NATURA JURIDICĂ, TERMENE DE DECĂDERE

Termenele de formulare a plângerii la procurorul ierarhic superior şi, respectiv, la judecător sunt de decădere, nerespectarea lor atrăgând nulitatea plângerii şi respingerea acesteia ca tardivă.

Datorită specificului lor actele procedurale au o anumită durată în timp, trebuind să fie îndeplinite într-un interval strict delimitat de lege.

Prin instituţia termenului, astfel cum este reglementată în art. 185–188 din Codul de procedură penală, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiţie.

De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt stabilite în vederea garantării ritmului optim de desfăşurare a activităţilor menite să contribuie la realizarea scopului procesului penal, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile şi interesele legitime ale părţilor.

Spre deosebire de termenele substanţiale, care asigură ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operaţiunilor specifice fiecărei faze procesuale. Prin natura lor şi efectele pe care le produc, termenele procedurale pot fi peremptorii sau imperative, dilatorii sau prohibitive şi orânduitorii sau de recomandare.

Dintre aceste termene, cel peremptoriu este acela înăuntrul căruia un anumit act trebuie îndeplinit în mod imperativ, depăşirea lui atrăgând nulitatea actului respectiv.

În acest sens, prin art. 185 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a reglementat că nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru executarea unui drept procesual atrage decăderea din exerciţiul acelui drept şi nulitatea actului făcut peste termen.

În raport cu această reglementare neechivocă a efectelor nerespectării termenului înăuntrul căruia se poate exercita un drept procesual, trebuie examinată şi posibilitatea de a se face plângere împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în temeiul prevederilor art. 278 alin. 3 şi art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală.

Într-adevăr, în contextul reglementării plângerii contra actelor procurorului, prin art. 278 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că “în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate ….”.

Tot astfel, în cadrul art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care este reglementată plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, se subliniază că o asemenea plângere se poate face “în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278″…., pentru ca în alin. 2 al aceluiaşi articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior “nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile”.

Or, în aceste condiţii, fiind evident că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. 3 şi în art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu pot fi decât termene procedurale peremptorii, se impune concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac şi respingerea ei ca tardivă.

Aşa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. 3 şi art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depăşirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiţii devine tardivă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, sub aspectul naturii juridice, termenele prevăzute în art. 278 alin. 3 şi art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală sunt termene de decădere.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE- SECŢIILE UNITE – DECIZIA Nr. 15 din 6 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  735 din 29 octombrie 2009