FALSIFICAREA DE MONEDE SAU ALTE VALORI, ÎNŞELĂCIUNE PRIN EMITERE DE CECURI FĂRĂ ACOPERIREA NECESARĂ,DEOSEBIRI,APLICAREA LEGII MAI FAVORABILE

Prin sentinţa penală nr. 18 din 25 februarie 1998 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul F.O.C. pentru infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută în art. 282 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 Cod penal, precum şi pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de înşelăciune prevăzute în art. 215 alin. (2) şi (4) Cod penal.

S-a reţinut că, deţinând funcţia de administrator al societăţilor comerciale „C.” şi „S.” din Sibiu, în care calitate avea atribuţia de a asigura aprovizionarea cu marfă a acestor societăţi, pe bază de facturi, inculpatul a emis mai multe cecuri pentru plata valorilor înscrise în acele facturi, deşi ştia că nu are acoperirea necesară în conturile deschise la Banca Română de Dezvoltare şi Banca Transilvania.

Procedând în acest mod, inculpatul a indus în eroare 7 societăţi comerciale, păgubindu-le, din care două societăţi comerciale în perioada septembrie – octombrie 1996, iar pe alte cinci societăţi comerciale în perioada 20 noiembrie 1996 – 10 aprilie 1997.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 120 din 28 aprilie 1998 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Declarând recurs, inculpatul a solicitat, între altele, să fie achitat pentru infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori, susţinând că faptele respective nu constituie infracţiune, deoarece au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996, prin care s-a încriminat la alin. (4) din art. 215 Cod penal, pentru prima dată, emiterea de cecuri fără acoperire.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, potrivit art. 215 alin. 4 Cod penal, în redactarea ce i s-a dat prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996, fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, constituie infracţiune de înşelăciune şi se sancţionează de la 3 la 15 ani.

În această privinţă este de observat că, anterior adoptării Legii nr. 140/1996, o atare faptă intra atât sub incidenţa art. 282 alin. (1) Cod penal, prin care era încriminată şi falsificarea de cecuri, cât şi sub incidenţa alineatului 2 al aceluiaşi articol, prin care se încrimina punerea în circulaţie, în orice mod, a unor asemenea valori falsificate, ambele modalităţi fiind pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cum fapta inculpatului de emitere de cecuri fără acoperire din perioada septembrie – octombrie 1996 era încriminată, la data săvârşirii ei, prin art. 282 alin. (1) şi prin art. 282 alin. (2) Cod penal, pentru care era prevăzută o pedeapsă vădit mai uşoară decât aceea prevăzută pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) Cod penal, în redactarea ce i s-a dat prin Legea nr. 140/1996, în care este susceptibilă a fi încadrată în prezent această activitate a sa, în raport cu prevederile art. 13 Cod penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, se impune menţinerea încadrării juridice făcute de prima instanţă.

Ca urmare, recursul declarat de inculpat a fost respins.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1099 din 23 martie 1999