ÎNŞELĂCIUNE ÎN CONVENŢII, ADMINISTRATOR EXCLUS DIN SOCIETATEA COMERCIALĂ, ÎNSCRIEREA ÎN REGISTRUL COMERŢULUI A EXCLUDERII

Prin sentinţa penală nr. 2805 din 4 decembrie 1996, Judecătoria Ploieşti a condamnat pe inculpatul I.C., între alte fapte, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal.

Instanţa a reţinut că, prin decizia civilă nr. 922 din 6 aprilie 1995 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă, inculpatul a fost exclus din S.C. „E.” S.N.C. Ploieşti şi, deşi avea cunoştinţă de existenţa acestei hotărâri, a continuat să încheie contracte comerciale în calitate de asociat.

La data de 8 septembrie 1995 inculpatul s-a prezentat ca fiind patron şi administrator al societăţii comerciale menţionate şi a încheiat un contract de colaborare cu partea vătămată P.C., patron şi administrator al S.C. „C.” S.R.L. Contractul a fost încheiat şi semnat de inculpat în calitate de reprezentant al S.C. „E.” S. N.C., folosind fără drept ştampila acestei societăţi.

În baza contractului, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 750.000 de lei pentru cumpărarea de materiale, bani pe care inculpatul i-a însuşit.

Apelul inculpatului a fost respins prin decizia penală nr. 290 din 25 aprilie 1997 a Tribunalului Prahova, condamnarea fiind menţinută şi în recurs prin decizia penală nr. 677 din 30 octombrie 1997 a Curţii de Apel Ploieşti.

În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că deşi inculpatul a fost exclus din societatea comercială şi, ulterior, aceasta a fost dizolvată prin hotărâri civile irevocabilă ale Curţii de Apel Ploieşti, de vreme ce aceste situaţii nu au fost înregistrate în Registrul comerţului înainte de încheierea contractului cu partea vătămată, la data faptei inculpatul nu-şi pierduse calitatea de administrator, procedura de lichidare a societăţii nefiind începută.

Recursul în anulare nu este fondat.

Potrivit art. 215 alin. (3) din Codul penal, constituie înşelăciune inducerea în eroare sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că acţiunea inculpatului de inducere în eroare a părţii vătămate a fost săvârşită cu intenţie, în sensul că el şi-a dat seama că atribuirea unei calităţi pe care nu o mai avea a condus la o amăgire cu ocazia încheierii şi executării contractului, şi că fără această inducere în eroare contractul nu s-ar fi încheiat.

Împrejurarea că hotărârile civile de excludere a inculpatului din societate şi de dizolvare a societăţii nu fuseseră înscrise în Registrul comerţului şi publicate în Monitorul Oficial la data încheierii contractului de colaborare cu partea vătămată nu are relevanţă în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor de către inculpat, acest aspect vizând opozabilitatea faţă de terţi a menţiunilor respective.

Aşa fiind, în mod corect instanţele au constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 2780 din 30 iunie 1999