Inculpata P.K.I., în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, complicitate la delapidare în formă continuată, două infracţiuni de instigare la fals intelectual dintre care una în formă continuată, două infracţiuni de fals intelectual dintre care una în formă continuată, uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată neurmată de executare, infracţiunea informatică prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, fapte aflate în concurs real.
Inculpata A.M.E., în sarcina căreia a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, dare de mită, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase în formă continuată, evaziune fiscală, fals intelectual la legea contabilităţii, instigare la săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene prevăzută la art. 181 din Legea nr. 78/2000 rămasă în forma tentativei, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte aflate în concurs real, şi
Inculpata H.A., în sarcina căreia a fost reţinută săvârşirea unei tentative la infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevăzută la art. 181 din Legea nr. 78/2000, ca şi săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte aflate în concurs real.
Prin acelaşi rechizitoriu, au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii T.C.L., în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată, fapte aflate în concurs real, ca şi inculpatul P.L., în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, fapte aflate în concurs real.
Din starea de fapt s-a reţinut că inculpata P., în perioada anilor 2001 -2004, a îndeplinit funcţia de director al Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Timişoara, funcţie de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor care fac obiectul dosarului, deoarece, contrar îndatoririlor sale de serviciu şi în schimbul primirii unor foloase materiale necuvenite, a desfăşurat mai multe activităţi infracţionale în favoarea SC C.A. SRL, al cărei administrator era inc. A., atât prin intervenţii la funcţionarii din conducerea D.G.F.P. Timiş – de influenţa cărora s-a prevalat pentru ca SC C.A. SRL să fie favorizată cu ocazia controalelor fiscale vizând rambursarea de TVA, pentru a se asigura că aceste controale vor fi efectuate de persoane apropiate ei şi vor avea un caracter formal, iar cererile vor fi soluţionate favorabil şi societatea va beneficia cu operativitate de rambursările de TVA în valoare totală de 6.953.971.293 lei Rol, sau pentru a i se aproba instituirea popririi terţului SC C. SA Arad sau efectuarea unor plăţi – şi prin intervenţii pe lângă funcţionari din alte instituţii – pentru aprobarea unor credite, sau pentru ridicarea unei ipoteci -, cât şi prin exercitarea în mod ilegal a atribuţiilor sale de serviciu, prin rezolvarea în mod direct a unor cereri formulate de inc. A. în legătură cu diferite activităţi ale A.F.P. Timişoara, precum şi prin executarea silită sau eliberarea în fals a unor certificate de atestare fiscală necesare acestei societăţi pentru participarea la licitaţii.
Pentru ajutorul acordat inculpatei A. şi SC C.A. SRL şi în schimbul favorizării acestei societăţi comerciale în exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu, inc. P. a acceptat primirea unor foloase materiale necuvenite în valoare totală de 3.378.838.555 lei Rol de la administratorul acestei societăţi, inc. A., foloase materializate în construirea şi amenajarea vilei sale situată în localitatea D. şi în dotarea acestei vile cu diferite instalaţii sanitare şi cu centrală termică, lucrările şi materialele de construcţie înglobate în acest imobil fiind făcute din fondurile SC C.A. SRL, prin însuşirea lor de către inc. A., administrator şi director al acestei societăţi comerciale, în interesul şi cu complicitatea inc. P.
În acest sens, în sarcina inculpatei P. s-a reţinut faptul că în cursul lunii februarie 2004 a intervenit în favoarea SC C.A. SRL la J.J. directorul executiv al D.G.F.P. Timiş, pentru a se aproba cererile formulate de inc. A. privind acordarea sprijinului conducerii pentru aprobarea înfiinţării popririi asupra terţului SC C. SA Arad, pe de o parte, precum şi pentru a i se aproba, ca pentru viitor, pentru lucrările pe care le efectuau la sediul D.G.F.P. Timiş, în calitate de subantreprenor, plata să-i fie făcută direct de către D.G.F.P. Timiş prin eliminarea S.C. C. SA care era antreprenorul general al lucrării.
S-a mai reţinut că inc. P., în acelaşi scop şi prin încălcarea atribuţiunilor sale de serviciu, a dispus funcţionarilor din subordinea sa să întocmească în mod nelegal documentaţia pentru instituirea popririi terţului SC C. SA Arad şi executarea silită a acestuia, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, scopul urmărit fiind acela de a acorda ajutor societăţii administrate de inc. A. în recuperarea, prin această procedură de executare silită, a unei restanţe în valoare de 2,4 miliarde lei Rol, pe care SC C. SA o acumulase faţă de SC C.A. SRL urmare a contractului încheiat între cele două societăţi privind lucrările efectuate la noul sediu al D.G.F.P. Timiş.
În acest scop, din probele administrate a rezultat că inc. P. 1-a determinat pe inspectorul B.C.D. să întocmească titlurile executorii care să ateste în mod nereal că SC C.A. SRL avea o datorie reală şi scadentă faţă de bugetul de stat, titluri pe care le-a semnat în locul directorului adjunct al A.F.P. Timişoara, documente false ce au fost folosite şi la instanţa de judecată pentru a se obţine poprirea conturilor SC C. Ulterior, după ce SC C.A. SRL şi-a recuperat restanţele, inc. P. 1-a determinat pe inspectorul B.M.S. să introducă în evidenţa A.F.P. Timişoara şi să antedateze declaraţiile şi deconturile de TVA ale SC C.A. SRL aferente lunii februarie 2004, prin care se atesta situaţia reală conform căreia SC C.A. SRL nu avea datorii la bugetul de stat în momentul în care s-a făcut executarea silită a SC C. SA, astfel încât datele informatice din baza de date a A.F.P. Timişoara au fost modificate fără drept, rezultând date necorespunzătoare adevărului în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice.
DNA arată că din probele administrate a mai rezultat că, pentru a justifica necesitatea pornirii acestei proceduri de executare silită, între inc. P. şi inc. A. a intervenit o înţelegere prin care prima inculpată a determinat-o pe a doua inculpată să întocmească documente false (decontul de TVA aferent lunii februarie 2004 şi a declaraţiei de impozit pe profit aferentă anului fiscal 2003) prin care să ateste în mod nereal că SC C.A. SRL avea datorii restante la bugetul de stat în valoare de 2,4 miliarde lei Rol şi astfel să justifice interesul A.F.P. Timişoara pentru înfiinţarea popririi asupra terţului SC C., scopul real urmărit fiind de fapt recuperarea acestei sume în favoarea SC C.A. SRL.
De asemenea, s-a stabilit că inc. P., urmare a unei cereri adresate A.F.P. Timişoara de inc. A. în numele SC C.A. SRL şi înregistrată sub nr. 450841 din 12 decembrie 2003 la A.F.P. Timişoara, a eliberat Certificatul de atestare fiscala nr. 450841 din 12 decembrie 2003, prin care se atesta în mod nereal faptul că societatea nu avea datorii la bugetul de stat, pentru ca SC C.A. SRL să poată participa la licitaţia organizată de Spitalul Universitar C.F.R. Timişoara în vederea efectuării unor lucrări de construcţii.
Din probele administrate a mai rezultat că inculpata P., în considerarea aceluiaşi folos material necuvenit şi la solicitarea inculpatului A., s-a folosit de funcţia sa pentru a interveni în favoarea SC C.A. SRL atât la conducerea CEC, sucursala Timiş, (respectiv la T.D., directorul CEC şi la C.A. şefa Serviciului Credite) pentru ca SC C.A. să i se acorde un credit PHARE în valoare de 130.000 Euro, cât şi la conducerea Băncii F., sucursala Timişoara, respectiv la M.I. directorul acestei bănci, pentru ca acesta să intervină pe lângă conducerea de la Banca R. unde inc. A. contractase anterior un credit de 50.000 Euro, astfel încât directorul de la Banca Românească să aprobe ridicarea ipotecii de pe imobilul cu care inc. A. garantase creditul respectiv.
În legătură cu intervenţia sa la conducerea CEC, sucursala Timişoara, în cursul lunii octombrie 2003, se reţine în rechizitoriu că inculpata P.K.I. a instigat-o pe inculpata A.M. să întocmească în fals un contract de creditare a societăţii sale sau să-1 antedateze, pentru a-i servi (în eventualitatea unui control al funcţionarilor C.E.C.) la justificarea datelor din contul “462” din bilanţul contabil pe anul 2002 al SC C.A. SRL, instigare care nu a fost pusă în executare de inc. A.
Se mai retine că pentru a-şi acoperi activitatea infracţională reprezentând primirea folosului material necuvenit de la SC C.A. SRL, inc. P. 1-a determinat pe inc. T. să întocmească în fals un contract de prestări servicii între SC D. & R. SRL şi soţul ei, inc. P.L., precum şi o situaţie finală de lucrări, facturi fiscale şi chitanţe, prin care să ateste în mod nereal că lucrările de construcţii şi materialele folosite la construirea vilei sale au fost executate şi provin de la SC D. & R. SRL Berzovia şi de la SC C.C. SRL Berzovia, societăţi la care inc. T. era angajat ca şi contabil.
În ceea ce o priveşte pe inculpata A.M., din starea de fapt s-a reţinut în rechizitoriu că la instigarea inculpatei P.K.I., împreună cu inculpata H.A., a falsificat decontul de TVA aferent lunii februarie 2004 şi a declaraţiei de impozit pe profit aferent anului fiscal 2003, înscrisuri depuse la organul fiscal, că la instigarea inculpatei P.K. a falsificat, tot cu ajutorul inc. H., datele din bilanţul contabil pe anul 2001, care fusese depus la organul fiscal, şi a modificat datele contabile din balanţa sintetică pe luna septembrie 2003, după care a instigat-o pe inc. H. să prezinte la CEC, sucursala Timişoara, aceste documente contabile falsificate în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, faptă rămasă în forma tentativei, care se pedepseşte conform dispoziţiilor art. 184 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că, în cursul lunii octombrie 2003, inc. A., în calitatea sa de director economic şi administrator al SC C.A. SRL Timişoara, a determinat-o pe inc. H., inspector în cadrul D.G.F.P. Timiş, Serviciul Audit, care ţinea în mod nelegal evidenţa contabilă a SC C.A. SRL (contrar dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 privind incompatibilităţile în exercitarea funcţiilor publice), să falsifice bilanţul contabil pe anul 2001 şi balanţa sintetica de verificare pe luna septembrie 2003 a societăţii şi să prezinte aceste documente la CEC, sucursala Timişoara, în scopul obţinerii pe nedrept a unui credit PHARE în valoare de 130.000 Euro, credit care provenea din Fondul bugetului general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, faptă care însă nu s-a consumat şi n-a produs rezultatul scontat, instituţia bancară refuzând să acorde acest credit deoarece, în pofida datelor false comunicate SC C.A. SRL, aceasta nu întrunea condiţiile de bonitate impuse pentru obţinerea unui astfel de credit.
În sarcina inculpatei A. a fost reţinută şi săvârşirea infracţiunilor de cumpărare a influenţei, dare de mită şi delapidare în legătură cu însuşirea din patrimoniul SC C.A. SRL al cărei administrator era, a materialelor de construcţii, a forţei de muncă şi a altor bunuri, care au fost folosite la construirea şi amenajarea casei familiei P. şi care reprezintă foloase necuvenite în valoare totală de 3.378.838.555 lei rol, pe care inc. P. le-a primit de la inc. A. în schimbul activităţilor infracţionale pe care le-a desfăşurat pentru favorizarea SC C.A. SRL.
În sarcina inculpatei A. s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în neînregistrarea în evidenţele contabile ale SC C.A. SRL a unor venituri în sumă de 2.490.410.131 lei rol, cu consecinţa sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor cu suma de 891.267.822 lei rol reprezentând impozit pe profit şi TVA, ca şi faptul că nu a înregistrat operaţiunile comerciale în legătură cu efectuarea lucrărilor de construcţii la casa familiei P., ceea ce a dus la denaturarea elementelor patrimoniale ale SC C.A. SRL.
Tot în sarcina inculpatei A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune săvârşită prin folosire de mijloace frauduloase în legătură cu modalitatea în care SC C.A. SRL a beneficiat în mod nelegal de rambursări de TVA în sumă totală de 1.009.485.460 lei rol.
În ceea ce o priveşte pe inculpata H.A., din starea de fapt s-a reţinut că a ajutat-o pe inc. A. să falsifice mai multe documente contabile (decontul de TVA aferent lunii februarie 2003, declaraţia de impozit pe profit aferentă anului fiscal 2004, document ce au fost depuse la organul fiscal, bilanţul contabil pe anul 2001 ce fusese înregistrat la organul fiscal, balanţa sintetică de verificare pe luna septembrie 2003), ca şi faptul că a prezentat la CEC, sucursala Timişoara, documente contabile false ale SC C.A. SRL în vederea obţinerii pe nedrept a unor fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, respectiv a unui credit aferent programului PHARE pentru IMM-uri RO 9711, derulat prin trei instituţii bancare dintre care una era CEC-ul.
Aşa cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, conform Acordului de împrumut încheiat între Ministerul Finanţelor şi CEC, creditele acordate în cadrul acestui program provin din fondurile Comunităţilor Europene şi sunt administrate în numele acestor Comunităţi de CEC şi celelalte instituţii bancare nominalizate, motiv pentru care beneficiază de protecţia instituită de legiuitor prin incriminarea infracţiunilor de la art. 18 din Legea nr. 78/2000 chiar dacă creditele respective erau rambursabile deoarece esenţială este provenienţa sumelor de bani aferente acestui program, ca şi faptul că urmare a derulării acestui program societăţile cărora le era adresat programul beneficiau de anumite facilităţi (dobândă mai mică, termen de rambursare mai mare, perioada de graţie de un an). În sarcina inc. H. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma tentativei, deoarece solicitarea creditului însoţită de depunerea actelor contabile falsificate nu a avut ca urmare acordarea acelui credit din cauze independente de voinţa inculpatei, dar ne aflăm în prezenţa unei tentative deoarece elementul material al acestei infracţiuni constă tocmai în folosirea şi în prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete, iar conform dispoziţiilor art. 184 din Legea nr. 78/2000 tentativa la această infracţiune se pedepseşte.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii T. şi P.L., din starea de fapt s-a reţinut că în primăvara anului 2004 inc. P. i-a cerut inc. T. să-i procure documente false prin care să ateste în mod nereal că lucrările de construire a imobilului său (fundaţie, zidărie, amenajări interioare, finisaje, zugrăveli) au fost efectuate de alte societăţi, iar materialele de construcţii precum ciment, var, oţel beton, cărămidă etc. provin de la alte societăţi, scop în care inc. P. i-a determinat pe ceilalţi doi inculpaţi să încheie în fals, în numele SC D. & R. SRL Berzovia (societate la care evidenţa contabilă era ţinută de inc. T., dos.u.p. vol. I, filele 138-142), un contract de prestări servicii, pe care l-au şi semnat, obiectul contractului constând în „execuţii fundaţii 250 ml”, „execuţie zidărie 50 mc” şi „diverse amenajări interioare finisaje, zugrăveli” toate în valoare de 200 milioane lei rol plus TVA, termenul de efectuare a lucrărilor fiind de „60 zile calendaristice de la data de începere transmisă prin ordin”.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpaţii T. şi P.L. au mai întocmit în fals şi au semnat, cu data de 20 decembrie 2003, în baza contractului antemenţionat, situaţia de lucrări executate la şantierul “Casa particulară “, prin care lucrările executate au fost defalcate pe cantitate, preţ materiale şi valoarea manoperei, iar inc. T. i-a emis în fals inculpatului P.L., atât o factura fiscală aferentă acestui contract, în valoare de 238.000.000 lei rol şi chitanţele aferente din care rezulta efectuarea plăţii ei, cât şi o factură fiscală în valoare de 299.289.760 lei rol care reprezenta contravaloarea mai multor materiale de construcţii care ar fi fost livrate de SC C.C. SRL Berzovia (la care contabilitatea era ţinută de inc. T.), sens în care 1-a determinat pe colegul său S.D. – care nu cunoştea caracterul lor nereal – să completeze factura cu datele respective, şi a întocmit chitanţele aferente din care rezulta efectuarea plăţii (dos. u.p. vol. I, fila 143 şi vol. III, fila 132).
Toate aceste operaţiuni au fost înregistrate, în mod nelegal, de inc. T. în contabilitatea celor două societăţi, prin aceasta fiind denaturate rezultatele patrimoniale ale celor două societăţi, aşa cum se reflectă ele în bilanţurile contabile.
Din probele administrate a mai rezultat că ulterior arestării inculpatei P., la data de 05 octombrie 2004, soţul său, inc. P.L. 1-a determinat pe martorul H.J.C. – şeful Biroului Urbanism din cadrul Primăriei D., să înregistreze şi să postdateze, în mod fals, procesul-verbal de recepţie a imobilului familiei P. (proces-verbal întocmit în luna august 2004 dar neînregistrat în evidenţele primăriei D.) pentru a se putea justifica plata ulterioară a lucrărilor de construcţii către SC C.A. SRL.
Reţine instanţa de fond că potrivit jurisprudenţei CEDO, principiul egalităţii armelor impune ca fiecare parte să aibă posibilitatea să se familiarizeze cu probele dosarului, să îşi exprime punctul de vedere cu privire la existenţa, conţinutul şi autenticitatea probelor, într-o formă şi într-un interval de timp adecvate.
Considerând că în momentul întocmirii rapoartelor de expertiză în faza de urmărire penală au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţie, instanţa de fond a înlăturat concluziile acestor expertize, iar la pronunţarea sentinţei a avut în vedere numai rapoartele de expertiză întocmite în faza de cercetare judecătorească.
Analizând infracţiunile reţinute în sarcina inculpatelor A.M.E. şi P.K.I. reţine instanţa de fond că la 10 februarie 1999 D.G.F.P. Timiş în calitate de beneficiar, a încheiat cu antreprenorul general SC C. SA un contract de construire pentru sediul comun al D.G.F.P. Timiş. La 10 martie 2009 între SC C. SA şi SC C.A. SRL din Timişoara s-a încheiat un contract de subantrepriză, această societate urmând să execute o parte din lucrări.
Întrucât plăţile se efectuau către antreprenorul general, iar acesta achita cu mare întârziere costul lucrărilor către subantreprenor, s-a ajuns ca la începutul lunii februarie 2004, SC C. SA să aibă datorii către SC C.A. SRL de 2.415.496.986 lei vechi.
Având în vedere acest debit al antreprenorului general către subantreprenor situaţia fiind adusă la cunoştinţa beneficiarului D.G.F.P. Timiş, în baza declaraţiilor depuse de SC C.A. SRL privind decontul de TVA, respectiv impozitul pe profit, A.F.P. Timişoara constată existenţa unei creanţe a SC C.A. SRL către bugetul de stat.
Prin sentinţa nr. 3907 din 8 iunie 2004, Judecătoria Arad a admis în parte cererea creditoarei A.F.P. Timişoara, a dispus menţinerea popririi şi a respins capătul de cerere privind începerea executării silite.
În raport de această situaţie de fapt, apreciază instanţa de fond, că operaţiunea de înfiinţare a popririi terţului SC C. SA este legală, aşa încât reţine instanţa de fond că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu determinarea învinuitului B.C.D. de a întocmi în fals cele două titluri executorii pentru înfiinţarea popririi asupra terţului SC C. SA, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu semnarea actelor de executare prin care a atestat în mod nereal date necorespunzătoare adevărului, uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu depunerea formelor de executare întocmite în fals la instanţa de judecată pentru menţinerea popririi, infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei P.K.I.
Arată instanţa de fond că această situaţie rezultă din expertiza efectuată în faza de cercetare judecătorească.
Cu privire la eliberarea certificatului de atestate fiscală nr. 450841 din 12 decembrie 2003 în vederea participării SC C.A. SRL la o licitaţie pentru efectuarea de lucrări de construcţii la Spitalul CFR Timişoara, reţine instanţa de fond că răspunsul este dat de expertiza contabilă efectuată în faza de cercetare judecătorească ce conchide că eliberarea certificatului de atestare fiscală s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 25 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în legătură cu determinarea martorului B.M.S. să antedateze la data de 21 mai 2004 decontul de TVA aferent lunii februarie 2004 şi declaraţia privind impozitul pe profit aferent anului fiscal 2003 cu data de 12 martie 2004, infracţiune reţinută în sarcina inculpatei P.K.I.
Referitor la furnizarea de către inculpata P.K.I. de date cu privire la situaţia financiară a Bibliotecii Centrale Universitare inculpatei A.M., se reţine în rechizitoriu că în considerarea primirii unui folos material necuvenit, inculpata P.K.I. a informat-o pe inculpata A.M. cu privire la sumele de bani aflate în contul Bibliotecii Centrale Universitare cu care SC C.A. SRL era în relaţii contractuale, având de încasat 1,7 miliarde lei vechi.
Preţul plătit pentru aceste informaţii era reprezentat de instalaţiile sanitare şi centrala termică pentru imobilul inculpatei P.K.I. din localitatea D..
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 reţine instanţa de fond că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni cât timp cele două înscrisuri, respectiv declaraţia de impozit pe profit aferentă anului fiscal 2004 şi decontul TVA aferent lunii februarie 2004, nu pot avea calitatea de înscrisuri oficiale ele emanând de la o societate comercială.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003 reţinută în sarcina inculpatei P.K.I., reţine instanţa de fond că această faptă nu există.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, reţine instanţa de fond că din situaţia de fapt nu rezultă că inculpata A.M. ar fi oferit foloase necuvenite inculpatei P.K.I. pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa faţă de alte persoane pentru a obţine facilităţi în favoarea SC C.A. SRL şi a inculpatei A.M. personal.
Reţine instanţa de fond că edificarea locuinţei familiei P. din comuna D. s-a făcut pe bază contractuală oneroasă, existând documente ce atestă plata preţului la valoarea contractată, astfel încât nu se poate reţine obţinerea de către inculpata P.K.I. a uni folos necuvenit.
Nici condiţia privitoare la determinarea unui funcţionar de a face sau a nu face un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu nu este întrunită în cauză, apreciind instanţa de fond că directorul D.G.F.P. Timiş, martorul J.J. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu fără a fi influenţat sau determinat de inculpata P.K.I., la fel şi ceilalţi funcţionari însărcinaţi cu înregistrarea documentelor.
Astfel, reţine instanţa de fond că faptei îi lipseşte unui din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000 de către inculpata A.M. corelativă infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatei P.K.I.
Cu privire la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. reţinută în sarcina inculpatei A.M., apreciază instanţa de fond că nu poate fi reţinută această infracţiune cât timp nu există folosul creat funcţionarului atâta vreme cât SC C.A. SRL a încheiat contract cu familia P. în mai 2003 pentru care s-a plătit în 2 mai 2003 un avans, apoi pe parcursul derulării lucrării s-a mai achitat o parte din preţ, iar după recepţia finală s-a achitat valoarea integrală.
Se apreciază că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatei A.M. corelativă infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatei P.K.I.
Cu privire la infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215/1 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatei A.M. reţine instanţa de fond că această faptă nu poate fi reţinută cât timp expertiza contabilă efectuată în cauză stabileşte că preţul pentru construirea casei familiei P. a fost achitat, motiv pentru care SC C.A. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Ca atare, nici infracţiunea de complicitate la delapidare de care a fost învinuită inculpata P.K.I. nu poate fi reţinută.
Reţine instanţa de fond că un argument comun ce vine în sprijinul soluţiei de achitare pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei A.M. este acela că cele trei infracţiuni de cumpărare de influenţă, dare de mită şi delapidare ar avea acelaşi obiect material, respectiv casa din comuna D. construită de SC C.A. SRL pentru inculpata P.K.I.
Cu privire la posibilitatea de a contracta noi credite pentru SC C.A. SRL inculpata A.M., însoţită de inculpata P.K.I., s-a deplasat la sediul din Timişoara a CEC pentru a obţine informaţii cu privire la condiţiile de creditare. Deşi în rechizitoriu se susţine că demersul viza informaţii cu privire la acordarea de credite PHARE, reţine instanţa de fond că din ansamblul probator nu rezultă această împrejurare.
Cercetările derulate de organele de urmărire penală sub acest aspect au demarat în urma descoperirii unor înscrisuri la sediul sucursalei CEC Timişoara care proveneau de la SC C.A. SRL, însă, reţine instanţa de fond că aceste înscrisuri nu erau înregistrate în niciun fel la această sucursală, fiind găsite la persoana cu care inculpatele au discutat în vederea obţinerii informaţiilor referitoare la o eventuală creditare.
În rechizitoriu se reţine că prezentarea acestor acte contabile fără a fi ataşate la vreo cerere, reprezintă o încercare de a obţine în mod nelegal un credit PHARE cu atât mai mult cu cât, potrivit raportului specialiştilor DNA, înscrisurile aveau conţinutul alterat tocmai pentru a crea aparenţă întrunirii condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea creditului.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000 reţine instanţa de fond că inculpata A.M. este acuzată că în schimbul oferirii folosului – respectiv casa din comuna D., inculpatei P.K.I. i-a cerut acesteia să intervină pe lângă conducerea CEC pentru a beneficia de credit PHARE fără a exista probe în acest sens, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 290 C. pen. reţine instanţa de fond că şi acestor infracţiuni le lipseşte latura obiectivă cât timp actele alterate şi ulterior folosirea lor nu au produs consecinţe juridice.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 18/1 din Legea nr. 78/2000 constând în folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, se reţine că inculpata A.M. a instigat-o pe inculpata H.A. de a prezenta la CEC documente false, însă apreciază instanţa de fond că documentele în discuţie nu întrunesc condiţiile de a fi reţinute ca false în înţelesul legii penale motiv pentru care a considerat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive.
Se reţine în rechizitoriu că în perioada august 2003- februarie 2004, SC C.A. SRL a formulat un număr de trei solicitări având ca obiect rambursarea TVA colectată şi vărsată la bugetul de stat.
Instanţa de fond apreciază că aceste cereri au fost soluţionate cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă impuse de legislaţia aplicabilă la cea dată, iar procesul-verbal de control întocmit de inspectoarea B.M., audiată ca martor, corespunde realităţii.
Reţine instanţa de fond că nu se poate aprecia că desemnarea numitei B.M. pentru a efectua controlul fiscal anticipat s-a făcut exclusiv la intervenţia inculpatei P.K.I. deoarece nu există probe în acest sens.
Se reţine că la data de 25 august 2003 SC C.A. SRL a formulat cerere de rambursare TVA, iar la data de 9 septembrie 2003 s-a deplasat la sediul societăţii persoana însărcinată cu efectuarea controlului anticipat. Întrucât au apărut modificări la TVA inculpata A.M. a formulat o nouă cerere de rambursare TVA la data de 10 septembrie 2003 în sumă de 3.297.017.309 lei vechi incluzând şi perioada aferentă lunii august 2003.
În urma controlului efectuat s-a aprobat restituirea sumei de 3.193.448.991 lei vechi, 101.454.447 lei vechi urmând a fi raportate în decontul lunii septembrie 2003, fiind respinsă cererea de rambursare a sumei de 2.113.871 lei vechi.
Reţine instanţa de fond că menţiunile din rechizitoriu cu privire la caracterul formal al controlului efectuat de martora B.M., fără verificarea temeinică a documentelor de evidenţă contabilă cu explicaţia că metoda de control a fost prin sondaj, nu este reală mai ales că expertiza tehnică efectuată în faza de cercetare judecătorească stabileşte că martora B.M. a efectuat un control total, fiind verificate toate facturile finale înscrise în jurnalul pentru cumpărări şi în cel de vânzări.
Reţine instanţa de fond că şi cererile de rambursare de TVA formulate de SC C.A. SRL la data de 14 mai 2003 în sumă de 1.354.635.237 lei vechi şi la data de 11 noiembrie 2003 în sumă de 1.842.932.886 lei vechi au fost soluţionate corect, controalele efectuate fiind complete, neavând un caracter formal, iar inspectorii audiaţi în calitate de martori au arătat că au respectat legislaţia în vigoare, procesele-verbale fiind întocmite fără a interveni inculpata P.K.I. în favoarea agentului economic controlat.
În opinia acuzării atitudinea inculpatei P.K.I. este determinată de intenţia ei de a obţine acelaşi folos material injust, respectiv casa pe care SC C.A. SRL o construia acesteia la D., însă apreciază instanţa că această susţinere nu a fost probată de niciun mijloc de probă.
Aceleaşi susţineri din rechizitoriu pleacă de la premisa că bugetul de stat a fost prejudiciat prin rambursarea în mod nelegal către SC C.A. SRL a sumei de 1.009.485.460 lei vechi a TVA, fiind reţinută infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen.
Reţine instanţa de fond că ulterior, datorită modificării cuantumului prejudiciului s-a reţinut infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., însă apreciază instanţa de fond că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni cât timp din actele existente la dosar rezultă că persoanelor însărcinate cu efectuarea controlului le-a fost prezentată întreaga documentaţie necesară pentru a putea hotărî cu privire la cuantumul sumei, se ce cuvenea cu titlu de rambursare TVA către SC C.A. SRL.
Se susţine că nici condiţia esenţială referitoare la existenţa prejudiciului nu este îndeplinită, demnă de remarcat fiind poziţia D.G.F.P. Timiş care a precizat în faza de cercetare judecătorească că s-a constituit parte civilă la solicitarea D.N.A.
Ca atare, apreciază instanţa de fond că faptei de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei A.M. îi lipseşte unul din elementele constitutive dispunând achitarea acesteia.
În raport de această situaţie de fapt apreciază instanţa de fond că nu poate fi reţinută nici infracţiunea prevăzută de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpatei A.M.
Cu privire la construirea casei din D., beneficiar fiind familia P., reţine instanţa de fond că între SC C.A. SRL în calitate de constructor şi inculpatul P.L. s-a încheiat un contract de construire prin care părţile au convenit ca SC C.A. SRL să construiască beneficiarului o locuinţa unifamiliala cu garaj, în comuna D., pe terenul beneficiarului, în baza proiectului nr. 105/2002, a certificatului de urbanism 194 si a autorizaţiei de construire nr. 80/2002. Potrivit clauzelor acestui contract preţul locuinţei a fost stabilit la 60.000 dolari SUA + TVA, achitabil în lei la cursul oficial al BNR din ziua facturării.
Ca modalitate de plata s-a stabilit ca 20% din valoarea locuinţei se va achita la începerea lucrărilor, 80 % la data recepţiei. La punctul 4 din contract s-a prevăzut ca şi durată de execuţie termenul din autorizaţia de construcţie, constructorul având obligaţia de a asigura forţa de munca, materialele, instalaţiile, echipamentele şi toate celelalte obiecte.
La data încheierii acestui contract, proiectul, certificatul de urbanism si autorizaţia de construcţie despre care se face vorbire în cuprinsul contractului, erau eliberate de autorităţile competente, ca situate in timp, ultimul, autorizaţia de construire, fiind eliberat la 14 octombrie 2002. Un alt element ce contrazice teza acuzării cu privire la valabilitatea acestui contract îl reprezintă factura fiscala 6565463 emisa de SC C.A. SRL la 02 mai 2003 pentru suma totala de 370.000.000 lei vechi beneficiarului L.P. Aceasta factura, la rubrica „localitate”, are specificarea localitatea D.. Mai mult, la rubrica “denumirea produselor sau a serviciilor” este stipulat în mod expres “avans lucrări de construcţii conform contract”. Nu este lipsit de importanta faptul că această sumă a fost achitată de către beneficiar, inculpatul P., în numerar, în zilele de 2 mai 2003 -20 mai 2003, cu un an înainte de a se pune vreo cerere de restituire a TVA-ului, vreo cerere pentru eliberarea certificatului fiscal sau alte cereri de a se efectua plăţi.
Aşa cum constată expertiza contabilă din faza de cercetare judecătoreasca la pct. A I fila 9 raport, pct. B I 3 fila 37 raport, precum şi la concluziile de la pct. A I fila 67 si B I fila 80 ale aceluiaşi raport, factura nr. 6565463 emisa la 02 mai 2003 este înregistrată in jurnalul contabil de vânzări la poziţia nr. 9 a lunii mai 2003, iar sumele de bani încasate în numerar au fost evidenţiate in contabilitatea societăţii ca şi încasare avans.
Prin urmare, viciile imputate acestui contract ce a fost succedat în timp de documente contabile, nu există. Nu se poate ajunge la concluzia că acest contract între părţi este nereal deoarece nu poartă data si nici număr de înregistrare, şi ca ar avea o forma sumară.
Este de principiu ca în materia raporturilor de drept privat şi în special în materia dreptului comercial forma scrisă cu dată certă sau cu alte menţiuni nu este prevăzută în mod imperativ, fiind reglementată, doar în anumite situaţii, forma scrisă a tranzacţiei, ca si condiţie ad probationem. Dovada raportului comercial, al conţinutului acestuia, a întinderii drepturilor şi obligaţiilor părţilor poate fi făcută în orice mod si cu orice mijloc de probă.
În situaţia din speţă există înscrisul ce conţine voinţa părţilor, sub denumirea de contract de construire, iar existenta lui este confirmata de celelalte documente, ce, o dată înregistrate în registrul comerciantului, capătă însuşirea de acte cu dată certă.
O alta dovada a existenţei contractului o reflecta însăşi începerea executării obligaţiei stabilite în sarcina beneficiarului, respectiv aceea de a achita constructorului, cu titlu de avans, 20 % din valoarea lucrării, sume ce au fost achitate, aşa cum s-a arătat, în numerar, în limita plafonului de plată admisă la acea vreme în perioada 02 mai 2003- 20 mai 2003.
Opinia acuzării, prezentată ca atare, că acest contract nu poate fi luat în considerare ca document legal, întrucât nu este înregistrat în evidentele societăţii, nu are o data certă, fiind întocmit sumar, tocmai pentru a justifica în eventualitatea unor controale lucrările efectuate la locuinţa inculpatei P., reprezintă o apreciere pur subiectiva a organului de anchetă, fără a fi întemeiată pe un suport probator.
În continuarea executării obligaţiilor asumate prin acest contract de construire, SC C.A. SRL a început executarea lucrărilor de construire a locuinţei familiei P., consumul de materiale cuprinse în situaţiile de lucrări fiind înregistrat în evidentele contabile ale SC C.A. SRL pe baza bonurilor de consum, în registrul jurnal la conturile corespunzătoare de cheltuieli din clasa 6 conturi si cheltuieli, grupa 60 „cheltuieli materiale”. Cheltuielile relative la manoperă au fost înregistrate în conturile de cheltuieli din grupa 42 personal si conturi asimilate, ce rezulta din răspunsul experţilor la pct. A 1.1.4 aflat la fila 15 din raportul de expertiză contabilă din faza de cercetare judecătorească.
Pentru plata contravalorii lucrărilor executate de constructorul SC C.A. SRL, la 31 decembrie 2003 se emite pe numele inculpatului P.L., menţionându-se aceeaşi adresa factura 6565636 pentru suma totala de 415.250.500 lei vechi, în rubrica “denumirea produselor sau serviciilor” fiind specificată “lucrări construcţii conform contract casa D.”.
Aceasta factura, aşa cum se arată şi în cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de cercetare judecătorească, fila 11 din cadrul răspunsului la pct. A I 1, a avut ca temei al emiterii situaţie de lucrări deviz – ofertă. Aceasta factura a fost încasată de constructor la 28 septembrie 2004, la 9 luni după emiterea ei, suma fiind înregistrată în contabilitate şi în fila registrului de casă al societăţii, la poziţia a doua din ziua de 28 septembrie 2004.
Mai apoi, pentru plata integrala a costurilor lucrărilor de construcţii executate de SC C.A. SRL la casa inculpatei P. a fost emisa la 25 septembrie 2004 factura 4724351 pentru suma de 1.520.112.608 lei vechi, la rubrica denumirea produselor sau serviciilor fiind prevăzute “lucrări construcţii instalaţii casa D. conform contract”, precum si menţiunile “se scade factura avans 6565463 din 02 mai 2003 şi factura 6565636 din 31 decembrie 2003.”
Aceasta suma a fost încasată de la beneficiarul construcţiei potrivit documentelor contabile în 19 mai 2005, 21 mai 2005, 26 mai 2005. Şi această din urma factură, la baza emiterii ei, au existat devizele de lucrări. Acest aspect rezultă din expertiza contabila din faza de cercetare judecătoreasca la pct. A 1.1 fila 11 coroborat cu răspunsul de la pct. A I 1.3 fila 15 din raport.
Aceste constatări întemeiate pe concluziile fără echivoc ale experţilor contabili care au întocmit raportul în faza de cercetare judecătorească au fost reanalizate de aceiaşi experţi cu prilejul obiecţiunilor formulate atât de către acuzare cât şi de apărare, concluzia acestora fiind aceea că pentru lucrările de construcţie executate de SC C.A. SRL la casa familiei inculpatei P. au fost emise facturi ce au avut la baza documente justificative, astfel că întreaga valoare a construcţiei e reflectată în acte contabile.
În susţinerea inculpării în cadrul acestui capitol, pentru a motiva infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei A. de dare de mita, cumpărare de influenţă, delapidare, evaziune fiscală şi fals, acuzarea susţine că factura 6565463 din 02 mai 2003 nu poate fi atribuită în contravaloarea lucrărilor de construcţie aferente imobilului din D., pentru că în conţinutul acesteia nu se specifică pentru ce lucrare s-a emis această factură; cea de a doua factura nr. 6565636 emisă la 31 decembrie 2003 nu a fost achitată decât după dispunerea masurilor preventive faţă de inculpatele P.K. si A.M. şi că respectiv aceasta a fost emisă când lucrările de construcţie ale imobilului erau deja finalizate, şi în consecinţă nu conţine date reale. În locul acestei facturi acuzarea susţine că trebuia facturata întreaga valoare a lucrărilor de construcţie care erau deja finalizate în totalitate. Deşi aceste susţineri se întemeiază potrivit rechizitoriului pe raportul de expertiza contabila efectuat în faza de urmărire penala, examinarea minuţioasa si complexă prin prisma comparării tuturor elementelor regăsite în contabilitatea SC C.A. SRL ce a avut loc cu prilejul expertizei contabile din faza de cercetare judecătoreasca, dovedeşte contrariu.
După cum s-a mai arătat, ansamblul tematicii referitoare la construirea casei familiei P. a fost temeinic analizat de expertiza din faza de cercetare judecătoreasca, la solicitarea atât a acuzării cât și a apărării, concluziile în ceea ce priveşte acest subiect fiind fără echivoc, chiar daca între expertul desemnat de instanţă şi experţii asistenţi sunt aparent diferenţe. Astfel, deşi expertul contabil numit de instanţă îşi manifesta rezerva asupra devizelor-ofertă ca şi situaţii de lucrări, ca justificare a stabilirii preţului contractual, experţii contabili desemnaţi de părţi afirmă ca raportat la legislaţia în materie nu se poate pune în discuţie problema respectării de către SC C.A. SRL a legislaţiei în materie, cu privire la întocmirea situaţiei de lucrări pe faze, în condiţiile în care nu există texte de reglementari legale privitoare la acestea (vezi filele 67-68 din concluziile la raport).
Coroborând acestea cu răspunsul comun al experţilor la obiectivul A I 4 de la fila 72 concluzii ale raportului, din cuprinsul cărora rezultă că nu există reglementari, norme sau legi, care să instituie obligaţia firmelor de construcţii de a întocmi şi înregistra în evidenţele lor situaţii de lucrări.
Singura concluzie logică ce se desprinde este aceea că, facturarea contravalorii lucrărilor de construcţie se poate face de către antreprenor şi fără a avea anexată situaţii de lucrări sau alte documente. Prin urmare, susţinerea acuzării relativa la caracterul nereal si nefundamentat al documentelor financiar-contabile emise pentru încasarea contravalorii lucrărilor de construcţii la casa inculpatei P., nu au temei legal.
În ceea ce priveşte momentul finalizării lucrărilor de construcţie de către antreprenorul SC C.A. SRL la casa familiei inculpatei P., momentul recepţiei acestei lucrări şi implicit scadenţa plăţii preţului integral al lucrărilor, deşi acuzarea susţine că lucrările de construcţie la acest imobil au fost finalizate in cursul anului 2003, ansamblul materialului probator administrat în cauză impune reţinerea unei alte stări de fapt: în decembrie 2003. aşa cum rezulta din factura întocmită la acea dată, lucrările de construcţie erau în desfăşurare, aspect confirmat din constatarea experţilor că în contabilitatea societăţii, la momentul de referinţa iulie 2004 există înregistrată o producţie neterminata de 1.400.000.000 lei vechi (fila 21 raport de expertiza).
Astfel, nu se poate imputa SC C.A. SRL faptul ca nu a evidenţiat contabil la sfârşitul anului 2003 lucrări de construcţie pe care le-a evidenţiat în contabilitate în anul 2004 la rubrica speciala destinată producţiei neterminate respectiv în contul 711.
Mai mult, potrivit clauzelor contractuale nu există nici o obligaţie scadentă de plata din partea beneficiarului, atâta vreme cât nu s-a întocmit recepţia lucrărilor materializată prin proces-verbal.
Din actul de inculpare rezulta împrejurarea că, pe parcursul anului 2004, la casa din D. a inculpatei P. s-au executat lucrări de construcţie de natura celor prevăzute în contract. Astfel, la alin. (3) de la fila 68 rechizitoriu se prevede în mod expres ca “in primăvara anului 2004 SC C.A. SRL a mai efectuat prin angajaţii săi doar lucrări de amenajare la locuinţa inculpatei P.K. privind gardul împrejmuitor şi curtea interioară, de asemenea cu materialele de construcţie utilizate din fondurile SC C.A. SRL”. Tot potrivit acuzării aceste lucrări au fost finalizate în cursul lunii aprilie 2004 [alin. (2) fila 70 rechizitoriu].
Prin urmare, lucrările de construcţie la casa familiei inculpatei P. nu au fost finalizate în cursul anului 2003, doar în cursul anului 2004, aceste aspecte fiind confirmate şi de declaraţiile martorilor propuşi prin rechizitoriu, cât şi propuşi în apărarea inculpatei P.K.
Reluând constatările experţilor ce au întocmit raportul de expertiză în faza de cercetare judecătoreasca, rezultă că pentru construcţia casei familiei inculpatei P. contabilitatea SC C.A. SRL pe anul 2003 are înregistrate venituri din lucrări facturate precum şi venituri din lucrări facturate şi în curs de execuţie pe anul 2003, la 31 decembrie 2003 încheindu-se cu valoarea 0 (A 1.2 fila 16 raport). În anul 2004, la 31 august 2004 sunt evidenţiate venituri din lucrări în curs de execuţie în valoare de 1.400.000.000 lei vechi, pentru ca la 25 septembrie 2004 să se înregistreze venituri din lucrări facturate, aferente facturii fiscale 4724351 pentru suma de 1.937.279.923 lei vechi.
Un aspect esenţial în aprecierea stării de fapt cu privire la problematica construirii casei familiei P. îl reprezintă momentul recepţiei, data de la care, potrivit prevederilor contractuale se naşte în sarcina beneficiarului obligaţia de plată. În opinia acuzării s-a recurs la modalitatea recepţionării lucrărilor în vederea intabulării si plata sumelor după acest moment, în scopul de a justifica existenţa lucrărilor în eventualitatea unui control al organelor de stat [alin. (4) fila 78 rechizitor]. Pentru a-si argumenta propria opinie acuzarea prezintă demersurile familiei P. prin care, la 18 august 2004, se solicita Primăriei D. eliberarea unei adeverinţe ce să ateste existenţa construcţiei înscrise în C.F. 611 D.
În acelaşi context, aşa cum se desprinde la fila 80 alin. (2) din rechizitoriu, urmărirea penala a reţinut că în cursul lunii august 2004 Primăria D. a eliberat adeverinţa nr. 4556 din 18 august 2004, prin care se atesta existenţa imobilului din aceasta localitate pentru a servi la intabularea în cartea funciara. Se susţine ca această adeverinţă ce atesta executarea lucrărilor, concordanţa lor cu autorizaţia de construcţie, fiind semnate de martorii H.J.C., B.N. si G.M., fără ca aceştia din urma să fi participat la recepţie, este falsă, fără un suport probator.
Martorii audiaţi in cauza relativ la aceasta problematica, H.J.C., B.N. si G.M., în declaraţiile lor susţin contrariul: martorul H. afirmă că în calitatea sa de arhitect şef al comunei D. avea în atribuţiile sale verificarea respectării executării lucrărilor de construcţii potrivit autorizaţiei emise şi că la 26 august 2004 s-a deplasat la locuinţa familiei P. din D. verificând lucrarea şi deoarece nu a constatat abateri de la autorizaţie a semnat procesul-verbal de recepţie din partea autorităţii locale. Tot atunci s-a eliberat si adeverinţa de existenţă a construcţiei. Acelaşi martor, în declaraţia sa, explica, printr-o eroare, data purtată de adeverinţa de existenţă a construcţiei.
Potrivit susţinerilor acestui martor, activitatea de recepţie a lucrării, materializata prin procesul-verbal întocmit a fost efectuata la 16 august 2004, însă înregistrarea acestui document s-a făcut de abia la 05 octombrie 2004 la Primăria comunei D., prin aceasta însa nu au fost modificate în niciun fel cele constatate cu prilejul deplasării la faţa locului, casa familiei inculpatei P. din D.
Experţii in concluziile lor afirmă ideea ca procesul-verbal de recepţie încheiat pentru construcţia casei inculpatei P. este întocmit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 273/1994 privind regulamentul de realizare a recepţiei lucrărilor de execuţie a construcţiilor ( fila 17 raport).
Susţinerea este întărită prin răspunsul aceloraşi experţi la obiecţiunile la expertiza contabilă formulate de DNA (fila 20 răspuns obiecţiuni) care afirma existenţa procesului-verbal de recepţie înregistrat la Primăria D. din 08 septembrie 2004 şi că nu au luat la cunoştinţa de existenţa unor documente ce să ateste finalizarea imobilului în luna iulie 2004.
Din punctul de vedere al valorii lucrărilor de edificare a construcţiei casei inculpatei P. acuzarea susţine ca unul din elementele ce denota formalismul si simplitatea contractului de construire, valoarea inserata in clauzele contractuale. Potrivit contractului la pct. 3 preţul stabilit de părţi este de 60.000 dolari SUA + TVA achitabil în lei la data facturării. Temeiul acestei afirmaţii se regăseşte, potrivit organului de urmărire penala în aceea că potrivit expertizei tehnice în materie de construcţii întocmită în cauză în faza de urmărire penala de expertul I.G. valoarea totala a construcţiilor şi instalaţilor aferente este de 3.378.838.555 lei vechi, cu mult peste valoarea contractată şi că aceasta a fost suportată de SC C.A. SRL.
Aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiza, din faza de cercetare judecătorească valoarea fără TVA exprimata în dolari a locuinţei familiale cu garaj, imobil edificat în D., este 57.848 dolari SUA. Aceasta valoare a fost contestata prin obiecţiuni de către acuzare, iar în răspunsul la acestea experţii concluzionează că valoarea lucrărilor contractate reprezentând locuinţa unifamiliala P+M si garaj este de 1.912.697.462 lei vechi fără TVA.
Experţii precizează că, prin lucrări contractate se înţelege totalitatea lucrărilor ocazionate de execuţia casei familiale, respectiv lucrările evaluate în devizele din anexele 7-13 din raport şi care au făcut obiectul contractului ( fila 13 răspuns la obiecţiuni).
Experţii contabili, în răspunsul lor comun la pct. B I 3 fila 38 din raportul de expertiză, reluat la răspunsul la obiecţiunile DNA fila 37 conchid ca nu au rămas valori neîncasate de către SC C.A. SRL. maniera de facturare a întregii activităţi fiind în concordanta atât cu legislaţia în vigoare cât şi cu situaţia lucrărilor de construcţii efectiv executate.
În raport de această situaţie de fapt, reţine instanţa de fond că nu poate fi reţinută infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003 cât timp înregistrările în contabilitatea SC C.A. SRL au fost făcute cu respectarea legii, consumul de materiale şi manopera fiind înregistrate de asemenea în mod corespunzător.
Cu privire la achitarea obligaţiilor fiscale aferente facturilor emise, reţine instanţa de fond că TVA-ul aferent acestor facturi a fost evidenţiat şi preluat corect în registrul de vânzări, în deconturile de TVA pentru lunile mai 2003, decembrie 2003, septembrie 2004, a fost înscris TVA-ul calculat pentru aceste facturi şi care s-a decontat la bugetul de stat.
Referitor la impozitul pe profit, veniturile aferente acestor facturi au fost înscrise în contul de profit şi pierdere şi luate în calcul la întocmirea declaraţiilor trimestriale şi anuale aferente anilor 2003-2004, motive pentru care reţine instanţa de fond că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
Cu aceeaşi motivare se arată că nu poate fi reţinută nici infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii.
Cu privire la raportul privind unele nereguli din activitatea D.G.F.P. Timiş şi A.F.P. Timişoara, întocmit de ANAF şi înaintat de către Ministerul Public instanţei de judecată, reţine instanţa de fond că nu poate fi avut în vedere la soluţionarea cauzei deoarece organul de urmărire penală nu mai poate produce probe sau înscrisuri ce ţin de faza de urmărire penală, iar în faza de cercetare judecătorească se pot administra doar probele încuviinţate de instanţă.
Cu privire la inculpaţii T.C.L. şi P.L. s-a reţinut în rechizitoriu că în primăvara anului 2004, inculpata P.K.I. i-a solicitat inculpatului T.C. să-i procure documente false prin care să ateste în mod nereal că lucrările de construire a imobilului său din D. (fundaţie, zidărie, amenajări interioare, finisaje, zugrăveli) au fost efectuate de alte societăţi, iar materialele de construcţii precum ciment, var, oţel beton, cărămidă etc. provin de la alte societăţi, scop în care inc. P. i-a determinat pe ceilalţi doi inculpaţi să încheie în fals, în numele SC D. & R. SRL Berzovia (societate la care evidenţa contabilă era ţinută de inc. T., dos.u.p. vol. I, filele 138-142), un contract de prestări servicii, pe care l-au şi semnat, obiectul contractului constând in „execuţii fundaţii 250 ml”, „execuţie zidărie 50 mc” şi „diverse amenajări interioare finisaje, zugrăveli” toate în valoare de 200 milioane lei rol plus TVA, termenul de efectuare a lucrărilor fiind de „60 zile calendaristice de la data de începere transmisă prin ordin”. De asemenea, s-a mai reţinut că inculpaţii T. şi P.L. au mai întocmit în fals şi au semnat, cu data de 20 decembrie 2003, în baza contractului menţionat mai sus, situaţia de lucrări executate la şantierul “Casa particulară”, prin care lucrările executate au fost defalcate pe cantitate, preţ materiale şi valoarea manoperei, iar inc. T. i-a emis în fals inculpatului P.L., atât o factura fiscală aferentă acestui contract, în valoare de 238.000.000 lei rol şi chitanţele aferente din care rezulta efectuarea plăţii ei, cât şi o factură fiscală în valoare de 299.289.760 lei rol care reprezenta contravaloarea mai multor materiale de construcţii care ar fi fost livrate de SC C.C. SRL Berzovia (la care contabilitatea era ţinută de inc. T.), sens în care l-a determinat pe colegul său S.D. – care nu cunoştea caracterul lor nereal – să completeze factura cu datele respective, şi a întocmit chitanţele aferente din care rezulta efectuarea plăţii (dos. u.p. vol 1, fila 143 şi vol. III, fila 132).
Toate aceste operaţiuni au fost înregistrate, în mod nelegal, de inc. T.C. în contabilitatea celor două societăţi, prin aceasta fiind denaturate rezultatele patrimoniale ale celor două societăţi, aşa cum se reflectă ele în bilanţurile contabile.
Inculpatul T.C. în declaraţia data în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei a arătat că inculpata P.K.I. i-a cerut să-i procure documente cu privire la lucrările efectuate pentru imobilul ce se edifica în localitatea D. Acelaşi inculpat declară că a încheiat în fals un contract de prestări servicii, o situaţie de lucrări şi o factură fiscală, stare de fapt ce rezultă atât din declaraţiile sale, cât şi ale martorilor C.I.M. şi B.V.L. de la filele 179-180 vol. III dosar fond.
Toate aceste operaţiuni recunoscute de către inculpatul T.C. au fost înregistrate în contabilitatea SC D.R. SRL Berzovia, respectiv SC C.C. Berzovia.
Faptele inculpatului T.C. întrunesc clementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi fals intelectual la legea contabilităţii, prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.33 lit. a) C. pen.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul P.L. l-ar fi determinat pe martorul H.J.C. să înregistreze şi să redacteze în fals un proces-verbal de recepţie a imobilului familiei P., pentru a justifica plata ulterioară a lucrărilor executate de SC C.A. SRL, potrivit concluziilor experţilor contabili şi a răspunsurilor la obiecţiunile la această expertiză despre care s-a arătat mai sus.
De asemenea, aşa cum s-a arătat în legătură cu inculpatul T.C.L., persoana care i-a cerut să procure documentele cu privire la lucrările efectuate la casa din comuna D. a fost inculpata P.K.I. şi nu soţul său P.L.
În această situaţie se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25, art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen., reţinute în sarcina inculpatului P.L.
Cu privire la latura civilă a cauzei se arată că în raport de partea civilă D.G.F.P. Timiş, în actul de sesizare a instanţei se apreciază că prin faptele deduse judecăţii inculpatele A.M. şi P.K.I. au cauzat o pagubă bugetului de stat în sumă de 2.000.753.282 lei compusă din suma de 1.009.485.460 lei vechi reprezentând TVA dedus şi rambursat nelegal şi suma de 891.267.822 lei reprezentând sustragere de la plata obligaţiilor fiscale.
Aceeaşi sumă se reţine ca fiind prejudiciu şi cu privire la infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală.
Reţine instanţa de fond că la finalul rechizitoriului, fără alte explicaţii sau probe se arată că valoarea prejudiciului este de 1.009.485.460 lei.
Apreciază instanţa de fond că existenţa şi întinderea prejudiciului s-a întemeiat exclusiv pe controlul specialiştilor DNA şi a raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală, însă aceste probe nu au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei datorită modalităţii neprocedurale în care au fost dispuse şi efectuate.
Reţine instanţa de fond că expertiza contabilă întocmită în faza de cercetare judecătorească stabileşte fără echivoc că SC C.A. SRL a beneficiat în mod legal de rambursarea TVA-ului.
Cu privire la cealaltă componentă a prejudiciului reţine instanţa de fond că lucrările efectuate de SC C.A. SRL pentru construirea casei familiei P. au fost corecte, la timp şi în mod legal înregistrate în contabilitatea societăţii, că toate sumele facturate au fost încasate fără a rămâne vreo diferenţă, ceea ce duce la reţinerea împrejurării că prin faptele descrise, în patrimoniul SC C.A. SRL nu poate fi înregistrată nicio pagubă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii P.K.I., T.C.L. şi D.G.F.P. Timiş.
Inculpatul T.C.L. a solicitat desfiinţarea hotărârii şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Pentru inculpata P.K.I. s-a solicitat achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că nu i-a cerut inculpatului T.C.L. să procure niciun fel de documente cu privire la lucrările efectuate la casa din D.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
D.G.F.P. Timiş a solicitat admiterea apelului şi admiterea cererii de constituire de parte civilă.
Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara a criticat soluţia instanţei de fond pentru următoarele motive:
– sentinţa penală este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind respectate dispoziţiile art. 356 C. pr. pen.;
– sentinţa penală este nelegală deoarece atunci când s-a dispus condamnarea inculpatei P.K.I. nu s-a dedus arestul preventiv;
– sentinţa este nelegală deoarece instanţa a reţinut în sarcina inculpaţilor P.K.I. şi T.C. alte infracţiuni decât cele pentru care au fost trimişi în judecată, fără a dispune schimbarea încadrării juridice;
– sentinţa penală este nelegală întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate actele materiale deduse judecăţii aşa cum au fost reţinute în sarcina inculpatului P.L. prin actul de acuzare;
– au fost încălcate dispoziţiile art. 86 C. pen. atunci când a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor P. şi T.;
– sentinţa este nelegală sub aspectul soluţionării laturii civile;
– sentinţa penală este nelegală, la fel şi încheierea din 4 iulie 2005, întrucât atunci când a dispus efectuarea unei expertize instanţa a încălcat dispoziţiile art. 66 C. pr. pen., art. 118, art. 113 şi art. 120 C. pr. pen.;
– sentinţa penală este nelegală sub aspectul pronunţării unei soluţii nelegale de achitare a inculpaţilor;
– sentinţa este netemeinică, pedepsele aplicare inculpaţilor P. şi T. fiind prea mici şi nici modalitatea de executare nu corespunde gradului de pericol social al infracţiunilor.
Prin decizia penală nr. 17 A din 20 februarie 2009 Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii P.K.I. şi T.C.L., împotriva sentinţei penale nr. 81/PI/2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 1252/30/2005, a desfiinţat această hotărâre în parte şi rejudecând a înlăturat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatei P.K.I., pentru infracţiunea prevăzută în art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie, cu interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 507 din 08 iulie 2005 a Tribunalului Timiş şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2136/R din 03 aprilie 2006 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, cu interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) [teza a II- a) şi lit. b) C. pen.], pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
A constatat executată această pedeapsă, inculpata fiind liberată condiţionat la 28 mai 2007, cu un rest de 605 zile închisoare neexecutate.
A dedus din durata acestei pedepse arestul preventiv pe perioada 23 martie 2004 – 05 octombrie 2005.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a înlăturat aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a condamnat pe inculpatul P.L., la 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
A înlăturat dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, privind pe inculpatul P.L.
A înlăturat aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu privire la infracţiunile prevăzute în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 37 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., privind pe inculpatul T.C.L.
A înlăturat aplicarea măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 04 octombrie 2004 asupra imobilului situat în comuna D., înscris în C.F. 611, top. 462/224/b/5 proprietatea inculpatei P.K.I. şi a inculpatului P.L.
A dispus, în temeiul art. 14 lit. a), art. 346 C. pen., anularea actelor false.
A menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 379 pct. l, lit. b) C. pen., a respins apelul declarat de D.G.F.P. Timiş, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. pr. pen., a obligat apelanta D.G.F.P. Timiş la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.
Pentru a decide astfel instanţa de prim control judiciar a reţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la deducerea arestului preventiv din pedeapsa aplicată inculpatei P.K.I., aceasta fiind arestată de la 23 martie 2004 la 5 octombrie 2005.
Reţine instanţa de apel că inculpaţii P.K.I. şi T.C.L. au fost trimiţi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals cu raportare la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 dar în dispozitivul hotărârii nu s-a mai făcut referire la această dispoziţie şi nici nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Se apreciază că atâta timp cât nu a fost reţinută fapta de corupţie dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 urmează a fi înlăturate fără a fi necesară schimbarea încadrării juridice.
În privinţa inculpatului P.L. se constată că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, ambele cu referire la art. 17 din Legea nr. 78/2000, iar instanţa a dispus achitarea pentru ambele infracţiuni deşi în considerentele hotărârii s-a analizat numai infracţiunea de fals în forma instigării.
Reţinând că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului P.L. la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar ca modalitate de executare a făcut aplicarea art. 81 C. pen. pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Cu privire la latura civilă a cauzei apreciază instanţa de prim control judiciar că apelurile Parchetului şi inculpatei P.K.I. sunt întemeiate în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat numai cu privire la sechestrul asigurător aplicat asupra imobilului inculpatei A.M. deşi în faza de urmărire penală s-a luat măsura asiguratorie şi asupra imobilului din localitatea D.
Se apreciază că deşi inculpatul T.C.L. a fost condamnat pentru toate infracţiunile de fals instanţa nu a dispus anularea tuturor actelor falsificate.
Ca atare, Curtea de Apel Timişoara a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului familiei P. şi a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei P.K.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciază instanţa de apel că în raport de antecedentele penale a inculpatei se impune ca pedeapsa de 2 ani aplicată să se execute în regim de detenţie. Având în vedere pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 507 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Timiş, instanţa de apel a dispus contopirea celor două pedepse, dispunând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fiind considerată ca executată, inculpata fiind liberată condiţionat la data de 28 mai 2007.
Reţine instanţa de apel că în mod corect s-au avut în vedere doar expertizele efectuate în faza de cercetare judecătorească, iar hotărârea pronunţată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, cât timp instanţa a motivat concludent faptul întemeierii hotărârii pe concluziile expertizelor efectuate în faza de cercetare judecătorească.
De asemenea, se apreciază că au fost avute în vedere şi constatările întocmite de Garda Financiară în măsura în care nu vin în contradicţie cu constatările expertizelor ştiinţifice.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului T.C., apreciază instanţa de control că a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Cu privire la soluţia de achitare a inculpaţilor P.K.I., A.M.E., H.A. şi P.L. reţine instanţa de apel că este legală şi temeinică.
Referitor la activitatea infracţională privind pe inculpatele P.K.I., A.M. şi H.A. cu privire la poprirea terţului SC „C.” SA, a apreciat instanţa de prin control judiciar că instanţa de fond a apreciat corect probatoriul administrat în cauză şi în consecinţă achitarea inculpatelor pentru infracţiunile de fals intelectual, instigare la fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, infracţiunea informatică prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., este corectă.
Se reţine că, prima instanţă a demonstrat în mod corect că operaţiunea de înfiinţare a popririi terţului SC „C.” SA s-a făcut în condiţii de legalitate şi oportunitate.
Referitor la activitatea infracţională reţinută prin actul de sesizare al instanţei cu privire la inculpatele P.K.I., A.M. şi H.A. în legătură cu creditul PHARE, s-a constatat că CEC-ul nu gestiona astfel de credite, că inculpata A.M. a întreprins demersuri informale, nu a înregistrat nicio cerere în acest sens, situaţie în care se apreciază că înscrisurile găsite la CEC referitoare la SC C.A. SRL chiar dacă aveau conţinutul alterat, nu au produs consecinţe juridice.
Referitor la activitatea infracţională reţinută de Parchet ca fiind desfăşurată de inculpatele P.K.I. şi A.M. în legătură cu cererile SC C.A. SRL de rambursare a TVA, se apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceste cereri au fost soluţionate cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă, activitatea de control s-a făcut în mod real, fără a exista influenţe exterioare.
În legătură cu infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei A.M. prin actul de inculpare în legătură cu construirea imobilului inculpatei P.K.I. şi infracţiunile de luare – dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare a influenţei, reţinute în sarcina inculpatelor P.K. şi A.M., se constată că instanţa, în urma analizării materialului probator, a dispus achitarea. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere concluziile expertizelor efectuate în faza de cercetare judecătorească, precum şi declaraţiile unor martori propuşi în apărare.
Din expertizele menţionate rezultă că între SC C.A. SRL în calitate de constructor şi inculpatul P.L., a intervenit un contract de construire, urmând a se construi o locuinţă familială, cu garaj, în comuna D., pe terenul beneficiarului, în baza proiectului nr. 105/2, a certificatului de urbanism 194 şi a autorizaţiei de construcţie nr. 80/02, preţul fiind stabilit la suma de 60000 dolari+TVA, achitabil în lei la cursul BNR din ziua facturării.
De asemenea, s-a stabilit un avans de 20 % din valoarea casei, ce se va achita la începerea lucrărilor, iar 80 % la data recepţiei, avans care a fost achitat la data de 02 mai 2003, conform facturii fiscale 6565463, de către inculpatul P.L., factură înregistrată în jurnalul contabil de vânzări la poziţia nr. 9 a lunii mai 2003.
Există înscrisul ce conţine voinţa părţilor, fiind denumit „contract de construire”, de asemenea, există documentele înregistrate în evidenţele societăţii constructoare, aşa încât în mod corect, s-a arătat că acest contract este unul real şi nu există probe că acesta ar fi fost întocmit pentru a justifica un eventual control la locuinţa inculpatei P.
De altfel, expertizele efectuate au constatat că, materialele şi manopera aferente casei inculpatei P., au fost înregistrate în contabilitatea SC C.A. SRL. În acest sens s-a relevat existenţa situaţiilor de lucrări, de comenzi pe faze şi clienţi, a devizelor, iar modul de facturare, de evidenţiere şi de achitare a obligaţiilor fiscale, au fost înregistrate corect, potrivit derulării lor în timp şi la valorile rezultate din documente.
De asemenea, prin expertiză şi prin declaraţiile martorilor, H.J.C., B.N. şi G.M. rezultă că activitatea de recepţie a imobilului, s-a materializat prin procesul-verbal întocmit, a fost efectuată la data de 16 august 2004, iar înregistrarea la primărie a documentului s-a făcut în octombrie 2004, şi nu la data de 31 decembrie 2003, aşa cum s-a reţinut de către parchet.
Astfel, aşa cum s-a mai arătat, din concluziile expertizei contabile, a răspunsurilor date la obiecţiunile formulate, rezultă că înregistrările în contabilitatea SC C.A. SRL, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale din acea vreme, consumul de materiale şi manoperă, fiind înregistrate corespunzător, în baza documentelor justificative, existând situaţii de lucrări pe faze, comenzi şi clienţi, motiv pentru care instanţa a dispus achitarea inculpatelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, instigare la delapidare şi fals intelectual la legea contabilităţii.
Din moment ce s-a dovedit că locuinţa familiei P., din localitatea D., a fost construită în condiţii de legalitate, plătindu-se de către beneficiar preţul lucrărilor efectuate în condiţiile stabilite, s-a constatat de către instanţă, în mod corect, că elementul material al infracţiunilor de corupţie nu subzistă, neexistând nici un element care să justifice darea – luarea de mită, sau cumpărarea de influenţă.
Cu privire la activitatea reţinută prin rechizitoriu că inculpata P. a favorizat SC C.A. şi a intervenit în favoarea acesteia, pe lângă alţi funcţionari, instanţa a constatat în mod corect că din probele administrate nu rezultă existenţa vreunei infracţiuni, dispunând achitarea inculpatelor cu privire la aceste fapte.
Astfel, în faza cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi în calitate de martori, directorul D.G.F.P. Timiş şi adjunctul acestuia, iar aceştia au arătat că nu au fost influenţaţi în nici un fel de inculpata P., pentru a favoriza într-un fel sau altul SC C.A. SRL, activitatea acestora derulându-se în condiţii de legalitate.
De asemenea, au fost audiaţi de către instanţă şi inspectorii din cadrul D.G.F.P. Timiş, care la fel, au precizat că şi-au desfăşurat activitatea în funcţie de regulamentele şi legile existente la acea dată şi au apreciat că prin activitatea lor nu au favorizat firma SC C.A. SRL.
Discuţiile purtate de inculpata P. cu aceşti martori, desfăşurându-se în conformitate cu regulamentele existente şi cu atribuţiile de serviciu ale acestei inculpate.
În actul de inculpare se face referire în mai multe rânduri, la înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpata P.K. şi A.M., convorbiri care se apreciază a nu fi concludente atâta timp cât sunt reproduse anumite pasaje, scoase din contextul general şi din care nu rezultă în mod cert săvârşirea vreunei infracţiuni, atâta timp cât datele din înregistrări nu se coroborează cu probele ştiinţifice, efectuate de instanţă şi cu declaraţiile martorilor audiaţi, la fel de către instanţă.
În legătură cu pedeapsa aplicată inculpatului T.C.L. apreciază instanţa de apel că a fost corect individualizată, nefiind incidente dispoziţiile art. 18/1 C. pen. în sensul celor solicitate de inculpat.
D.G.F.P. Timiş a solicitat obligarea la plata către bugetul de stat a sumei de 891.267.822 lei ca urmare a expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală, însă faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu a reţinut concluziile acestei expertize Curtea de Apel Timişoara reţine că nu se impune obligarea inculpatului la plata acestei sume, expertiza neevidenţiind vreun prejudiciu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrate Fiscală prin D.G.F.P. a jud. Timiş inculpaţii P.K.I., P.L. şi T.C.L.
În recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timişoara este criticată decizia penală nr. 17/A din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara pentru următoarele aspecte:
– decizia penală şi sentinţa penală atacate sunt nelegale întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază, hotărârile fiind date cu nerespectarea dispoziţiilor art. 356 C. pr. pen.;
– hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice sub aspectul pedepselor prea mici aplicate inculpaţilor P. şi T. ca şi sub aspectul modalităţii de executate, instanţa de judecată aplicând pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen.;
– hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinicie întrucât atunci când au analizat probele administrate pe parcursul procesului penal, instanţele au comis mai multe erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri greşite de achitare a inculpatelor A.M.E., H.A. şi P.K.I.
În susţinerea recursului au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14 şi 18 C. pr. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri şi în fond condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenţie.
În recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiş sunt criticate cele două hotărâri sub aspectul soluţionării laturii civile, arătând că s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.821.681.367 lei vechi, însă cele două instanţe au ignorat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în faza de urmărire penală fără a li se comunica un act care să înlăture concluziile acestui raport.
Invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.
Inculpaţii P.K.I. şi P.L. solicită admiterea recursurilor şi achitarea lor, arătând că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
Invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17/1 C. pr. pen.
Inculpatul T.C.L. critică soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând a se reţine că fapta reţinută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, sens în care solicită aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Analizând decizia penală recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. pr. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este casabilă în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen. pentru considerentele ce urmează a fi arătate.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar, cu ocazia soluţionării apelurilor declarate în cauză, nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei toate probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi cele administrate în faza de cercetare judecătorească, împrejurare în raport de care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de apel nu a făcut o analiză judicioasă şi exhaustivă a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal ci doar s-a limitat în a aprecia corectitudinea soluţiei dispusă de instanţa de fond.
Apelul este o cale ordinară de atac asupra fondului, în sensul că instanţa de apel reexaminează cauza în fond cu privire la existenţa faptei, a săvârşirii ei cu vinovăţie de către inculpat şi a răspunderii penale a acestuia, cu o reexaminare a încadrării juridice a faptei, a circumstanţelor agravante şi atenuante în care a fost săvârşită, a individualizării judiciare a pedepsei. De asemenea, se rejudecă pricina şi cu privire la latura civilă a cauzei cu dreptul de a se schimba soluţia sau de a se modifica.
Această judecată asupra fondului cauzei este consacrată în dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. pr. pen. potrivit cărora instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelanţi, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Ca atare, la instanţa de apel se pot administra probe noi sau se poate da o nouă apreciere probelor administrate până la această fază procesuală, fiind posibilă schimbarea soluţiei dată de prima instanţă.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel, nu numai că nu a administrat probe noi şi nici nu a dat o nouă apreciere probelor administrate în cauză ci nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate în faza de urmărire penală, fiind doar de acord cu soluţia adoptată de instanţa de fond.
În realitate, soluţia de achitare a inculpaţilor se bazează doar pe probele administrate în faza de cercetare judecătorească, fiind înlăturate fără nicio justificare probele administrate în faza de urmărire penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 62 C. pr. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. pr. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă trei reguli de bază, deosebit de importante pentru desfăşurarea procesului penal şi anume:
– probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi forţă probantă ca şi probele administrate în faza de cercetare judecătorească;
– probele administrate în faza de urmărire penală se analizează prin coroborare cu probele administrate în faza de cercetare judecătorească;
– scopul probelor administrate în faza de urmărire penală cu cel al probelor administrate în faza de cercetare judecătorească este identic şi anume aflarea adevărului.
Faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora, pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului, numai în cadrul cercetării judecătoreşti, nu poate fi identificată cu concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realizarea scopului consacrat de dispoziţiile art. 62 C. pr. pen. şi anume aflarea adevărului instanţa este obligată să analizeze toate probele administrate în cele două faze ale procesului penal, prin coroborare şi nu să acorde o forţă probantă superioară probelor administrate în faza de cercetare judecătorească în detrimentul celor administrate în faza de urmărire penală.
Procedând la crearea acestei diferenţe de valoare probatorie se încearcă practic minimalizarea necesităţii şi importanţei fazei de urmărire penală, împrejurare ce contravine dispoziţiilor art. 62 C. pr. pen. potrivit cărora atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de judecată, în egală măsură, sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe în scopul aflării adevărului.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a ignorat probele administrate în faza de urmărire penală, argumentele fiind de ordin general şi în deplin acord cu motivele avute în vedere la instanţa de fond.
Cu privire la cele două expertize judiciare întocmite în faza de urmărire penală instanţa de fond a constatat că în momentul întocmirii acestora s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţie cu privire la dreptul la un proces echitabil.
S-a reţinut că la data efectuării expertizei contabile şi a expertizei în construcţie inculpatele P.K.I., A.M. şi H.A. aflate în arest preventiv nu au avut posibilitatea să propună obiective de expertiză ori de a prezenta înscrisuri sau alte acte contabile şi nu au fost citate de către experţi.
Se arată că potrivit jurisprudenţei CEDO principiul egalităţii armelor cere ca fiecare parte să beneficieze de posibilitatea rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei sau la urmărire penală în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă.
Toate aceste considerente au determinat instanţa de fond să aprecieze că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţie în momentul întocmirii rapoartelor de expertiză, motiv pentru care a înlăturat concluziile acestora, fiind avute în vedere numai expertizele efectuate în faza de cercetare judecătorească.
Instanţa de prim control judiciar, prin decizia atacată, şi-a însuşit motivarea instanţei de fond, arătând că expertiza contabilă din faza de urmărire penală a fost efectuată numai pe baza dosarului de urmărire penală pus la dispoziţie de organul de cercetare penală, că inculpatele nu au putut participa la efectuarea acesteia.
Pentru aceste motive a reţinut că „în mod corect instanţa, la judecarea cauzei a avut în vedere numai rapoartele de expertiză întocmite în faza de cercetare judecătorească”.
Înalta Curte apreciază că în mod greşit instanţa de apel, nu a avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, în raport de caracterul devolutiv al acestei căi ordinare de atac, expertizele contabile şi de construcţii efectuate în faza de urmărire penală cât timp din actele existente la dosar, rezultă indubitabil că inculpatele P.K.I., A.M. şi H.A., aflate în arest preventiv la acel moment, au fost încunoştinţaţi în prezenţa apărătorilor aleşi de împrejurarea că urmează să fie efectuate aceste expertize ele având posibilitatea să formuleze atât obiective, cât şi obiecţiuni în cazul în care erau nemulţumite de concluziile acestora.
Ca atare motivarea instanţei de apel în sensul încălcării dispoziţiilor art. 6 din Convenţie nu este justificată şi nici reale.
De altfel, instanţa de apel nu arată care este sancţiunea pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 6 din CEDO cât timp nici nu a constatat nulitatea expertizelor efectuate în faza de urmărire penală şi nici nelegalitatea lor, împrejurare în raport de care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere acele expertize, ale căror concluzii concordă cu celelalte probe administrate în cauză şi nu să se limiteze doar la aprecierea că a fost încălcat principiul egalităţii armelor.
Nici motivarea potrivit căreia experţii au avut în vedere la efectuarea expertizelor numai materialul documentar pus la dispoziţie de organele de cercetare penală nu este reală şi nici nu poate determina înlăturarea acestor probe cât timp experţii au avut în vedere toate documentele contabile care să regăsesc în volumele de urmărire penală ataşate dosarului instanţei.
Cu privire la martorii audiaţi în cauză, instanţa de apel se rezumă doar la declaraţiile date de martori în faţa instanţei de fond, deşi acestea nu concordă cu declaraţiile date în faza de urmărire penală, fără a arăta raţiunea pentru care a acordat o forţă probantă superioară declaraţiilor din faza de urmărire penală, deşi o dispoziţie legală imperativă evidenţiază că probele nu au valoare prestabilită.
De asemenea, nu s-a avut în vedere nici raportul întocmit de specialiştii din cadrul D.N.A., raport la care instanţa de apel nu a făcut nicio referire.
La fel nici înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpatele P.K.I. şi A.M. nu au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel reţinând doar că „datele din înregistrări nu se coroborează cu probele ştiinţifice, efectuate de instanţă şi cu declaraţiile martorilor audiaţi, la fel de către instanţă”.
Motivarea ce stă la baza deciziei atacate, conduce la concluzia că instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea soluţiei doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească, fiind omise probe esenţiale administrate în faza de urmărire penală, împrejurare în raport de care Înalta Curte apreciază că nu poate realiza un control eficient asupra fondului cauzei, fapt pentru care va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen. să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, de partea civilă D.G.F.P. Timiş şi de inculpaţii P.K.I., T.C.L. şi P.L., va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Timişoara.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 4258 din 18 decembrie 2009, Dosar nr. 1252/30/2005
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.