Inculpatul T.S.V. este asociat şi administrator la SC M.P. SRL Chişineu Criş, societate înmatriculată la Registrul Comerţului Arad în anul 1996, având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata de combustibili gazoşi, solizi şi lichizi.
Între societatea inculpatului şi R.V. SA s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 8 din 10 ianuarie 2001 conform căruia SC M.P. SRL a achiziţionat în perioada ianuarie – mai 2001 cantitatea de 1.055.770 kg. motorină, fără taxa destinată fondului special al drumurilor publice.
În aceeaşi perioadă inculpatul a mai încheiat contracte similare cu rafinăria A. SA şi S.N.P. P., Sucursala Arad pentru motorină în valoare de 1.745.353.970 lei şi 4.492.259.174 lei.
Dat fiind că scutirea de la plata taxei datorată fondului special al drumurilor publice se acordă în funcţie de destinaţia pe care agentul economic o atribuie carburantului, prin declaraţie pe proprie răspundere, inculpatul a dat o asemenea declaraţie în sensul că motorina achiziţionată, va fi utilizată în condiţiile dispoziţiilor Legii nr. 118/1996 şi nu o va comercializa.
Pentru comercializarea carburanţilor obţinuţi în condiţiile reţinute anterior, inculpatul T.S.V. a solicitat numitei C.C. şi inculpatei M.C.M. procurarea unor facturi fiscale „în alb” pentru a realiza scriptic operaţiunea de comercializare. Astfel, în perioada martie 2001 – noiembrie 2001 inculpata M.C.M., având acordul inculpatului T.S.V., a completat mai multe facturi fiscale aparţinând SC V.C. SRL Oradea, SC S.P.C. SRL Oradea, SC H.C. SRL Oradea, SC G.E. SRL Oradea şi SC D. SRL Ploieşti.
Aceste facturi erau înregistrate de inculpata D.F.C., în calitate de contabilă în contabilitatea primară a SC M.P. SRL. Astfel, scriptic rezultă că SC M.P. SRL Chişineu Criş a livrat SC V.C. SRL Oradea, SC S.P.C. SRL Oradea şi SC H.C. SRL Oradea produse petroliere cu regim special în valoare de 643.331.868 Iei, 2.612.234.652 lei, respectiv 4.426.777.697 lei. In această modalitate, inculpatul T.S.V. a cauzat A.N.D. un prejudiciu în valoare de 4.309.455.231 lei.
Cu privire la inculpata D.F.C., Tribunalul a reţinut că aceasta l-a ajutat pe inculpatul T.S.V. să justifice scriptic comercializarea combustibililor auto cu regim special, vederea însuşirii taxei datorate fondului special al drumurilor publice. Astfel, inculpata D.F.C. furniza date privitoare la anumite tranzacţii comerciale, se întocmeau facturi fiscale false şi astfel se justifica ieşirea din patrimoniul societăţii SC M.P. SRL a combustibililor auto cu regim special. Actele privitoare la cursele efectuate de şoferi erau tocmite ulterior de aceeaşi inculpată. Astfel, facturile fiscale false atestau faptul că SC M.P. SRL ar fi livrat produse petroliere cu regim special către SC V.C. SRL Oradea, SC S.P.C. SRL Oradea şi SC H.C. SRL Oradea.
În această modalitate Ministerul Finanţelor Publice a fost prejudiciat cu suma de 10.535.084.565 lei.
În perioada 24 martie 2001 – 16 noiembrie 2001 inculpata M.C.M. a completat în fals o serie de facturi fiscale aparţinând SC V.C. SRL Oradea, SC S.P.C. SRL Dradea, SC H.C. SRL Oradea, SC G.E. SRL Oradea, SC D. SRL Piteşti şi altele care atestau tranzacţii fictive între SC M.P. SRL şi societăţile menţionate cu combustibili auto cu regim special în scopul însuşirii taxei la F.S.D.P. În acest mod, s-a cauzat Ministerului Finanţelor publice, Transporturilor şi Locuinţei un prejudiciu în valoare de 4.309.455.231 lei.
Aceste facturi fiscale procurate şi completate în fals de către inculpata M.C.M. au fost înregistrate de către inculpata D.F.C. în contabilitatea SC M.P. SRL, cu consecinţa diminuării impozitelor datorate statului cu suma de 10.535.083.565 lei.
Inculpatul C.L.C. este asociat unic şi administrator la SC F.T.O. SRL Curtici, având ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al combustibililor lichizi şi gazoşi, precum şi al produselor derivate acestora.
Operaţiunile din aceste facturi au fost înregistrate şi în contabilitatea SC F.T.O., înregistrări efectuate de inculpatul C.L.C.
În acest mod, au fost majorate artificial cheltuielile SC F.T.O. SRL, cu consecinţa diminuării impozitelor datorate statului.
Cererile formulate de inculpaţi pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lor în rechizitoriu, în sensul de a se reţine în sarcina inculpatului C.L.C. a infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., în sarcina inculpatei M.C.M. a infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. şi în sarcina inculpaţilor T.S.V. şi D.F.C. a infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., Tribunalul a reţinut că nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994, fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate, ori de a înregistra cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative cu consecinţa diminuării impozitelor datorate statului.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 82/1991 (în fosta numerotare art. 40) efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.
Deşi infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune complexă, latura obiectivă presupunând şi înregistrări contabile inexacte, cu consecinţa denaturării veniturilor şi cheltuielilor dacă pe lângă efectuarea unor înregistrări fictive s-a realizat falsificarea unor acte de evidenţă primară, care au stat la baza acestor înregistrări, cum este cazul şi în speţa dedusă judecăţii, s-a reţinut şi infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, deoarece aceasta are o autonomie distinctă, ce excede conţinutului complex al evaziunii fiscale.
Astfel, fapta inculpatului T.S.V. care în calitate de administrator al SC M.P. SRL, în perioada ianuarie 2000 – decembrie 2001, pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere depuse la rafinării a obţinut combustibili auto fără taxa la F.S.D.P., pe care i-a comercializat scriptic către SC V.C. SRL Oradea, SC H.C. SRL Oradea şi SC S.P.C. SRL Oradea, schimbându-le destinaţia şi creându-şi astfel posibilitatea reintroducerii lor în circuitul comercial, ca produse petroliere fără restricţii la vânzare, fapte prin care a cauzat un prejudiciu de 4.309.455.231 lei în dauna Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea an. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat de a da declaraţii pe proprie răspundere la rafinării, în sensul că produsele petroliere vor fi utilizate în agricultură, transportul maritim sau fluvial, deşi acestea erau destinate vânzării pentru folosirea lor în circulaţia pe drumurile publice, cu consecinţa obţinerii scutirii de la plata taxelor la F.S.D.P. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care în calitate de administrator la SC M.P. SRL cu ştiinţă a înmânat inculpatei D.F.C. (fostă T.) facturi fiscale completate în fals şi a fost de acord ca aceasta să le înregistreze în contabilitatea societăţii, semnând alături de ea bilanţul contabil care a fost depus la A.F. şi înregistrat ca atare, denaturând rezultatele financiare ale societăţii şi evidenţa primară a societăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la an. 289 C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care în calitate de în calitate de administrator la SC M.P. SRL, a dispus ca inculpata D.F.C. (fostă T.) să evidenţieze în contabilitate, facturile fiscale care conţineau date false, legate de tranzacţionarea scriptică a unor produse petroliere majorând în mod artificial cheltuielile societăţii şi a semnat alături de aceasta declaraţiile şi evidenţele primare contabile întocmite, ceea ce a dus la o diminuare a impozitelor datorate statului, cauzându-se un prejudiciu, Ministerului Finanţelor Publice în valoare de 5.805.862.837 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatei D.F.C. (fostă T.), care în perioada ianuarie 2000 – decembrie 2001, în calitate de contabilă a SC M.P. SRL, prin completarea unor facturi fiscale cu date false privind vânzarea scriptică a carburanţilor auto, cu regim special, l-a ajutat, în repetate rânduri, pe inculpatul T.S.V. să inducă în eroare Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi să încaseze ne legal suma de 4.309.455.231 lei, pe care nu a mai virat-o ca taxă la F.S.D.P., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceleaşi inculpate, care în calitate de contabilă la SC M.P. SRL şi SC F.R.O. SRL a completat şi a evidenţiat, cu ştiinţă, în contabilitatea societăţii, o serie de facturi fiscale care conţineau date nereale, privind tranzacţionarea scriptică a unor produse petroliere, rin aceasta a majorat artificial cheltuielile şi a evidenţiat veniturile efectiv realizate, cauzând o diminuare a impozitelor datorate statului şi un prejudiciu Ministerului Finanţelor Publice, în valoare de 10.535.084.565 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală revăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Fapta aceleaşi inculpate, care în aceeaşi calitate de contabilă la SC M.P. SRL a întocmit şi evidenţiat în contabilitatea societăţii, o serie de facturi fiscale care conţineau date nereale legate de tranzacţii scriptice cu produse petroliere, împrejurare care a avut drept consecinţă denaturarea rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 2/1994 (fosta numerotare art. 40) raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatei M.C.M., care în perioada ianuarie 2000 – decembrie 2001, l-a ajutat pe inculpatul T.S.V. să inducă în eroare Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei prin procurarea documentelor necesare tranzacţionării scriptice a produselor petroliere cu regim special pe care le-a completat cu date nereale, ajungându-se astfel la un preţ care includea taxa la F.S.D.P., cauzându-se un prejudiciu în valoare de 4.309.455.231 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceleaşi inculpate, care a procurat şi completat în fals, alături de inculpata D.F.C., facturi fiscale prin care se atestau tranzacţii scriptice privind produsele petroliere aparţinând SC M.P. SRL către diverse societăţi comerciale diminuând impozitele datorate statului şi cauzând un prejudiciu Ministerului Finanţelor Publice în valoare de 4.309.455.231 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Fapta aceleaşi inculpate, care a procurat o serie de facturi fiscale pe care le-a completat alături de inculpata D.F.C., cu date false furnizate de aceasta privind tranzacţii comerciale fictive realizate de SC M.P. SRL, facturi care au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, denaturându-se rezultatele financiare din bilanţul contabil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 (fosta numerotare art. 40), raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului C.L.C., care în perioada august – decembrie 2001, în calitate de administrator al SC F.T.O. SRL, cu ştiinţă, a completat şi evidenţiat în contabilitatea societăţii, o serie de facturi fiscale, furnizate de inculpata M.C.M., care conţineau date false, legate de tranzacţii scriptice cu produse petroliere, majorând în mod nejustificat cheltuielile societăţii şi neevidenţiind veniturile efectiv realizate, fapte prin care au fost diminuate impozitele datorate statului, cauzându-se Ministerului Finanţelor Publice un prejudiciu de 4.729.221.728 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, care în perioada august – decembrie 2001, în calitate de administrator al SC F.T.O. SRL, cu ştiinţă, a înregistrat în contabilitatea societăţii, facturi fiscale care conţineau date false, legate de tranzacţii cu produse petroliere, împrejurare care a avut drept consecinţă denaturarea rezultatelor financiare în bilanţul contabil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 (fosta numerotare art. 40), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor pe care instanţa le-a aplicat inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, dar şi pericolul social al faptelor comise.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii C.L.C., T.S.V., D.F.C. şi M.C.M.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, motivând că instanţa de fond cu prilejul individualizării pedepselor nu a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de pericolul social al faptelor, perseverenţa infracţională a inculpaţilor, astfel că pedepsele orientate spre minimul prevăzut de lege nu este în măsură să realizeze scopul definit de art. 52 C. pen.
Inculpaţii T.S.V. şi D.F.C., au criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, motivând că în mod neîntemeiat s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunile prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 40 din Legea nr. 82/91, într-o singură infracţiune, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, întrucât cele două infracţiuni sunt absorbite de infracţiunea de evaziune fiscală.
Pe fond se arată că, în mod neîntemeiat s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, având în vedere modul concret în care inculpatul T.S.V. a procedat la achiziţionarea carburanţilor auto, el declarând scopul achiziţiei de la fiecare cumpărare de la producător, declarând că motorina nu va fi folosită pe drumurile publice, fără a fi obligat să arate în mod expres la ce o va folosi.
Se mai arată că lipseşte rezultatul infracţiunii de înşelăciune, având în vedere că potrivit legii controlul privind modul de folosire al carburanţilor se execută de R.A. A.N.D. din România şi de organele abilitate ale Ministerului Transporturilor, constituită în mod distinct pentru această activitate.
Prin procesul verbal de constatare din 10 decembrie 2002 s-a făcut verificarea modului de achitare a obligaţiilor la fondul special al drumurilor publice către A.N.D. din România, care a concluzionat că, mai este de achitat suma de 3.215.975 lei, valoare infimă faţă de cea stabilită prin rechizitoriu.
Valoarea totală a motorinei purtătoare de taxă de drum fiind de 2.157.134.000 lei vechi, rezultă în cazul în care s-ar fi vândut pentru utilajele care utilizează drumurile publice ar fi obligaţia de plată către stat a sumei de 970.710.300 lei.
Deşi se face vorbire în rechizitoriu că, inculpaţii T.S.V. şi D.F.C. au construit un lanţ infracţional pentru a reuşi a spăla carburanţi auto de taxă specială la fondul special al drumurilor publice, s-a dovedit că societăţile fantomă s-au dovedit a existat în realitate care nu aveau cum să fie cunoscute de către inculpaţi, dar ale căror documente fiscale sau ştampile au fost utilizate prin inculpata M.C.M. sau colaboratoarea acesteia C.C.
Despre modalitatea concretă de derulare şi cine i-a cerut inculpatei M.C.M. să procure facturi fiscale, acestea a declarat că inculpatul C.L.C. a fost cu iniţiativa, fapt ce ilustrează cine a săvârşit falsul material.
Că, societăţile comerciale implicate în schimburile comerciale au existat, rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei şi care fiind reprezentanţi unor societăţi din cele menţionate au arătat modul de desfăşurare a operaţiunilor comerciale şi faţă de aceste probe, afirmaţiile din rechizitoriu în sensul că nu au fost identificate societăţile comerciale respective, este fără temei.
Expertiza efectuată în cauză nu a fost luată în considerare de către instanţă, însă din conţinutul acesteia rezultă că operaţiunile privind vânzările de produse petroliere au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii ca venituri şi taxe pe valoarea adăugată, colectată şi supusă determinării rezultatului financiar raportat în situaţiile financiare: balanţă de verificare, bilanţ, cont de profit şi pierderi, depuse la sfârşit de an la A.F. şi R.C.
Inculpatul C.L.C. a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, pe motiv că în mod greşit instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunile prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 37 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., în loc să fie reţinută o singură infracţiune de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Sentinţa este nelegală şi pe motiv că rejudecând cauza în fond după desfiinţarea primei hotărâri, urmare a admiterii apelului inculpatului, instanţa nu putea crea o situaţie mai grea decât în prima judecată de fond a cauzei.
Instanţa de fond, de asemenea, a ignorat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi nu a făcut aplicarea art. 81 şi 82 C. pen., având în vedere că inculpatul a avut un comportament sincer, recunoscând fapta şi descriind modul în care s-a eludat plata taxelor către buget.
Pe latură civilă se arată că, instanţa de fond a ignorat expertiza contabilă efectuată în cauză, fără a reţine ca prejudiciu sumele menţionate în aceste expertize, fiind folosit ca mijloc de probă al acţiuni civile, doar procesul – verbal întocmit de garda financiară, astfel că se apreciază că pretenţiile civile a Ministerului Finanţelor Publice nu sunt susţinute de probele administrate.
Inculpata M.C.M. nu şi-a motivat în scris apelul dar a fost susţinut oral de apărătorul din oficiu care a solicitat admiterea apelului şi casarea sentinţei,
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. pr. pen., se constată că apelurile inculpaţilor sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit actului de sesizare inculpatul T.S.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzute în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în declaraţii, prevăzute în art. 292 C. pen., fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzute în art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzute în art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpata D.F.C., pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzute în art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea ait.41 alin. (2) C. pen., fals intelectual la legea contabilităţii prevăzute în art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. şi evaziune fiscală prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpata M.C.M., a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prevăzute în art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., „cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzute în art. 26 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 289 C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzute în art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Infracţiunile de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune au fost reţinute deoarece inculpatul T.S.V. în calitate de administrator al SC M.P. SRL în perioada ianuarie 2000 – decembrie 2001, pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere, depuse la rafinării, a obţinut combustibil auto fără taxa la fondul special a drumurilor publice, pe care i-a comercializat scriptic către mai multe societăţi comerciale, schimbându-se destinaţia şi creând astfel posibilitatea reintroducerii lor în circuitul comercial, ca produse petroliere fără restricţii la vânzare, fapte prin care acuzat un prejudiciu de 4.309.455.231 lei în dauna Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei, fiind ajutat în această activitate şi de inculpatele D.F.C. şi M.C.M.
Sentinţa Tribunalului Arad este nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă, a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul, un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Rezultă aşadar că în speţă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în raport cu prevederile menţionate mai sus, inducerea în eroare trebuia să fie făcută de către inculpat faţă de rafinăriile de la care a achiziţionat produsele petroliere şi ca urmare a acestei inducerii în eroare să se fi cauzat un prejudiciu în patrimoniul acestor societăţi.
Din starea de fapt expusă în rechizitoriu rezultă că, inculpatul a achiziţionat anumite cantităţi de combustibil auto, fără taxa la fondul special al drumurilor, pe baza declaraţiilor date că va folosi acest combustibil doar pentru consum propriu în scopul desfăşurării altor activităţi decât cele de transport auto pe drumurile publice.
Ulterior, inculpatul nu şi-a respectat angajamentul şi a comercializat aceste cantităţi de combustibil altor societăţi comerciale obţinând diferite beneficii, însă prejudiciul nu se localizează în patrimoniul rafinăriilor de la care a achiziţionat produsele, ci în patrimoniul Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei care a fost lipsit de taxa la fondul special al drumurilor publice, respectiv a Ministerului Finanţelor.
Prin urmare, nefiind întrunite aceste condiţii esenţiale, nu se poate reţine nici săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de înşelăciune.
Activitatea infracţională a inculpaţilor, s-a derulat însă ulterior care a constat în comercializarea fictivă carburanţilor obţinuţi în condiţiile menţionate anterior, care a constat în completarea mai multor facturi fiscale aparţinând unor societăţi comerciale, operaţiuni care în fapt nu au avut loc şi care au avut ca scop majorarea artificială a cheltuielilor societăţilor comerciale aparţinând inculpaţilor T.S.V. şi C.L.C., cu consecinţa diminuării impozitelor datorate statului.
Chiar dacă s-a stabilit pe baza expertizelor efectuate în cauză, că firmele cu care s-au realizat tranzacţiile comerciale, există în fapt, acestea nu mai desfăşurau activităţi comerciale sau nu deţineau ca obiect de activitate comercializarea produselor petroliere.
Fictivitatea operaţiunilor comerciale desfăşurate de inculpaţi rezultă şi din împrejurarea că pe majoritatea facturilor fiscale persoanele consemnate ca şi conducători auto, nu există, iar seriile şi numerele de buletin avute în vedere, aparţin în realitate altor persoane. Pentru alte serii şi numele de buletin de identitate verificate, nu au putut fi stabilite persoanele ale actelor în discuţie, deoarece aceste acte nu au fost emise. De asemenea, s-a încercat identificarea autovehiculelor care au fost folosite la transportul produselor, după numele de înmatriculare şi s-a constat că acestea sunt improprii pentru a efectua asemenea curse, fiind de regulă autoturisme de capacitate mică, marca D., R. şi V.
A fost identificaţi şoferii R.D., S.F. şi C.F., angajaţi ai SC M.P. SRL şi fiind audiaţi ca şi martori care au relatat că uneori fără a avea factură sau aviz de însoţire a mărfii, după ce încărcau produsele petroliere la rafinării, primeau dispoziţie de la numitul T.S.V. să le transporte în altă parte. Nu li se comunica numele societăţii beneficiare a mărfii, doar erau aşteptaţi la locul de întâlnire de anumite persoane care îi conduceau la depozitul unde urmau să descarce.
Aceşti martori au mai arătat că, o serie de facturi fiscale în care erau trecuţi ca delegaţi şi şoferi, nu au fost semnate de ei şi că în realitate nu au efectuat acele curse.
Cu privire la societăţile comerciale SC V.C. SRL Oradea, SC S.P.C. SRL Oradea şi SC H.C. SRL Oradea, s-a stabilit potrivit raportului de expertiză contabilă, că deşi aceste firme nu sunt radiate din Registrul Comerţului, sediile sunt fictive, administratori nu pot fi găsiţi la domiciliu iar documentele contabile necesare pentru verificări nu pot fi găsite, nefiind depuse bilanţurile contabile.
Prin urmare fapta de a se evidenţia în contabilitatea SC F.T.O. SRL Curtici şi SC M.P. SRL Chişineu Criş anumite tranzacţii comerciale care în realitate nu au avut loc, diminuându-se astfel cuantumul impozitului care revenea statului, prin majorarea artificială a cheltuielilor, pe care societatea le-a avut de suportat, şi prin neevidenţierea tuturor veniturilor realizate, constituie infracţiunea de evaziune fiscală.
Curtea va reţine săvârşirea unei singure infracţiuni de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală, prin schimbarea de încadrare juridică din infracţiunile de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune, evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală şi fals în acte contabile, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală, faţă de toţi inculpaţi, după caz, având în vedere pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, că nu poate fi reţinută infracţiunea de înşelăciune, pentru considerentele enunţate, iar pe de altă parte, se are în vedere Decizia nr. 4/21 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin admiterea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că fapta de a omite în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile, ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate, ori evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991, aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.
Şi în ce priveşte prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a inculpaţilor, se constată că instanţa de fond a avut în vedere actul de control efectuat de G.F. şi care a evidenţiat valoarea unui prejudiciu rezultat ca urmare a activităţilor frauduloase desfăşurate or, experţii au stabilit prejudiciul datorat de societăţile comerciale faţă de bugetul de stat, doar pe baza debitului comunicat de Administraţia Finanţelor a Oraşului Chişineu Criş, care era înregistrat ca urmare a desfăşurării unor activităţi legale.
În consecinţă, au fost admise apelurile.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. pen., apelurile declarate de inculpaţii C.L.C., T.S.V., D.F.C. şi M.C.M., împotriva sentinţei penale nr. 227/2007, pronunţată în dosarul nr. 1787/108/2006 de Tribunalul Arad, desfiinţează sentinţa atacată şi:
1. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea de încadrare juridică, din art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, aplicarea art. 13 C. pen., condamnă pe inculpatul T.S.V., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. pr. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute în art. 292 C. pen.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 289 C. pen. şi art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnă pe inculpata M.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnă pe inculpata D.F.C. (fostă T.), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor, privind pe inculpaţii T.S.V., M.C.M., D.F.C., sub supraveghere şi în baza art. 862 C. pen., stabileşte termen de încercare pentru fiecare inculpat de 6 ani.[. . . ]
Împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpaţii T.S.V. şi D.F.C.
La data de 2 septembrie 2008 a declarat recurs peste termen şi inculpata M.C.M., susţinând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 şi 365 C. pr. pen., întrucât a lipsit la toate termenele de judecată în apel şi nu a fost prezentă la pronunţare, a formulat cerere în termenul prevăzut de lege şi hotărârea primei instanţe nu a fost pusă în executare.
Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3853 alin. (2) C. pr. pen., astfel că se dispune repunerea în termenul de recurs a inculpatei M.C.M.
Cu privire la recursul declarat de parchet întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. pr. pen., din examinarea probelor administrate în cauză se arată că acesta este nefondat.
S-a criticat decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara sub aspectul greşitei condamnări a inculpaţilor D.F.C. şi T.S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., deşi din probele administrate rezultă că aceştia au săvârşit infracţiuni de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la infracţiune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., fals prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.
S-a motivat că inculpatul T.S.V., în calitate de administrator la SC M.P. SRL, în perioada 2000 – decembrie 2001, pe baza declaraţiilor pe propria răspundere depuse la rafinării, a obţinut combustibil fără taxă la F.S.D.P., schimbându-le destinaţia prin comercializare, scriptic către alte societăţi comerciale, având astfel posibilitatea reintroducerii lor în circuitul comercial ca produse petroliere fără restricţii la vânzare.
Faptele au fost comise cu ajutorul inculpaţilor D.F.C. şi M.C.M. care au completat facturi fiscale cu date false, creând un prejudiciu în dauna Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în sumă de 4.309.455.231 lei.
Facturile astfel completate în fals au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, semnând apoi bilanţul contabil ce a fost depus la administraţia financiară, denaturând veniturile societăţii.
S-au majorat astfel, în mod nereal cheltuielile societăţii, ceea ce a dus la diminuarea impozitului datorat statului, cauzând, prin evaziune fiscală, un prejudiciu Ministerului Finanţelor de 5.805.862.837 lei.
În opinia parchetului, faptele comise constituie infracţiunea de înşelăciune prin inducerea în eroare de către inculpatul T.S.V. cu complicitatea inculpatelor D.F.C. şi M.C.M. a rafinăriilor pe baza declaraţiilor false, în sensul că va fi folosit combustibilul în alt scop decât cel al comercializării, cât şi infracţiunea de evaziune fiscală.
Din analiza probelor dosarului, nu rezultă însă că, la data achiziţionării combustibilului fără taxă de drum, a existat o intenţie infracţională din partea inculpatului, iar organele de urmărire penală nu au dovedit-o.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar ca inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentare de fapte mincinoase drept adevărate sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
În mod corect curtea de apel a reţinut în sarcina inculpaţilor infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, inculpatul achiziţionând, cu ajutorul celorlalţi coinculpaţi, produse petroliere fără taxă M.T.R. pe care le-a vândut însă, încasând pentru sine taxa, dar sustrăgându-se de la plata ei către stat.
Situaţia este evidenţiată de controlul efectuat de G.F., cât şi de actele existente la dosar: facturile falsificate şi expertiza efectuată în cauză, probe din care rezultă că inculpatul T.S.V. a înregistrat cheltuieli ce în realitate nu au fost efectuate, diminuând astfel obligaţiile fiscale, ceea ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen., critică, de asemenea, nefondată, nefiind stabilit că, în momentul achiziţionării produselor petroliere, inculpatul a făcut declaraţii nereale.
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. pr. pen., este, de asemenea, nefondat, pedepsele aplicate fiind just individualizate, în raport de natura faptelor comise şi participarea fiecăruia din inculpaţi, iar pedeapsa aplicată este de natură a răspunde scopului preventiv educativ general şi special.
Nu este fondată nici critica vizând nesoluţionarea laturii civile, instanţa de apel analizând, în raport de faptele penale reţinute fiecărui inculpat şi responsabilitatea civilă a acestuia.
Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii T.S.V., D.F.C. şi M.C.M., Înalta Curte constată, din examinarea probelor administrate în cauză, că acestea sunt nefondate.
Inculpaţii T.S.V. şi D.F.C. au solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen., întrucât nu au fost administrate toate probele, iar cele administrate nu au fost corect interpretate.
Au susţinut, de asemenea, că sunt incidente şi dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. pr. pen., hotărârea de condamnare bazându-se pe o gravă eroare de fapt.
Se susţine că operaţiunile efectuate nu sunt false, societăţile comerciale există, iar administratorii acestora au fost audiaţi, astfel că nelegal s-a reţinut că în cauză, s-a comis infracţiunea de evaziune fiscală prin înregistrarea unor cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale.
Susţinerile nu corespund actelor dosarului, din examinarea acestora rezultând că au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, iar situaţia de fapt corect stabilită.
Din declaraţiile celor doi inculpaţi, precum şi a inculpatei M.C.M. rezultă că aceştia s-au înţeles să procure şi să falsifice facturi privind operaţiuni comerciale fictive realizate de SC M.P. SRL înregistrate apoi în contabilitate, denaturând rezultatele financiare din bilanţul contabil ce a avut ca urmare diminuarea impozitului datorat statului.
De asemenea, cercetările efectuate în cauză au relevat că într-adevăr, o parte din firmele pentru care au întocmit facturi fiscale existau, dar nu au desfăşurat activităţi de natura celor înscrise în facturi şi nu aveau ca obiect de activitate comercializarea carburanţilor, aspect ce contrazice susţinerea inculpaţilor în motivarea recursului.
Persoanele înscrise ca fiind conducători auto ce au transportat carburanţii nu au trecut date de identitate, iar la unele societăţi comerciale, deşi existau, administratorii acestora nu au fost găsiţi ori nu existau documente contabile şi nu au depus bilanţul contabil.
Toate aceste aspecte contrazic susţinerea inculpaţilor cu privire la greşita condamnare, astfel că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, decizia atacată fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Nefondat este şi motivul invocat de inculpaţii T.S.V., D.F.C. şi M.C.M. privind intervenţia prescripţiei speciale cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/12994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Se motivează că infracţiunea s-a comis în decembrie 2001, odată cu efectuarea controlului de către G.F. şi în raport de aceasta, termenul de prescripţie prevăzută de art. 122 lit. d) C. pen., de 7 ani şi 6 luni s-a împlinit.
De asemenea, se susţine că pentru infracţiunea de fals a intervenit termenul de prescripţie, ultimul act falsificat fiind în noiembrie 2001 (inculpata M.C.M.).
Motivele invocate sunt nefondate.
Inculpaţii, printre care şi M.C.M. au fost condamnaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/19945, constând în aceea că, au înregistrat în actele contabile operaţiuni fictive, ce au determinat majorarea cheltuielilor şi diminuarea impozitului datorat Ministerului Finanţelor.
Infracţiunea de fals este însă absorbită în infracţiunea de evaziune fiscală, care este o infracţiune complexă, latura obiectivă a acesteia realizându-se prin neevidenţierea în documentele contabile sau în alte documente legale, în întregime sau în parte, a veniturilor realizate ori fapte de a înregistra cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni legale, dacă aceste fapte au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitului (decizia nr. 4/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite).
În consecinţă, se va examina motivul vizând intervenţia prescripţiei speciale pentru infracţiunea de evaziune fiscală, motiv invocat de toţi inculpaţii.
Din analiza art. 13 din Legea evaziunii fiscale, rezultă că această infracţiune se consumă în momentul producerii urmărilor materiale imediat, indiferent când a avut loc fapta, deci în momentul în care expiră termenul legal de plată al obligaţiilor fiscale către stat.
Conform art. 16 C. fisc., anul fiscal corespunde anului calendaristic, care în speţă, se încheie în decembrie 2001, iar obligaţiile fiscale trebuiau plătite până în luna februarie 2002, conform art. 34 din acelaşi act normativ.
În consecinţă, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, prevăzută de art. 122 – art. 124 lit. d) C. pen.
Motivele vizând individualizarea pedepselor sunt de asemenea, nefondate, în raport de natura faptelor comise, prejudiciul creat şi atitudinea procesuală a inculpaţilor,
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpaţii T.S.V., D.F.C., M.C.M.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1846 din 19 mai 2009, Dosar nr. 1317/59/2007
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.