Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 9211/2/2009, la data de 1 octombrie 2009, petiţionarii B.C. şi G.G. au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. pr. pen., admiterea plângerii iniţiale şi desfiinţarea atât a rezoluţiei nr. 1385/II/2/2009, dată la 9 septembrie 2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi a ordonanţei nr. 1331/P/2008 din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaţilor: I.A., notar public, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale; B.M., avocat şi G.D., ambii cercetaţi sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
În motivarea plângerii, petiţionarii, prin memoriul depus la data de 4 noiembrie 2009 (filele 25-30 dosar fond), au arătat – în esenţă – că soluţiile de mai sus au fost greşite, nu corespundeau realităţii, fiind în contradicţie cu probele aflate la dosar, iar procurorul care a instrumentat cauza – în mod deliberat şi părtinitor, fără a aprofunda cercetarea – a ajuns la concluzia că cei doi intimaţi nu au săvârşit faptele pentru care petiţionarii au formulat inițial plângere la organele de urmărire penală.
Astfel, petiționarii au susținut că intimata notar public l.A. a declarat în mod fals, la parchet, că a înfiinţat notariatul în anul 2007, acest lucru datând din anul 2006, astfel cum o atestă menţiunile din Registrul notarilor publici. De asemenea, au mai arătat că ei nu au fost citaţi să compară în faţa procurorului pentru a da declaraţii, astfel cum s-a procedat cu intimaţii şi că, în rezoluţia pe care au criticat-o s-au făcut referiri la aspecte pe care ei (petenţii) nici nu le-au adus în atenţia parchetului, în schimb această instituţie – prin procurorul G.B. – „a omis să se refere la acuzaţia adusă de ei intimatului G.D., care a făcut declaraţii false la notariat, încălcând astfel prevederile art. 292 C. pen.”, acest procuror mulţumindu-se să reia motivarea unei alte rezoluţii emise de un coleg al său, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, la data de 4 mai 2009.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 339 din 19 noiembrie 2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pr. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1385/II-2/2009 din data de 9 septembrie 2009, adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1331/P/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1331/P2008 din 30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. pr. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. pr. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
– notarul public I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
– avocatul B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
– şi faţă de intimatul G.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există în realitatea obiectivă.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat greşit atunci când, a soluționat cauza, dispunând, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pr. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionari împotriva ordonanței din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1331/P/2008 şi a rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 9 septembrie 2009, dată în Dosarul nr. 1385/II/2/2009, fără să observe că în cauză nu a fost îndeplinită procedura de citare cu toți intimații vizați prin plângere, mai concret cu intimatul G.D.
Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (4) C. pr. pen., „persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale (…) precum și persoana care a făcut plângere se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei (…)”.
Astfel, în speță, Înalta Curte constată, analizând actele și lucrările dosarului, precum și conținutul plângerii formulată de petiționarii B.C. și G.G., că prin sesizarea iniţial formulată au fost vizați trei intimați și nu doi, așa cum, eronat, s-a apreciat de către prima instanță, care a și dispus constant numai citarea intimaților I.A. și B.M., omițându-l din citativ pe intimatul G.D., la ambele termene de judecată fixate în cauză: 14 octombrie 2009 și respectiv, 4 noiembrie 2009, cauza soluționându-se astfel cu evidentă lipsă de procedură cu acest din urmă intimat.
De altfel prin ordonanța nr. 1331/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmare efectuării actelor premergătoare în cauză, a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. pr. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
– notarul public I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
– avocatul B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
– şi faţă de intimatul G.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există în realitatea obiectivă.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a mai dispus, în baza art. 38 C. pr. pen., art. 42 C. pr. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) C. pr. pen. şi art. 25 alin. (1) C. pr. pen., disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe G.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fapte săvârşite cu prilejul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003.
Prin rezoluția nr 1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al aceleiași unități de parchet a confirmat ordonanța atacată și a dispus, în baza art. 278 C. pr. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de aceiași petiționari, împotriva ordonanței dată la 30 iulie 2009 în Dosarul nr. 1331/P/20089, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică.
Prin urmare, ordonanța de neîncepere a urmăririi penale l-a vizat, alături de cele două intimate I.A. și B.M. și pe intimatul G.D., sub aspectul faptelor prevăzute de art. art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cauza disjungându-se și declinându-se competența de soluționare a plângerii privind pe același intimat G.D., dar numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Așadar Curtea de Apel București, secția I penală, a soluționat cauza pe fond fără să dispună citarea celui de-al treilea intimat – G.D. – care a fost, de asemenea, vizat prin plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G., astfel că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, prevederile art. 2781 alin. (4) C. pr. pen. fiind imperative și nelăsând loc altor interpretări.
Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. pr. pen., va admite recursurile declarate de petiţionarii B.C. şi G.G. împotriva sentinţei penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa hotărârea anterior menţionată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel București, conform dispozitivului.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1499 din 19 aprilie 2010, Dosar nr. 9211/2/2009
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.