Prin sentinţa penală nr. 292 de la 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, pronunţată în dosarul nr. 2185/2/2008 (782/2008), a fost admisă excepţia tardivităţii plângerii invocată de către reprezentantul parchetului.
S-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de B.L. împotriva rezoluţiei din 27 martie 2002 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 894/P/2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 1 iunie 2001, B.L. din Bucureşti a solicitat să se efectueze cercetări în vederea stabilirii condiţiilor şi împrejurările în care au fost perfectate procura autentificată sub nr. 119 din 20 februarie 2001 la B.N.P. S.A.G. din Buftea, judeţul Ilfov şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 400 din 09 martie 2001 la B.N.P. M.V. din comuna Jilava, judeţul Ilfov.
Prin rezoluţia din 27 martie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public S.A.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., precum şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 din legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.M. şi BD. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.; disjungerea cauzei faţă de numiţii P.M. şi B.D. în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. şi a infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale „în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanţelor ori, după caz, al rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute de art. 2781 C. pr. pen., este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.”
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionara B.L., invocând în scris cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 171 şi 18 C. pr. pen., solicitând în temeiul art. 38515 pct. 2 C. pr. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei, întrucât este nelegală şi netemeinică şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, întrucât a soluţionat cauza fără a rezolva fondul acesteia, pronunţându-se pe excepţia tardivităţii introducerii plângerii, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor nr. 894/P/2001 la 27 martie 2002 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. pr. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii S.A.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 289 şi 246 C. pen., M.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţa în serviciu prevăzute şi pedepsite de art. 289, 246, 249 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994 [(n.u.p. în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) şi d) C. pr. pen.)], G.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994 [(n.u.p. în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) C. pr. pen.)], P.M. şi B.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 291 şi 215 alin. (3) C. pen. [(n.u.p. în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. pr. pen.)] şi rezoluţiei nr. 894/P/2001/26 august 2003 prin care s-a respins plângerea sa împotriva primei rezoluţii.
Examinând recursul declarat de recurenta petiţionară B.L. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. pr. pen., în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. pr. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că, în mod judicios şi motivat, prima instanţă, a admis excepţia tardivităţii plângerii invocată de către reprezentantul parchetului şi a respins, ca tardivă plângerea formulată de petiţionara B.L. împotriva rezoluţiei din 27 martie 2002 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 894/P/2001.
Prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 105/6.03.1998), s-a constatat că art. 278 este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti, să se adreseze în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct.
Ca urmare a deciziei mai sus menţionate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii dispoziţiilor art. 2781 C. pr. pen., care stabilesc o procedură de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată.
În conţinutul art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003 s-a stipulat în mod expres că „în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţelor ori, după caz, a rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C. pr. pen., este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.”
Legea nr. 281/2003 a intrat în vigoare la data publicării ei în M. Of., respectiv 1 iulie 2003, şi s-a pus în aplicare după cum urmează: 1) dispoziţiile privind arestarea preventivă şi percheziţia, de la data intrării în vigoare a legii; 2) celelalte dispoziţii, de la data de 1 ianuarie 2004.
În dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. pr. pen., anterioare modificării prin Legea nr. 356/2008, legiuitorul a prevăzut că „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă.”
Dispoziţiile mai sus-menţionate au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, în sensul posibilităţii formulării plângerii şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, precum şi a organului judiciar la care aceasta poate fi introdusă, respectiv la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa încât celelalte prevederi şi-au păstrat acelaşi conţinut.
Prin rezoluţia din 27 martie 2002 dată în dosarul nr. 894/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, procurorul a dispus în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. pr. pen., raportat la art. 10 lit. a), b), d) şi g) C. pr. pen., art. 38 C. pr. pen., raportat la art. 45 alin. (1) C. pr. pen., art. 30 alin. (1) lit. a) C. pr. pen. şi art. 209 alin. (4) C. pr. pen., 1. neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public S.A.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.; 2. neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., precum şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; 3. neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; 4. neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.M. şi B.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.; 5. Disjungerea cauzei faţă de numiţii P.M. şi B.D. în vedere efectuării cercetărilor ce se impun pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. şi a infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; 6. Un exemplar al prezentei rezoluţii, împreună cu copii de pe actele dosarului penal nr. 894/P/2001 va fi trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în scopul menţionat anterior.; 7. Soluţia va fi comunicată din oficiu reclamantei, iar celorlalte părţi la cerere; 8. Cheltuielile judiciare efectuate rămân în sarcina statului.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara B.L., domiciliată în Bucureşti, str. Luntreni a formulat plângere, pe care a adresat-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce a fost înregistrată la 19 august 2003 (din lucrarea cu nr. 2291/11/2/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Prin rezoluţia dată la 26 august 2003 în lucrarea cu nr. 2291/11/2/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 278 C. pr. pen., a dispus 1. respingerea plângerii, ca nefondată; 2. Soluţia se comunică.
Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins, ca tardivă plângerea formulată de petiţionara B.L. faţă de dispoziţiile legale incidente cu privire la termenul prevăzut de lege, stipulat expres de legiuitor în art. IX pct. 5 al Legii nr. 281/2003, în care petiţionara se putea adresa instanţei competente cu plângerea împotriva soluţiei date, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. pr. pen., în raport cu data comunicării soluţiei procurorului general şi de datele în care aceasta a fost plecată în străinătate, precum şi de data la care a fost înregistrată plângerea la instanţa de judecată, cu depăşirea termenului legal.
Totodată, Înalta Curte în baza propriului examen asupra cauzei consideră că plângerea penală întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. pr. pen., adresată parchetului la data de 27 martie 2008 împotriva rezoluţiei procurorului de la 27 martie 2002 în dosarul nr. 894/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi care a fost trimisă instanţei competente, la care s-a dispus şi conexarea unei alte plângeri a aceleiaşi petiţionare, care s-a adresat la 18 aprilie 2008 aceleiaşi instanţe, este tardiv introdusă, faţă de data comunicării soluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la adresa indicată constant de către petiţionară, respectiv Bucureşti, str. Luntreni şi anume la data de 29 august 2003, în raport cu termenul prevăzut expres de art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, respectiv de 1 ianuarie 2005.
Înalta Curte consideră că apărările petiţionarei referitoare la necunoaşterea soluţiei procurorului general faţă de împrejurarea că încă de la 28 martie 2001 nu a mai locuit în imobilul din Bucureşti, str. Luntreni, precum şi că a fost plecată în străinătate în perioada 2002 – 2003, aşa cum rezultă din încheierea din data de 7 octombrie 2008 şi adresa depusă la dosar, nu pot fi avute în vedere, întrucât exista obligaţia petiţionarei ca în situaţia în care nu mai locuia la adresa arătată să indice care este noua adresă.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1106 din 26 martie 2009, Dosar nr. 2185/2/2008
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.