ÎNLOCUIREA SANCŢIUNII AMENZII CONTRAVENŢIONALE CU SANCŢIUNEA PRESTĂRII UNEI ACTIVITĂŢI ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII

POSIBILITATEA DE A SE DISPUNE ÎNLOCUIREA SANCŢIUNII AMENZII CONTRAVENŢIONALE CU SANCŢIUNEA PRESTĂRII UNEI ACTIVITĂŢI ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII, ATUNCI CÂND ACEASTA DIN URMĂ NU ESTE PREVĂZUTĂ, PRIN LEGE, ALTERNATIV CU AMENDA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – prin Decizia nr. 7 din 20 septembrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2011 a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă şi la dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilităţii cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii indiferent dacă contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi, ordonanţe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ şi chiar dacă actul care stabileşte şi sancţionează contravenţiile nu prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prin cele ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte, cu caracter de principiu, că sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege alternativ cu amenda şi poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.

În acelaşi timp însă, prin dispoziţiile conţinute de alin. (3)-(5) ale art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a înţeles să instituie cu caracter de principiu posibilitatea legală de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale, atunci când nu a fost achitată şi nici nu poate fi executată silit, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, “în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

Prin alineatul următor al aceluiaşi articol se prevede că instanţa poate acorda, la cererea contravenientului, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, iar prin alin. (5) al aceluiaşi articol se stabileşte că, în cazul neachitării amenzii în termenul acordat, instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Totodată, prin art. 39¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că înlocuirea sancţiunii în sensul arătat poate fi dispusă de instanţă şi ca urmare a sesizării făcute de contravenientul insolvabil, situaţie în care, aşa cum se menţionează în alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea înlocuitoare poate fi dispusă pe o durată maximă de 50 de ore.

Stabilind că instanţa poate să înlocuiască, în faza de executare, sancţiunea amenzii cu cea de obligare la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, legiuitorul a reglementat o modalitate alternativă de executare a unei sancţiuni contravenţionale şi care, desigur, nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de textele ce au fost prezentate.

Împrejurarea că prin acelaşi text, respectiv prin art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost instituită o nouă sancţiune contravenţională, indicându-se limitativ şi actele normative prin care aceasta poate fi prevăzută, şi totodată s-a instituit o modalitate alternativă de executare în cadrul căreia sancţiunea nou-înfiinţată poate înlocui sancţiunea amenzii ce a fost aplicată nu este de natură să conducă la concluzia că legiuitorul a stabilit vreo altă condiţie pentru a se putea dispune înlocuirea sancţiunii în afara celor pe care le-a prevăzut expres.

Astfel, din examinarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai prin lege, doar alternativ cu sancţiunea amenzii şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore, se constată că prin aceste dispoziţii, imperative, legiuitorul a stabilit un regim juridic general al sancţiunii contravenţionale nou-introduse.

Corespunzător acestor dispoziţii a fost adoptată ulterior Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ prin al cărui prim articol se precizează că această sancţiune poate fi prevăzută în legi sau ordonanţe ale Guvernului şi că stabilirea sa se face întotdeauna alternativ cu amenda, precum şi că sancţiunea poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.

Indicând actele normative prin care poate fi prevăzută sancţiunea şi obligativitatea de a figura ca o sancţiune alternativă la aceea a amenzii, legiuitorul a stabilit o condiţie de reglementare care nu se adresează altcuiva decât autorităţilor care au competenţa de a adopta norme juridice în materie contravenţională.

Prin art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a înţeles să reglementeze o altă ipoteză juridică, şi anume aceea a contravenientului care a fost sancţionat cu amendă, pe care însă nu a achitat-o şi nici nu poate fi executat silit.

Pentru o astfel de situaţie, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficienţă a sancţiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancţiunii amenzii, prin posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligaţia de prestare a unei activităţi în folosul comunităţii.

Operaţiunea juridică de înlocuire a sancţiunii are loc în faza de executare şi vizează exclusiv stabilirea altei modalităţi de executare a sancţiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalităţii de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi nici nu există posibilitatea executării silite.

Deci nu se poate considera, sub acest aspect, că ar fi nesocotit principiul de drept al legalităţii incriminării şi sancţiunii (“nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“) înscris şi în prevederile art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Aceasta întrucât, în litigiul având ca obiect cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, instanţa nu este învestită cu aplicarea unei sancţiuni care nu ar fi prevăzută de actul prin care este reglementată contravenţia, ci, în ipoteza unui contravenient debitor insolvabil, este chemată să se pronunţe cu privire la modalitatea de executare a sancţiunii amenzii prevăzute de lege şi deja aplicate contravenientului.

Condiţiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancţiunii sunt înscrise la art. 9 alin. (3) şi art. 39¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi vizează numai depăşirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii amenzii şi starea de insolvabilitate a contravenientului, iar îndeplinirea lor se verifică în urma sesizării adresate instanţei de către organul din care face parte agentul constatator sau de către contravenient.

În atare situaţie, a aprecia că operaţiunea de înlocuire a sancţiunii nu poate avea loc decât în baza unui text conţinut de o lege sau o ordonanţă, prin care sunt prevăzute ca sancţiuni alternative amenda şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ar însemna să se nesocotească voinţa legiuitorului prin adăugarea unor condiţii pe care acesta nu a înţeles să le stabilească.

În acelaşi timp, printr-o astfel de interpretare, se ajunge la lipsirea de eficienţă juridică a reglementării conţinute de art. 9 alin. (3)-(5) şi de art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar numeroase norme juridice în temeiul cărora a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale rămân fără finalitate, deoarece sancţiunea nu poate fi executată pe nicio cale.

Altfel spus, deşi se face vinovat de săvârşirea unei contravenţii, pentru care a şi fost sancţionat, contravenientul insolvabil nu suportă în mod real nicio consecinţă a faptei sale.

În materie contravenţională, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă legea generală, astfel că dispoziţiile sale sunt aplicabile tuturor contravenţiilor indiferent dacă acestea sunt reglementate prin legi, prin ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului ori prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene, conform competenţelor stabilite prin art. 2 al acestui act normativ.

Aşa cum s-a arătat, nici dispoziţiile art. 9 alin. (3)-(5) şi nici cele ale art. 39¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac nicio distincţie, în vederea aplicării lor, în funcţie de categoria actului prin care este stabilită contravenţia şi nu cer ca norma juridică în temeiul căreia a fost aplicată amenda să prevadă şi sancţiunea alternativă a prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă şi ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul admisibilităţii cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, indiferent dacă contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi, ordonanţe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ şi chiar dacă actul care stabileşte şi sancţionează contravenţiile nu prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – SECŢIILE UNITE – DECIZIA Nr. 7 din 20 septembrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2011