Legea nr. 241/2005, care a abrogat ulterior Legea nr. 87/1994 , republicată , nu mai prevede modalitatea de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală exprimată prin sintagma „efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop”.
Faţă de aceste modificări legislative privind conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, s-a argumentat că instanţa de judecată a încadrat juridic activitatea ilicită concretă desfăşurată de către inculpatul D.M., fără a avea în vedere modalitatea normativă incriminatoare avută în vedere.
Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate invocată în cerere este inadmisibilă întrucât vizează o dispoziţie dintr-o lege care numai era în vigoare şi nici nu a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei.
Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpatul D.M. Recursul este nefondat.
Această modalitate normativă incriminatoare a fost însă expres abrogată prin Legea nr. 241/2005, premergător soluţionării cauzei în primă instanţă, nefiind avută în vedere ca bază legală referenţială pentru încadrarea judiciară a faptelor ilicite comise de inculpat la pronunţarea sentinţei penale nr. 842 din 31 martie 2006 şi ulterior a deciziei penale nr. 125/A din 11 iunie 2008 ce formează obiectul judecăţii în recurs.
Ca atare, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin încheierea atacată, excepţia de neconstituţionalitate, vizează o dispoziţie legală ieşită din vigoare/neaplicabilă în cauză, constatări de fapt ce atrag inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2009, Dosar nr. 3/1/2009
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.