ÎNŞELĂCIUNE. ART. 215 ALIN. 4 C.PEN. BILET LA ORDIN FĂRĂ ACOPERIRE ÎN CONTUL BANCAR

Emiterea unui bilet la ordin, ştiind că pentru valorificare nu există acoperirea necesară, nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. 4 C.pen., biletul la ordin neputând fi asimilat cecului; o atare faptă, dacă a fost săvârşită cu intenţia de a înşela şi s-a pricinuit o pagubă, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen.

Prin sentinţa penală nr. 556 din 14 septembrie 1999, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a condamnat pe inculpatul C.U. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 C.pen.

Instanţa a reţinut că, în calitate de administrator al unei asociaţii familiale, la 26 ianuarie 1999, pe baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul a primit de la o societate comercială marfă în valoare de 8.769.000 de lei, pentru achitarea căreia a emis un bilet la ordin, deşi ştia că nu are disponibil în cont la bancă. Plata a fost refuzată pentru acest motiv.

Apelul şi recursul inculpatului au fost respinse prin deciziile penale nr. 319 din 6 octombrie 2000 a Tribunalului Harghita şi nr. 49 din 31 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin recursul în anulare declarat în cauză se motivează că prevederile art. 215 alin. 4 nu sunt incidente, biletul la ordin neputând fi asimilat cecului, iar intenţia inculpatului de a înşela partea civilă nu este dovedită.

Recursul în anulare este fondat.

Norma de incriminare în discuţie, art. 215 alin. 4 C.pen., se referă în exclusivitate la emiterea unui cec în condiţiile, scopul şi cu urmarea expres arătate în text.

Biletul la ordin este, ca şi cecul, un titlu de credit, însă între acestea există deosebiri fundamentale, legiuitorul prevăzându-le prin reglementări distincte.

Extinderea sferei de aplicare a textului din legea penală, care se referă la cecul fără acoperire, pe calea interpretării judiciare, la biletul la ordin, constituie o încălcare a principiului legalităţii incriminării consacrat în art. 2 C.pen.

Prin urmare, încadrarea faptei inculpatului, de a emite un bilet la ordin pentru achitarea mărfurilor cumpărate, ştiind că nu are disponibilul necesar în cont, în prevederile art. 215 alin. 4 C.pen., este greşită.

Aceasta nu înseamnă însă că, în orice condiţii, emiterea biletului la ordin fără a exista în cont acoperirea necesară, atrage în exclusivitate răspunderea contractuală a făptuitorului.

Funcţia atribuită biletului la ordin este, în asemenea cazuri, aceea de a determina  prin inducere în eroare la încheierea convenţiei, menţiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată fiind elemente de natură a convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea şi posibilităţile de plată ale făptuitorului..

Fapta astfel săvârşită realizează conţinutul infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 3 C.pen., în modalitatea agravantă prevăzută  în alin. 2.

Pentru a întregi conţinutul infracţiunii, acţiunea de amăgire, de inducere în eroare cu privire la posibilităţile, condiţiile şi forma de plată, trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie, în forma intenţiei.

Sub acest din urmă aspect, al intenţiei inculpatului de a înşela partea civilă, prima instanţă şi cea de apel nu au administrat toate probele necesare clarificării depline a cauzei, motiv pentru care  s-a dispus admiterea recursului în anulare şi trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare.

C.S.J., Decizia Secţiei penale nr. 663 din 6 februarie 2002