Prin rechizitoriul Parchetului de pe lingă Tribunalul Timiş nr. 667/P din 17 mai 2005 a fost trimis in judecată inculpatul B.L.S., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 215 alin. (2), (3), (4), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. reţinându-se în fapt că în vederea dobândirii de fonduri băneşti pe căi ilegale, inculpatul B.L.S. a luat hotărârea infracţională de a păgubi statul român şi partenerii de afaceri după cum urmează în perioada iunie 2001 – iulie 2002 în calitate de administrator la SC K.G. SRL Timişoara, inculpatul B.L.S. a realizat un profit impozabil de 3,722.354.016 lei, rezultat din înstrăinarea mărfurilor aferente facturilor .
În această perioadă inculpatul nu a evidenţiat în contabilitate activitatea desfăşurată şi nu a întocmit şi condus evidenţa contabilă a societăţii. Astfel inculpatul nu a întocmit registrele de contabilitate, jurnalele de vânzări şi cumpărări şi balanţele de verificare lunare. Pentru unele vânzări inculpatul a emis către clienţi doar exemplarul albastru din facturierul fiscal celelalte două exemplare ne fiind completate. Pentru mărfurile înregistrate în facturile de aprovizionare, s-a constatat că nu se regăsesc în stocul faptic al societăţii şi nici nu s-au întocmit documente de vânzări, ceea ce înseamnă în mod logic că au fost înstrăinate fără documente. În funcţie de veniturile realizate conform facturilor sus-menţionate, organele de control fiscal au stabilit pentru perioada supusă controlului că inculpatul a realizat un profit impozabil de 3.722.354.016 ROL (vol. 3 fila 45) asupra căruia prin aplicarea procentului legal s-a stabilit un impozit pe profit de 934.144.055 ROL. De la plata acestei sume s-a sustras inculpatul prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate. La momentul cumpărării unor mărfuri din facturile sus-menţionate, inculpatul era obligat, conform prevederilor O.U.G. nr. 217/1999 şi H.G. nr. 402/2000, respectiv Legii nr. 345/2002 şi H.G. nr. 598/2002, să ceară şi să deţină copia documentului legal prin care se atesta că furnizorul are calitatea de plătitor de T.V.A. Organele de control fiscal au constatat că inculpatul nu a deţinut acest document legal şi prin urmare s-a sustras de la plata sumei de 1.056.503.961 lei reprezentând TVA, sumă pe care, în lipsa documentului legal, era obligat să o plătească până la data de 25 a lunii următoare emiterii facturii.
Totodată, organele de control au stabilit că societatea nu a putut prezenta copia de pe documentul legal, care să ateste calitatea de plătitor de TVA a furnizorilor de bunuri şi servicii au emis facturi către K.G., cu TVA mai mare de 20.000.000 lei, respectiv 50.000.000 ROL în procesul – verbal întocmit de lucrătorii D.G.F.P. Timiş la data de 18 septembrie 2003 se precizează că reprezentantul K., la momentul acceptării facturilor fiscale eliberate de furnizorii de bunuri sau servicii în cauză, trebuia să le solicite dovada calităţii de plătitor de TVA. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, controlul a considerat acest TVA nedeductibil fiscal. Urmare a celor de mai sus, s-a constatat că societatea nu a procedat la calculul, înregistrarea şi virarea la bugetul de stat a obligaţiilor datorate (TVA şi impozit pe profit). S-a calculat un impozit pe profit datorat de 934.144.055 ROL şi un TVA datorat de 1.056.503.961 ROL (vol. 3 fila 13, 14).
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. Expertiza diminuează drastic obligaţiile SC K.G. SRL către bugetul de stat. Astfel, s-a calculat un impozit pe profit şi TVA rezultate ca urmare a neînregistrării în contabilitate a facturilor susmenţionate în valoare totală de 28,166.055 lei. Cauza diminuării impozitului pe profit şi TVA este aceea că expertul, în mod eronat a constatat că facturile fiscale reprezentând vânzări (anexa 2 la p.v. de control) au fost emise numai pentru S. SRL. In actul de control se menţionează că pentru mărfurile înregistrate în facturile emise către S. nu au existat documente care să ateste provenienţa acestuia. în legătură cu TVA-ul, diferenţa de cuantum dintre cel calculat de D.G.F.P. şi expertul contabil provine din faptul că expertiza a constatat că furnizorii societăţii la data emiterii facturilor respective erau plătitori de TVA. în drept, dovada calităţii de plătitor de TVA trebuia cerută de K.G., la momentul acceptării facturilor fiscale. Acest aspect neavând loc, organul de control în mod corect a stabilit ca nedeductibil fiscal TVA-ul aferent. Cu privire la calculul obligaţiilor fiscale referitoare la facturile întocmite de K.G., în mod eronat expertiza contabilă a constatat că organul de control a stabilit obligaţiile fiscale considerând că toate facturile au fost emise de S. De asemenea, în raportul de expertiză se constată în mod eronat că prin facturile întocmite de K. către S. între cele două societăţi nu a avut loc o vânzare de mărfuri sau servicii. Pentru a participa la sistemul de compensare între societăţile în cauză trebuia să existe o relaţie economică, respectiv o creanţă care să facă obiectul compensării. Dacă aceste operaţiuni impozabile nu ar fi avut loc, procesul de compensare, respectiv de recuperare a creanţelor nu era posibil. Acelaşi aspect se constată şi în cazul impozitului pe profit şi ca atare în mod eronat expertiza a constatat că K. nu datorează obligaţii fiscale aferente facturilor emise.
Sumele corecte aferente impozitului pe profit şi TVA calculate de organele D.G.F.P. Timiş (934.144.055 ROL – impozit pe profit şi 1.056.503.961 ROL – TVA).
În baza contractului de vânzare-cumpărare produse petroliere nr. 3 din 01 august 2004, SC V.T. SRL Oradea a livrat către SC S. SRL Timişoara, produse petroliere. Contractul a fost semnat de partea vătămată A.D.D., administratorul SC V.T. SRL şi inculpatul B.L.S., administratorul SC S. SRL Timişoara. La art. 6 din contract se stipulează faptul că plata produselor petroliere se va face prin file cec la o scadenţă de 10-15 zile.
În temeiul contractului încheiat au fost livrate mai multe cantităţi de motorină către inculpat.
Prin sentinţa penală nr. 393/PI din 19 iunie 2006, Tribunalul Timiş a dispus în baza art. 334 C. pr. pen. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. privind părţile vătămate SC V.T. SRL Oradea şi partea vătămată SC P. SA Brăila şi din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2) – (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind pe parte vătămată SC A. SA Piteşti şi din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în o infracţiune continuă de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) – (4) C. pen. privind parte vătămată SC V.C. SRL Ştefăneşti judeţul Argeş.
În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (raportat la art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 republicată şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2005) l-a condamnat pe inculpatul B.L.S. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 215 alin. (2) – (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de înşelăciune privind pe partea vătămată SC V.T. SRL Oradea şi la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de înşelăciune privind partea vătămat SC P. SA Brăila.
În baza art. 215 alin. (2) – (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de înşelăciune privind pe parte vătămată SC A. SA Piteşti.
În baza art. 215 alin. (2) – (4) l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea de înşelăciune privind pe SC V.C. SRL Ştefăneşti judeţul Argeş.
Pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite potrivi dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, pedeapsa principală totală fiind de 11 ani şi 6 luni închisoare, care urmaşă fie executată în regim de detenţie, interzicându-i-se inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani ce urma să se execute după executarea pedepsei principale.
Împotriva sentinţei penale nr. 393/PI din 19 iunie 2006 au declarat apel inculpatul B.L.S. şi D.G.F.P. Timiş, criticând sentinţa pentru nelegalitate.
În motivarea apelului s-a invocat necompetenţa materială a tribunalului pentru soluţionarea cauzei după schimbarea încadrării juridice dată faptei deoarece prin niciuna dintre infracţiunile de înşelăciune nu s-a cauzat un prejudiciu mai mare de 2.000.000.000 ROL ceea ce atrage încadrarea juridică prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. şi declinarea competenţei tribunalului în favoarea judecătoriei.
S-a invocat neconcordanţa dintre considerente şi dispozitivul hotărârii, deoarece în considerente instanţa se pronunţă pentru respingerea excepţiei de nulitate a urmăririi penale, însă în dispozitiv nu se regăseşte această dispoziţie.
S-a susţinut nelegalitatea hotărârii şi pentru nepronunţarea primei instanţe asupra schimbării încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de înşelăciune în aceea de fals la legea cec-ului, cerere formulată de inculpat şi consemnată în practicaua hotărârii, precum şi pentru confiscarea sumei de 851.430.000 ROL de la inculpat fără ase reţine compensarea creanţelor reciproce dintre societatea inculpatului şi partea vătămată SC V.C. SRL.
Netemeinicia sentinţei penale apelate a fost invocată cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului deşi faţă de prejudiciul reţinut conform expertizei, care este foarte mic, faptei îi lipseşte gradul de pericol social specific unei infracţiuni, iar emiterea filelor cec nu a fost săvârşită cu intenţia de a înşela societăţile constituite părţi civile, neputându-se reţine infracţiunea de înşelăciune ci doar aceea de fals la legea cec-ului, impunându-se schimbarea încadrării juridice în acest mod, mai puţin pentru fapta de la pct. 5 din rechizitoriu care nu există deoarece nu există nici prejudiciu şi se impune achitarea.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru netemeinicie, apreciind că instanţa în mod greşit a reţinut doar prejudiciul stabilit prin expertiză şi, deşi a formulat obiecţiuni la acest raport, prima instanţă nu s-a mai pronunţat asupra lor.
Examinând motivele de apel, Curtea de Apel Timişoara le-a apreciat întemeiate şi, prin Decizia penală nr. 268/ A din 09 august 2006 pronunţată în Dosarul nr. 4396/PI /2006, a dispus admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut nelegalitatea hotărârii deoarece instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin (2) – (5) C. pen. descrise la pct. 2 – 5 din rechizitoriu în infracţiunea de fals la legea cec-ului., iar atunci când s-a pronunţat pentru schimbarea încadrării juridice a acestor fapte din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4), şi (5) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. în mai multe infracţiuni dintre care unele având încadrarea art. 215 alin. (2) – (5) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. şi altele în art. 215 alin. (2) – (4) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. a aplicat în mod nelegal dispoziţiile art. 334 C. pr. pen. atât cu privire la schimbarea încadrării juridice cât şi cu privire la individualizarea pedepsei pentru fiecare infracţiune astfel rezultată, neexistând identitate între infracţiune şi sancţiunea aplicată, deoarece pentru fiecare caz s-a aplicat câte o pedeapsă cu închisoarea, (însă pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. Al treilea motiv de nelegalitate vizează încălcarea dispoziţiilor art. 356 C. pr. pen. deoarece nu se face distincţie între conţinutul rechizitoriului şi considerentele instanţei, nefiind posibilă cercetarea de către instanţa de control a modului cum prima instanţă a evaluat probele, propriile judecăţi emise şi argumentele pe care se întemeiază reţinerea vinovăţiei inculpatului în raport cu fiecare act material. Judecând cauza cu procedura nelegal îndeplinită faţă de SC C. SRL, aceasta nefiind citată prin administrator judiciar SC M.M.R. SRL, a pronunţat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pr. pen.
Prima instanţă a stabilit cuantumul pretenţiilor civile având ca temei expertiza contabilă efectuată în cauză, dar care a fost contestată de inculpat şi partea civilă apelantă, fără a pune în discuţie şi a administra mijlocul de probă corespunzător rezolvării cauzei sub toate aspectele, nerespectând obligaţia de a-şi exercita rolul activ.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus instanţei de rejudecare să se conformeze considerentelor pentru care s-au admis apelurile şi va avea în vedere şi celelalte motive de apel, în plus va reevalua competenţa sa materială în raport de statuarea pe care o va face asupra încadrării juridice a infracţiunii cu care este sesizată prin rechizitoriu. în condiţiile în care Tribunalul va menţine cauza sub competenţa sa, va lămuri, pe bază de probe, atât elementele constitutive ale infracţiunii ce va face obiectul judecăţii, cât şi temeinicia, respectiv cuantumul pretenţiilor civile formulate în cauză de către părţile civile astfel constituite şi va observa încă odată dispoziţiile art. 118 C. pen. referitoare la confiscarea de la inculpat a sumei de 851.430.00 ROL. Prima instanţă va respecta regulile procedurii de citare a părţii responsabile civilmente SC C. SRL, prin administrator financiar.
În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 2921/30/2006 şi, procedându-se potrivit dispoziţiilor deciziei penale de desfiinţare, s-a stabilit cadrul legal procesual prin identificarea părţilor vătămate, părţilor civile şi părţilor responsabile civilmente, sub aspectul denumirii acestora şi al reprezentanţilor legali şi adresele actuale ale sediilor şi domiciliilor.
Examinând probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale, în primul ciclu procesual şi direct în faţa instanţei, se reţin următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 264 alin (3) C. pr. pen., text în vigoare la data sesizării instanţei de judecată, respectiv 01 iunie 2005, sesizarea instanţei de judecată se face de procurorul care a dat sau după caz a confirmat rechizitoriul.
Instanţa de judecată a fost sesizată prin înaintarea dosarului de urmărire penală împreună cu rechizitoriul şi adresa de înaintare care este semnată de procurorul ierarhic superior, în speţă prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, care în adresă face referire la respectarea dispoziţiilor art. 264 C. pr. pen., astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru refacerea urmăririi penale.
Dispoziţiile art. 332 C. pr. pen. sunt imperative, prevăzând expres situaţiile în care se restituie cauza la parchet, iar cu privire la confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, nu este stabilită o formulă expresă care atestă confirmarea, chiar adresa de înaintare atestă că nu a avut loc infirmarea rechizitoriului, deci acesta a fost confirmat.
Prin modificările aduse art. 264 C. pr. pen. prin Legea nr. 356/2006, s-a stabilit expres obligaţia prim procurorului de a verifica sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei rechizitoriului, dar acest text nu retroactivează.
Având în vedere cele reţinute şi apreciind că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 264 C. pr. pen. şi nu există nici o nulitate absolută, apreciază nedovedită cererea şi susţinerile inculpatului şi, în baza art. 332 C. pr. pen. coroborat cu art. 264 C. pr. pen. şi art. 197 alin. (2) C. pr. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B.L.S. (fost B.F.L.S.), prin apărătorul său ales, pentru restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru refacerea urmăririi penale.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a fost dispusă din oficiu de instanţă, nefiind realizată la cerere uneia din părţi, astfel că instanţa urmează a reţine concluziile acesteia care se coroborează şi cu alte probe administrate în cauză.
Din cele reţinute nu rezultă intenţia inculpatului B.L.S. în calitate de reprezentant al SC C. SRL de a înşela persoana vătămată, şi nici existenţa unui prejudiciu pentru care aceasta să fi depus plângere şi să se fi constituit parte civilă, astfel încât pentru această faptă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin (2) – (5) C. pr. pen. lipsind atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă, dar prin emiterea unei file cec fără a avea disponibil la data emiterii şi a asigura existenţa acestuia la data scadenţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, de emitere de cec-uri, fără a avea disponibil în cont.
Având în vedere cele reţinute şi constatând întemeiată cererea inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a acestei fapte, a fost admisă, apreciindu-se că infracţiunea săvârşită este cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 4 din rechizitoriu s-a constatat că s-au derulat relaţii comerciale între SC P. SA Brăila şi SC R. SA Baia Mare iar aceste părţi au stabilit ca modalitate de stingere a obligaţilor existente între ele, compensarea prin introducerea în circuitul de compensare a SC C. SRL Timişoara Pentru aceasta au fost întocmite două ordine de compensare în data de 15 decembrie 2004 primul între SC P. SA şi SC C. SRL, iar al doilea între SC R. SA şi SC P. SA, ambele pentru suma de 2.007.897.753 lei.
La data emiterii ordinelor SC C. SRL nu a avut nici o relaţie comercială cu SC P. SA, dar pentru cele ce ar fi urmat să se deruleze a emis două file cec care acopereau suma de 2.007.897.753 lei şi aveau scadenţa la 07 ianuarie 2005, fără a avea disponibil în cont, astfel că la data introducerii cecurilor în bancă pentru executare, plata lor a fost refuzată pentru lipsă de disponibil.
SC P. SA a comunicat instanţei şi expertului contabil că nu se poate constitui parte civilă în cauză, deoarece debitorul său este SC R. SA Baia Mare, astfel că în lipsa unor raporturi comerciale şi a inexistenţei unui prejudiciu nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen.
Este necontestată de inculpat emiterea celor două file cec fără ca la data emiterii lor să existe disponibil în cont pentru plata sumei de 2.007.897.753 lei şi nici la data scadenţei suma nu era în cont, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de emitere de cec-uri, fără a avea disponibil în cont, în formă continuată. În aceste condiţii cererea pentru schimbarea încadrării juridice formulată de inculpatul B.L.S. a fost admisă.
Intenţia inculpatului B.L.S. de a înşela partea civilă rezultă şi din împrejurarea că după ce a cumpărat păcura a revândut-o imediat, cu acelaşi preţ către SC E.B. SRL Stâlpeni, iar de la această societate a fost vândută mai departe la SC C.M.B.G. SRL cu acelaşi preţ, apoi la SC S.G. SA şi SC R.R. SA, aspecte dovedite cu facturile fiscale aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală.
Având în vedere cele reţinute, fapta inculpatului B.L.S. de a emite 2 cecuri fără a avea disponibil în cont aflându-se în interdicţie bancară, pe care le-a predat părţii civile SC A. SA Piteşti pentru a induce şi menţine în eroare cu privire la executarea contractului de livrare de păcură, ştiind că nu are asigurate disponibilităţi financiare pentru această plată, fiind săvârşită cu intenţie directă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. proc. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru a stabili intenţia inculpatului de a menţine în eroare cu privire ia derularea contractului, prin emiterea de cec-uri fără acoperire nu are relevanţă dacă inculpatul avea bani disponibili în alte conturi deschise la alte bănci, decât cel cu privire la care acesta emisese cec-uri în alb, deoarece partea civilă nu putea avea acces decât la cel indicat în cec, astfel că această apărare nu prezintă relevanţă în cauză.
Instanţa a reţinut că prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul B. L. S. a fost cauzat un prejudiciu cert părţii vătămate, cel puţin cel constatat de expert ca fiind suma de 1. 669. 041. 057 lei, stabilită ca neachitată la data introducerii în bancă a filelor cec.
Inculpatul susţine şi expertul B. A. constată şi reţine în expertiză că au mai fost efectuate plăţi de către inculpat prin ordine de plată din conturile deschise la alte bănci şi suma pentru care s-a făcut plângere penală s-a diminuat prin plată, aspect ce are relevanţă pentru soluţionarea laturii civile a cauzei.
Fapta inculpatului B. L. S. de a preda 4 file cec semnate şi ştampilate fără a fi completate, pentru a menţine în eroare pe reprezentantul SC V. T. SRL cu privire la executare contractului încheiat de părţi pentru livrarea de produse petroliere, iar prin aceasta a cauzat prejudicii societăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (59 C. pen. Cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere cele reţinute în baza art. 334 C. pr. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul B.L.S., din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pr. pen., săvârşită faţă de părţile civile SC V.T. SRL Oradea, SC A. SA Piteşti, SC P. SA. Brăila şi partea vătămată SC V.C. SRL Ştefăneşti, într-o infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pr. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită faţă de părţile civile SC A. SA Piteşti şi SC V.T. SRL Oradea, şi într-o infracţiune de emitere a unei file cec fără a avea disponibil în cont, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită faţă de părţile vătămate SC P. SA Brăila şi persoana juridică vătămată SC V.C. SRL Ştefăneşti.
Având în vedere probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul B.L.S. a fost trimis în judecată, acesta având calitatea de administrator al SC K.G. SRL, instanţa şi-a însuşit starea de fapt descrisă pe larg în rechizitoriu precum şi încadrarea acesteia în drept.
Conform art. 13 din Legea nr. 87 /1994, în varianta în vigoare la data săvârşirii faptei, „fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei”.
De la data săvârşirii faptei şi până la data trimiterii în judecată a inculpatului şi respectiv până la data judecării cauzei în fond, Legea nr. 87/1994 a suferit mai multe modificări, iar variantele noi sunt mai puţin favorabile inculpatului, astfel că se impune aplicarea art. 13 C. pen., deoarece este necesară raportarea la textele în vigoare la dat soluţionării fondului cauzei.
Fapta inculpatului B.L.S. care în calitate de administrator al SC K.G. SRL în perioada iulie 2001 – iulie 2002 s-a aprovizionat cu produse de la diferite societăţi şi a efectuat vânzări, desfăşurând în acest sens activităţi impozabile, fără a evidenţia în contabilitate activitatea desfăşurată şi veniturile obţinute şi fără a întocmi şi conduce evidenţa financiar contabilă a societăţii, prin care s-a cauzat un prejudiciu de 9.002.600 lei impozit neachitat, faptă săvârşită cu intenţie directă şi care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., raportat la art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 şi art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, l-a condamnat pe inculpatul B.L.S., la o pedeapsă de:1 (un) an închisoare.
Analizând necesitatea schimbării încadrării juridice date faptelor s-a analizat deja amănunţit starea de fapt, probele administrate şi existenţa şi natura infracţiunilor.
Conform art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 58/1934, „se va pedepsi cu amendă de la 5.000 – 100.000 lei şi închisoare de la 6 luni până la 1 an, afară de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă: …2. Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cec-ul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut”.
Fapta inculpatului B.L.S. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al SC C. SRL, a emis o filă cec pe care a predat-o la SC V.C. 2001 SRL Ştefăneşti, fiind datată 20 decembrie 2004 şi două file cec către SC P. SA Brăila, la data de 07 ianuarie 1005, fără a avea disponibil în cont faptă săvârşită cu intenţie directă, cunoscând dispoziţiile legale care interzic emiterea cec-urilor fără acoperire, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de emitere de cec-uri, fără a avea disponibil în cont şi în baza art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., îl l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de : 1 an închisoare.
Conform art. 215 alin (2), (3), (4) şi (5) C. pen, „înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni”.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cec-ului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani interzicerea unor drepturi.
Fapta inculpatului B.L.S. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al SC S. SRL, a emis 4 file cec în alb, doar semnate şi ştampilate şi le-a predat d-lui A.D.D., administrator al SC V.T. SRL Oradea, pentru achitarea produselor livrate şi facturate la datele de 27 august 2004, 01 septembrie 2004, 02 septembrie 2004 şi 16 septembrie 2004 şi în calitate de administrator al SC C. SRL, a emis 2 file cec la datele de 13 decembrie 2004 şi 15 decembrie 2004, care au fost completate în întregime de acesta, şi le-a predat la SC P. Sa Bucureşti – sucursala A. Piteşti, fără a avea disponibil în cont, pentru a induce în eroare pe reprezentanţii acestor societăţi la încheierea şi executarea unor contracte comerciale pentru cumpărarea de produse petroliere, activitate infracţională care a cauzat acestor părţi civile prejudicii care însumate depăşesc suma de 200.000 lei, fapte săvârşite cu intenţie directă şi în scopul realizării unor avantaje materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi, în baza art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de: 10 ani închisoare – pedeapsă principală şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din C. pen. pedeapsă complementară.
În motivarea acestei hotărâri s-au reţinut următoarele :
Probele administrate în cauză dovedesc săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave constând în aceea că în calitate de administrator al SC K.G. SRL Timişoara nu a evidenţiat în contabilitate în perioada iunie 2001 – iulie 2002 activitatea desfăşurată de firmă sustrăgându-se de la plata impozitului şi a taxelor către stat.
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave s-a reţinut că activitatea inculpatului a constat în achiziţionarea de mărfuri de la diferite societăţi comerciale, în special motorină, pentru care a emis file cec, acestea fiind refuzate la plată datorită lipsei de disponibil în cont. Inculpatul achiziţionând marfa şi emiţând filele cec în calitate de administrator al SC S. SRL Timişoara.
Aşa fiind, s-a reţinut că starea de fapt şi încadrarea juridică au fost corect stabilite de prima instanţă, apreciindu-se că nu sunt motive de desfiinţare a sentinţei penale apelată cu reţinere pentru rejudecarea fondului şi nici de desfiinţare cu trimitere pentru rejudecare la prima instanţă aşa cum inculpatul apelant a solicitat în subsidiar în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pr. pen.
S-a mai arătat de asemenea că nici apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiş nu este fondat. În legătură cu apelul părţii civile, în motivarea hotărârii s-a reţinut că pentru stabilirea cuantumului prejudiciului produs prin faptele inculpatului prima instanţă a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, probă ştiinţifică pe care s-a fundamentat obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente.
S-a reţinut că la această expertiză s-au formulat obiecţiuni care au fost clarificate de experţi, partea civilă nesolicitând efectuarea unei noi expertize tehnice în domeniul financiar-contabil.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recursuri atât inculpatul B.L.S. cât şi partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiş.
Recursurile declare de inculpatul B.L.S. şi de partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiş, sunt fondate urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, fiind incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.L.S.:
Se constată că în faţa instanţei de apel acesta a criticat sentinţa penală nr. 352/ PI din 24 aprilie 2008 întrucât a apreciat că în cauză se impunea, în principal, achitarea sa pentru două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pr. pen. prin aplicarea art. 10 lit. d) C. pr. pen., iar pentru faptele descrise la punctele 4 şi 5 din rechizitoriu, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. pr. pen. – fapta nu există.
În subsidiar a solicitat instanţei de apel să constate că faptele descrise la punctele 2-5 din rechizitoriu li se aplică acelaşi regim al calificării şi în consecinţă să fie aplicată o singură sancţiune penală pentru infracţiunea de fals la Legea CEC-ului.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului precum şi hotărârea recurată se constată că şi în cazul recursului declarat de partea civilă este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen., instanţa nepronunţându-se asupra tuturor motivelor de apel invocate de aceasta.
Se constată că motivarea primei instanţe de control judiciar este lapidară şi în acest caz arătându-se numai că pentru stabilirea cuantumului prejudiciului produs prin faptele inculpatului, prima instanţă a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară – probă ştiinţifică pe care s-a fundamentat obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente. La această expertiză s-au formulat obiecţiuni care au fost clarificate de experţi, partea civilă nesolicitând efectuarea unei noi expertize tehnice în domeniul financiar-contabil.
Aşa fiind se constată că instanţa de apel a încălcat regula obligatorie a dispoziţiilor art. 378 alin. (3) C. pr. pen. potrivit cărora „instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate”. Astfel în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3859 punctul 10 C. pr. pen. întrucât din categoria cererilor esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului fac parte şi motivele de apel formulate de inculpatul B.L.S. şi partea civilă A.N.A.F. – D.G.P.F. Timiş, asupra cărora prima instanţă de control judiciar nu s-a pronunţat, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Pentru aceste considerente Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpatul B.L.S. şi de partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiş şi casând decizia penală nr. 21/ A din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara secţia penală, va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1961 din 26 mai 2009, Dosar nr. 29217/30/2006
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.