A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

INTERPRETAREA ŞI APLICAREA ART. XXIV ALIN. (1) – (3) DIN LEGEA NR. 202/2010 PRIVIND UNELE MĂSURI PENTRU ACCELERAREA SOLUŢIONĂRII PROCESELOR, CU PRIVIRE LA STABILIREA CĂII DE ATAC – APEL SAU RECURS – ŞI A INSTANŢEI COMPETENTE SĂ JUDECE CALEA DE ATAC DECLARATĂ ÎMPOTRIVA UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI PRONUNŢATE ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII NR. 202/2010, ÎN CAZUL ÎN CARE, DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII MENŢIONATE, CAUZA A FOST TRIMISĂ SPRE REJUDECARE APELULUI

INTERPRETAREA ŞI APLICAREA ART. XXIV ALIN. (1) – (3) DIN LEGEA NR. 202/2010 PRIVIND UNELE MĂSURI PENTRU ACCELERAREA SOLUŢIONĂRII PROCESELOR, CU PRIVIRE LA STABILIREA CĂII DE ATAC APEL SAU RECURS ŞI A INSTANŢEI COMPETENTE SĂ JUDECE CALEA DE ATAC DECLARATĂ ÎMPOTRIVA UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI PRONUNŢATE ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII NR. 202/2010, ÎN CAZUL ÎN CARE, DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII MENŢIONATE, CAUZA A FOST TRIMISĂ SPRE REJUDECARE APELULUI

În cazul în care după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 se casează decizia instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea pronunţată în primă instanţă, înainte de intrarea în vigoare a legii, de către judecătorie rămâne supusă apelului, cale de atac prevăzută de legea sub care a început procesul, competenţa de soluţionare revenind tribunalului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sesizarea nr. 6.108/1.728/III-5/2012, “vizând interpretarea şi aplicarea art. XXIV alin. (1) – (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu privire la stabilirea căii de atac (apel sau recurs) şi a instanţei competente să judece calea de atac declarată împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cazul în care, după intrarea în vigoare a legii menţionate, cauza a fost trimisă spre rejudecare apelului”.

[…]

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Într-o primă orientare, majoritară, a practicii, unele instanţe au apreciat că în cazul în care se dispune, după intrarea în vigoare a “legii micii reforme”, rejudecarea apelului declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de judecătorie anterior datei de 25 noiembrie 2010, competenţa de soluţionare a apelului aparţine tribunalului, decizia dată în al doilea grad de jurisdicţie putând fi atacată cu recurs la curtea de apel.

În acest sens, s-a arătat că, deşi în alin. (3) al art. XXIV din lege se prevede că în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare sunt aplicabile dispoziţiile legii noi cu privire la competenţă, aceste dispoziţii se referă doar la ipoteza în care prin decizia instanţei de recurs sunt casate ambele hotărâri, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă, întrucât prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol stabilesc că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul penal.

3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au stabilit recursul ca fiind calea de atac ce se va rejudeca, potrivit legii noi, competenţa de soluţionare a acestuia revenind curţii de apel.

În susţinerea acestei opinii s-au avut în vedere dispoziţiile alin. (3) al art. XXIV, care nu fac nicio distincţie între casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond sau la cea de apel, textul aplicându-se tuturor situaţiilor de casare cu trimitere spre rejudecare.

S-a mai arătat că, după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, tribunalul nu mai este instanţă de apel, conform art. XVIII pct. 4, textul fiind de imediată aplicare.

3.3. Într-o a treia orientare a practicii, unele instanţe au stabilit că apelul este calea de atac ce se va rejudeca, iar competenţa de soluţionare a acestuia aparţine curţii de apel.

Ca argumente au fost invocate dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale art. XXIV, din a căror analiză coroborată rezultă că, în ipoteza în care se dispune casarea deciziei date în apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea primei instanţe pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămâne supusă căii de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, respectiv cea a apelului, însă competenţa de soluţionare a acestuia revine curţii de apel, ca urmare a abrogării pct. 2 al art. 27 din Codul de procedură penală, prin art. XVIII pct. 4 din lege.

[. . . ]

6. Înalta Curte

Din examinarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 rezultă că hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acesteia rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar din alineatul (2) rezultă că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe.

De asemenea, în alineatul (3) s-a stabilit că, în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile din legea nouă, privitoare la competenţă sunt aplicabile.

Din examinarea textelor de lege enunţate se observă că, în alineatele (1) şi (2), legiuitorul, pentru a nu perturba mersul normal al ciclului procesual început sub legea veche, a reglementat o derogare de la principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal, stabilind că dispoziţiile relative la competenţă, căi de atac, termene şi motive ultraactivează după ieşirea lor din vigoare.

Soluţia aleasă de legiuitor este în acord cu dispoziţiile art. 3 – 5 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Socialiste România din 12 noiembrie 1968, potrivit cărora regulile de competenţă se aplică şi cauzelor în care procesul penal a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a codului, afară de cazul în care a intervenit o hotărâre în primă instanţă, hotărârile fiind supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării lor. Cu privire la termene, s-a stabilit că acestea sunt cele prevăzute de legea în vigoare la data când au început să curgă.

Astfel, când o cauză a fost soluţionată în primul grad de jurisdicţie de instanţa competentă material la acea dată, chiar dacă ulterior, până la momentul rămânerii definitivă a hotărârii, a intervenit o normă nouă, care stabileşte competenţa unei alte instanţe de a judeca căile de atac, aceasta nu se aplică, calea de atac ordinară rămânând în competenţa instanţei prevăzute de legea veche, care ultraactivează.

În mod similar, în situaţia în care în cauză s-a pronunţat o hotărâre supusă la acel moment, potrivit normei procesuale în vigoare, unei anumite căi de atac, iar ulterior intervine o lege care înlătură respectiva cale de atac, este aplicabilă în continuare legea veche care reglementează acea cale de atac la data soluţionării în primă instanţă, asigurându-se astfel autoritatea hotărârii şi securitatea raporturilor juridice.

Pentru ca normele de drept procesual penal referitoare la competenţă şi căile de atac să fie ultraactive este obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instanţă, înainte de intrarea în vigoare a noii legi de procedură, căci în caz contrar este incident principiul aplicării imediate a normei de drept procesual penal.

Aceasta este şi raţiunea pentru care în alineatul (3) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a stabilit că, în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare sunt incidente dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă vizând exclusiv situaţia în care este desfiinţată sau casată hotărârea dată în primul grad de jurisdicţie, în caz contrar fiind aplicabile prevederile alineatelor (1) şi (2) ale aceluiaşi articol.

Regula inserată în art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 nu poate fi aplicată decât în urma unei interpretări sistematice a dispoziţiilor întregului articol, întrucât în ipoteza în care hotărârea dată în primă instanţă anterior intrării în vigoare a noii legi continuă să-şi producă efectele, nefiind desfiinţată sau casată, se aplică normele din alineatele (1) şi (2), devenind incident principiul ultraactivităţii.

În considerarea celor expuse rezultă că dacă în recurs a fost casată numai decizia instanţei de apel, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea primei instanţe pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 este supusă apelului la tribunal, iar nu direct recursului la curtea de apel.

Prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 devin incidente doar în situaţia în care instanţa de recurs casează ambele hotărâri cu trimitere spre rejudecare la judecătorie, sentinţa primei instanţe dată în atare condiţii fiind supusă recursului la curtea de apel.

Astfel, normele de competenţă materială cuprinse în art. 27 şi art. 281 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 361 alin. (1) lit. a) şi art. 3851 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sunt aplicabile doar sentinţelor date de judecătorie după intrarea în vigoare a legii, fiind atacate direct cu recurs la curtea de apel şi, prin excepţie, la tribunal, hotărârile pronunţate anterior acestei date fiind supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, respectiv apelului şi recursului.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII DECIZIA NR. 12 DIN 8 OCTOMBRIE 2012 (DOSAR NR. 11/2012), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 31 octombrie 2012, extrase

Leave a Reply