sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, fapta ilicită constând în ascunderea provenienţei bunurilor. Or, niciun moment inculpatul S.P. nu a avut intenţia să desfăşoare astfel de activităţi, scopul său fiind acela de a sustrage bunurile şi a le vinde ulterior, contra unor sume de bani.

Ca atare, nici sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a fi în prezenţa infracţiunii de evaziune fiscală.

Referitor la latura civilă a cauzei, faţă de argumentele prezentate anterior, în niciun caz nu poate fi obligat inculpatul la plata accizelor, aşa cum solicită recurenta parte civilă.

Cum inculpatul a sustras bunurile din autoutilitara aflată în paza sa materială, prejudiciul produs în urma săvârşirii infracţiunii de furt constă în contravaloarea alcoolului sustras şi nu în contravaloarea accizelor neplătite bugetului de stat.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel care a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 6.600 lei, având în vedere că a fost recuperată cantitatea de 60 litri alcool, este legală şi temeinică, toate criticile formulate de partea civilă sub acest aspect neavând nicio bază legală.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2885 din 19 septembrie 2012, la site www. scj. ro