Prin sentinţa penală nr. 140 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov împotriva rezoluţiei din 12 martie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 270/P/2006 şi împotriva rezoluţiei din 15 octombrie 2004 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 2187/P/2004, privind pe intimata B.G.
Prin aceeaşi sentinţă a luat act de retragerea plângerii formulate de petenta SC O. SRL Braşov împotriva rezoluţiei, din 12 martie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 270/P/2006 şi împotriva rezoluţiei din 15 octombrie 2004 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 2187/P/2004, privind pe intimata B.G.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentele au formulat plângere penală împotriva intimatei B.G., întrucât aceasta, în calitate de avocat ar fi săvârşit infracţiunile prevăzută de art. 215, 292 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, deoarece a reprezentat în faţa instanţelor judecătoreşti mai mulţi angajaţi ai SC U.S.A. SA, aflaţi în litigiu de muncă cu societatea, fără a avea împuternicire de la aceştia şi fără a le elibera chitanţe pentru sumele de bani încasate.
Prin rezoluţia din 15 octombrie 2004 dispusă în dosarul nr. 2187/P/2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), art. 292 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Prin rezoluţia din 12 martie 2007 dispusă în dosarul nr. 270/P/2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. j) şi d) C. pr. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 10, 11, 12 din Legea nr. 87/1994, republicată, întrucât există autoritate de lucru judecat (aceeaşi faptă de evaziune fiscală a fost sesizată de persoana vătămată în dosar nr. 2187/P704).
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de numita B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt date şi indicii cu privire la existenta faptei.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că din materialul probator administrat în cauză, s-a constatat că nici una din faptele reclamate nu corespunde realităţii.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs petiţionara SC U.S.A. SA Braşov, fără a arăta, în scris motivele pentru care înţelege să formuleze recurs împotriva sentinţei penale nr. 140/2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba – Iulia şi fără a se prezenta în instanţă pentru a le indica şi susţine.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanţa de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, fără a se fi dovedit în nici un fel săvârşirea vreunei fapte penale de către intimată.
În acest sens, în mod corect s-a reţinut că fapta imputată intimatei de a fi reprezentat în faţa instanţelor judecătoreşti mai mulţi angajaţi ai SC U.S.A. SA, aflaţi în litigiu de muncă cu societatea, fără a avea împuternicire de la aceştia şi fără a le elibera chitanţe pentru sumele de bani încasate, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reclamate, întrucât s-a dovedit că între părţi s-a încheiat contract de asistenţă juridică nr. 14 din 14 ianuarie 2002, la care s-a anexat un tabel nominal cu numele, adresa şi semnăturile celor 118 angajaţi, care şi-au dat acordul să fie reprezentaţi. Pentru onorariul în sumă de 200.000 lei ROL de persoană, s-au eliberat chitanţe.
De asemenea, se constată că motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului au fost avute în vedere şi analizate în fazele procesuale anterioare, iar în actualul stadiu, recurenta nu a depus motivele de recurs, şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a le indica şi susţine, motive pe baza cărora să poată fi luată în discuţie nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Faţă de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinţei recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 958 din 17 martie 2009, Dosar nr. 1168/57/2008
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.