Prin sentinţa penală nr. 1304 din 27 noiembrie 2008 a Judecătoriei Constanţa au fost condamnaţi inculpaţii: F.A. (fiul lui G. şi al M.) în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (13) C. pen. la 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe timp de 3 ani şi C. (fostă F.) N. (fiica lui G. şi a E.) în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (13) C. pen. şi în baza art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 luni închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. ca inculpata să executate pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe timp de 2 ani şi 6 luni.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, în perioada septembrie – octombrie 2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul F.A., a înregistrat în contabilitatea SC A.N. SRL la care era administrator un număr de 4 facturi fiscale, care nu au la bază operaţiuni reale şi prin aceasta s-a sustras obligaţiilor fiscale.
În privinţa inculpatei F. (fostă C.) N., s-a reţinut că, în aceeaşi perioadă, l-a ajutat pe inculpatul F.N. să înregistreze în contabilitate cheltuieli nereale prin falsificarea chitanţelor şi că, totodată, a contrafăcut chitanţe care atestau plata către SC P.T. SRL.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia penală nr. 215 din 22 aprilie 2009 a admis apelurile declarate de inculpat şi de A.N.A.F. – D.G.F.P. Constanţa, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi rejudecând i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, către partea civilă, la plata sumei de 111.524,60 lei şi dobânda aferentă, reprezentând despăgubiri materiale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii şi partea civilă, iar la termenul din 16 februarie 2010 inculpaţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 şi art. 26 alin. (1) din Constituţia României.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin încheierea din data arătată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că textul vizat de excepţie nu este aplicabil în speţă, el referindu-se la infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005, nu şi la infracţiuni de evaziune fiscală din alte legi.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii F.A. şi C. (fostă F.) N., care au susţinut că excepţia invocată era întemeiată şi că instanţa trebuia să sesizeze Curtea Constituţională şi să suspende judecarea cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de contencios constituţional.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2002 Curtea Constituţională decide asupra excepţiei ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Potrivit alin. (6) al aceluiaşi text, dacă excepţia este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1) instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, prin încheierea atacată, în mod justificat a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind întrunite cerinţele dispoziţiilor legale evocate.
Astfel, în cauză inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi complicitate la aceeaşi infracţiune, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen.
S-a constatat că dispoziţiile Legii nr. 87/1994 sunt mai favorabile decât cele ale Legii nr. 241/2005.
Pe de altă parte, textul art. 10 din legea nr. 241/2005 stabileşte că este aplicabil numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege, nicidecum în cazul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute în alte legi.
Aşa fiind, textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate nu este incident în speţă, situaţie în care, nefiind întrunite cerinţele art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nu a fost sesizată instanţa de contencios constituţional.
Faţă de cele ce preced, constatând nefondate criticile formulate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. pr. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii F.A. şi C. (fostă F.) N. cu obligarea acestora la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 792 din 1 martie 2010, Dosar nr. 1653/1/2010
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.