ÎNŞELĂCIUNE CU PRILEJUL ÎNCHEIERII UNUI CONTRACT, INDUCEREA ÎN EROARE, MODALITATE

Prin sentinţa penală nr. 288 din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul Gh. D. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) şi (5) Cod penal şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal.

S-a reţinut că inculpatul, fiind administrator la S.C. „T.” S.R.L. Bucureşti, având ca obiect de activitate achiziţionarea de porumb, s-a deplasat la 11 decembrie 1996, împreună cu un delegat al S.C. „C.” S.A. Călăraşi, interesată să cumpere cereale pentru creşterea porcilor, precum şi cu un delegat al S.C. „S.” S.R.L. Bucureşti, ca intermediară, la silozul de cereale din comuna C., judeţul Constanţa, unde inculpatul le-a dat asigurări celor doi delegaţi că deţine cantitatea de 4.000 tone porumb ştiuleţi, în acel siloz, în vederea comercializării.

Deşi societatea la care era administrator nu deţinea porumb în Silozul C., inculpatul a întocmit un proces-verbal în care a menţionat că lasă în custodia acelui siloz cantitatea de 4.000 tone porumb ştiuleţi, pentru a fi livrată către S.C. „C.” S.A. Călăraşi.

Pe baza acestui proces-verbal, între cele trei societăţi comerciale a fost încheiat un contract, în urma căruia S.C. „C.” S.A. a achitat societăţii intermediare (S.C. S. S.R.L.) suma de 2.596.000.000 lei, reprezentând contravaloarea celor 4.000 tone porumb ştiuleţi, iar aceasta din urmă a plătit, la rândul ei, costul mărfii societăţii administrate de inculpat.

După virarea banilor în contul S.C. „T.” S.R.L. Bucureşti inculpatul i-a scos din contul acesteia, cheltuindu-i în interese personale, iar societăţii beneficiare a contractului i-a livrat numai 400 tone porumb ştiuleţi.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 25 din 13 februarie 1998 a Curţii de Apel Constanţa.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, inducând în eroare pe delegaţii a două societăţi comerciale că o cantitate de porumb ştiuleţi aparţinând altor societăţi comerciale, ce era depozitată într-un siloz de cereale, ar aparţine societăţii comerciale la care el era administrator, inculpatul a reuşit să încheie cu aceştia un contract prin care se obliga să le livreze cantitatea de 4.000 tone porumb ştiuleţi şi să încaseze în interes personal suma de 2.596.000.000 lei, reprezentând suma convenită pentru acea cantitate de porumb, pe care nu a mai livrat-o.

Or, cum este evident că, fără inducerea celor doi delegaţi în eroare cu privire la adevăratul proprietar al cantităţilor de porumb ştiuleţi depozitate în siloz, nu s-ar mai fi încheiat contractul de livrare de porumb ştiuleţi, pe baza căruia inculpatul a încasat suma convenită şi a cheltuit-o în interes personal, această faptă a sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) şi (5) Cod penal.

Pe cale de consecinţă, a fost menţinută încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă, recursul inculpatului fiind respins.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 2042 din 24 mai 1999