Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, având pe rol spre soluţionare recursurile declarate de inculpaţii M.S., M.M. şi de către partea civilă D.G.F.P.J. Cluj împotriva deciziei penale nr. 72/ A din data de 23 martie 2009, pronunţată în dosar nr. 5956/211/2006 al Tribunalului Cluj, la termenul din 9 iunie 2009, a fost sesizată de către inculpaţi, prin apărător ales, cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. pr. pen. Prin aceeaşi cerere inculpaţii au solicitat şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea [cererii].
Prin încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. 5956/211/2006, instanţa de ultim control judiciar a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpaţii M.S. şi M.M., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. pr. pen., obligându-i la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi fixând, totodată, termen pentru soluţionarea cauzei, în recurs, la 23 iunie 2009.
Pentru a dispune astfel, instanţa de ultim control judiciar a constatat că, din punct de vedere formal, cerinţele de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate nu sunt îndeplinite în speţă, nefiind întrunite cumulativ cerinţele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. pr. pen., nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. pr. pen., reglementează ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri şi prevăd că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu sunt predate de bunăvoie.
De asemenea, s-a relevat că dispoziţiile art. 96 C. pr. pen., instituie obligaţia organelor de urmărire penală de a ridica obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, iar art. 97 C. pr. pen., reglementează obligaţia persoanei fizice sau juridice, în posesia căreia se află obiectele sau înscrisurile, de a le preda sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
Totodată, s-a mai constatat că din procesul-verbal încheiat, la data de 14 iunie 2002, de către organele de poliţie, a rezultat că au fost descoperite obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, menţionându-se că „în urma controlului efectuat documentele găsite în biroul magazinului şi menţionate în prezentul proces verbal au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”. De asemenea, aşa cum a rezultat din scriptul intitulat „D.”, încheiat la data de 5 iulie 2002, respectivele obiecte şi înscrisuri au fost predate de bunăvoie de către inculpatul M.S., administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat şi ştampilat cu menţiunea „Am predat”, iar obiectele şi înscrisurile respective, au fost predate de bunăvoie în temeiul art. 97 C. pr. pen.
S-a conchis că obiectele respective nu au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. pr. pen., astfel că s-a constatat că acest text de lege nu a fost aplicat în speţa de faţă.
Constatând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. pr. pen., nu are legătură cu obiectul cauzei dedusă judecăţii, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a considerat că nu se impunea analiza detaliată a tuturor aspectelor evidenţiate de cei doi inculpaţi în argumentarea admisibilităţii excepţiei şi, prin urmare, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, au formulat recurs, prin apărător ales, avocat l.E., inculpaţii M.S. şi M.M., întemeind-o pe dispoziţiile art. 29 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, fără însă a o motiva în scris.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. pr. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. pr. pen., constată că recursurile formulate de inculpaţii M.S. şi M.M. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Se mai constată că, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori (ca instanţă de recurs), sunt admisibile, întrucât potrivit Deciziei XXXVI din 11 decembrie 2006, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizarea a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului, aşa cum este şi cauza de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţi, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 alin. (1) C. pr. pen., nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii, întrucât inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în primă instanţă, după cum urmează:
– inculpatul M.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 12, 13 şi 14 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
– inculpata M.M., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunile de evaziune fiscală şi fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 14 din Legea nr. 87/1994 şi fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 40 C. pen., din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 67/33/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii M.S. şi M.M. împotriva încheierii penale din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj.
Aşadar, anterior, prin încheierea pronunţată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de aceeaşi inculpaţi de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. pr. pen., apreciind-o ca neavând nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii.
Totodată, se mai constată că în mod corect s-a reţinut că ridicarea documentele contabile care au fost puse la dispoziţia G.F. Cluj, nu a avut loc în temeiul art. 99 alin. (1) C. pr. pen., referitor la ridicarea silită de înscrisuri, în cadrul actelor premergătoare, acest temei nefiind invocat nici măcar în cuprinsul procesului verbal de control din 14 iunie 2002, iar urmărirea penală a fost începută ulterior controlului desfăşurat, prin procesul verbal de începere a urmăririi penale din 25 iulie 2002, pentru inculpatul M.S. şi la 8 august 2002 pentru inculpata M.M.
Prin urmare, recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate întrucât, pe de o parte, textul art. 99 alin. (1) C. pr. pen., atacat cu excepţia de neconstituţionalitate, nu are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, iar pe de altă parte a mai fost supus anterior analizei, fiind, de asemenea, respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie, invocată de către aceeaşi inculpaţi.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. pr. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 5956/211/2006.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 2359 din 22 iunie 2009, Dosar nr. 5283/1/2009
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.