Curtea examinând contestaţia în anulare de faţă a constatat că competenţa materială de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 389 C. pr. pen. contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 385 lit. a) – c) se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
În speţă prin sentinţa penală a instanţei de fond, Tribunalul Ialomiţa s-a dispus condamnarea contestatorului O.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare, hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurare la data de 17 noiembrie 2006.
Astfel fiind şi având în vedere prevederile art. 389 C. pr. pen. s-a constatat că prezenta contestaţie în anulare, întemeiată pe art. 386 lit. a) C. pr. pen. trebuia introdusă la instanţa de recurs are competenţă materială de soluţionare a acesteia şi anume Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerente faţă de care în baza art. 42 C. pr. pen. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei contestaţii în anulare.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6401/2/2009 la 19 noiembrie 2009.
Prin adresa formulată şi aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curţi, s-a solicitat Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, înaintarea Dosarului nr. 320/2006 în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 273/ F din 20 iunie 2006 precum şi toate dosarele componente, urmând ca dosarul să fie trimis după termenul din 21 ianuarie 2010.
De asemenea a fost întocmit un referat la data de 14 ianuarie 2010, ca urmare a verificării în arhiva penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultând că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află Dosarul nr. 151/98/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul 10 cu termen la 26 februarie 2010 care în dosarele componente şi Dosarul nr. 320/2006 al Tribunalului Ialomiţa, Dosarul nr. 6935/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, precum şi Dosarul nr. 6935/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 3280 din 19 iunie 2007 şi este necesar soluţionării prezentei cauze.
Astfel, au fost ataşate acestei cauze dosarele mai sus menţionate.
Prin Decizia penală nr. 3280 din 19 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6935/2/2006 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva Deciziei penale nr. 756/ A din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă, ca instanţă de recurs a reţinut că prin sentinţa penală nr. 273 din 20 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpatului O.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13, art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Potrivit art. 33-34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus ca hotărârea să fie comunicată Oficiului Registrului Comerţului/Tribunalul Ialomiţa.
În baza art. 14 C. pr. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Manasia la plata despăgubirilor către părţile civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că esenţă, că din luna noiembrie 2003, inculpatul O.M. a devenit asociat unic şi administrator al SC V.C. SRL, cu sediul în comuna Manasia, jud. Ialomiţa şi în această calitate a înşelat mai multe societăţi comerciale de la care a achiziţionat mărfuri, dându-le în schimb file de C.E.C. fără să existe disponibil în cont.
S-a mai stabilit că fapta aceluiaşi inculpat care nu a înregistrat în evidenţele contabile facturile de cumpărare şi de vânzare a mărfurilor şi nu a depus declaraţiile de TVA, determinând astfel prejudicierea bugetului de stat prin neplata taxelor şi impozitelor datorate, constituie infracţiunea de evaziune fiscală.
Împotriva acestei sentinţe s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti apel în care figurează ca apelant inculpatul, fără însă ca semnătura, comparată cu alte scripte aflate la dosar, să pară că îi aparţine.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 756/ A din 26 octombrie 2006 a respins, ca inadmisibil apelul declarat în numele inculpatului O.M., obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că semnătura aflată pe cererea de declarare a apelului, comparată fiind cu alte scripte aflate la dosar, nu pare să-i aparţină inculpatului. În aceste condiţii, instanţa de apel, a pus în discuţie, din oficiu problema inadmisibilităţii apelului în contextul în care nu s-a făcut nici o dovadă că persoana care a declarat apelul face parte dintre cele menţionate expres şi limitativ în dispoziţiile art. 362 C. pr. pen. Pentru aceste motive, instanţa a constatat apelul inadmisibil ca fiind declarat de o persoană fără calitate.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 201 din 21 ianuarie 2010, Dosar nr. 6401/2/2009
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.