Verificând hotărârea atacata, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin decizia penală nr. 67 din 27 octombrie 2008, a admis apelul declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava şi a desfiinţat parţial sentinţa pentru motivul de nelegalitate, reţinut ca atare doar în cadrul deliberării, privind încadrarea juridică greşită dată activităţii ilicite circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu ce a fost schimbată în baza art. 334 C. pr. pen., din art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 248 C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(fiind menţinută însă soluţia de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. pr. pen., pentru săvârşirea acestei fapte ilicite şi a celorlalte infracţiuni deduse judecaţii pronunţată de prima instanţa; prin aceeaşi decizie a fost admis şi celălalt apel în cauză declarat în nume propriu de avocata A.M. şi redusă amenda aplicată acesteia în calitatea amintită de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din 17 decembrie 207 în baza art. 199 alin. (2) C. pr. pen., de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei)].
3. Împotriva deciziei amintite a declarat in termen recurs de D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava reiterând motivele de nelegalitate/netemeinicie din apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. pr. pen. [cu solicitarea în principal de a se casa hotărârile anterioare şi a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru administrarea probelor noi cu martori a căror necesitate a reieşit în cursul cercetării judecătoreşti iar în subsidiar de a se rejudeca cauza în fond şi a se schimba soluţia de achitare prin condamnarea inculpaţilor pentru toate infracţiunile deduse judecaţii].
Critica de nelegalitate circumcisa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. pr. pen., care se analizează cu prioritate, atrăgând casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., este fondată pentru considerentele arătate în continuare.
Conform art. 200 C. pr. pen., urmărirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora „pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
Pentru a se realiza însă scopul procesului penal prevăzut în art. 1 alin. (1) C. pr. pen., „ca orice persoana care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penala” instanţa de judecată competentă /legal sesizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 300, 287, 289, 290 C. pr. pen., este obligată să-şi aproprie probele strânse la urmărirea penală, în şedinţă publică, în mod oral, nemijlocit şi contradictoriu, putând dispune completarea acestora, în condiţiile art. 301 C. pr. pen., şi cu alte probe care apar necesare din desfăşurarea cercetării judecătoreşti.
Potrivit art. 260 alin. (2) C. pen., fapta martorului care într-o cauză penală în care este ascultat în calitatea amintită face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat nu se pedepseşte „în cauzele penale dacă (.) mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia”; cauza de nepedepsire amintita îşi are raţiunea în interesul ca martorul să revină asupra depoziţiei mincinoase, pentru ca în felul acesta, să se poată preveni pronunţarea unei hotărâri nedrepte, iar din examinarea textului sus-menţionat [art. 260 alin. (2)] rezultă că retragerea mărturiei mincinoase trebuie să fie făcută în cadrul aceleiaşi cauze în care a fost făcută mărturia mincinoasă.
Prin Legea nr. 45/1993 s-a prevăzut pentru recursul împotriva hotărârilor pronunţate în apel că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 C. pr. pen.; între cele 21 cazuri de casare prevăzute de cod se includ şi unele care se referă la nulitatea relativa cum sunt cele de sub pct. 8, 9, 10 şi 21; s-ar putea trage concluzia că nu se pot invoca în recurs alte cazuri de nulitate relativă chiar dacă au influenţat negativ asupra justei soluţionări şi aflării adevărului în cauză.
În acest caz soluţionarea recursului exercitat în condiţiile art. 3851 alin. (1) lit. e) C. pr. pen., în măsura în care au fost respectate condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. pr. pen., privind existenţa/invocarea nulităţii relative cum este situaţia în speţă, trebuie procedat prin analogie cu cazul de sub pct. 10 deoarece dacă omisiunea de a se pronunţa asupra unei cereri de amânare a judecăţii poate atrage casarea pentru aceiaşi raţiune, respingerea nejustificată a altei cereri similare trebuie să producă aceleaşi consecinţe; aşadar, când se invocă în recurs producerea unei nulităţi relative în desfăşurarea procesului penal, instanţa de recurs trebuie să verifice dacă nulitatea a fost invocată de partea interesată în termenul legal, dacă vătămarea pretinsa a împiedicat sau restrâns drepturile procesuale ale părţii recurente şi dacă vătămarea nu a fost, eventual, înlăturată altfel, până la judecarea recursului; de asemenea, dacă prin încălcarea legii de procedură penală s-a adus atingere „aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei” nulitatea relativă poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă, ceea ce înseamnă că nu mai există restricţie în ceea ce priveşte termenul de invocare; in fine nulitatea relativă trebuie să se încadreze într-unui din cazurile prevăzute în art. 3859 C. pr. pen., ca un caz tipic întemeiat pe o astfel de nulitate, cu posibilitatea asimilării ei într-unui din cazurile legale, dacă sunt elemente de similitudine.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) raportat la art. 3859 alin. 1 pct. 10 C. pr. pen., se va admite recursul parchetului, casându-se sentinţa şi decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava cu indicaţia de a proceda la completarea cercetării judecătoreşti prin reaudierea martorilor aflaţi sub incidenţa art. 260 alin. (2) C. pen., activitate judiciară în cadrul căreia se vor repune în discuţie în condiţiile art. 288 – art. 291, 301 şi 302 C. pr. pen., viciile de procedură asupra materialului probator strâns la urmărirea penală reţinute prin sentinţa casată/şi vor fi reexaminate şi celelalte aspecte de netemeinicie/nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. pr. pen.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1645 din 5 mai 2009, Dosar nr. 44/86/2005
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.