Art. 14 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul şi exercitarea acţiunii civile în procesul penal, prevede la alin. (3) lit. a) că repararea pagubei se face potrivit legii civile în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare.
În cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, prin încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. (1) lit. b) şi c) şi al art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau prin cea de scoatere de sub urmărire penală procurorul dispune asupra restituirii lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal nu sunt supuse confiscării speciale şi asupra restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Din prevederile acestor texte de lege, precum şi din prevederile art. 169 şi 170 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură numai prin restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Prin urmare, ori de câte ori repararea pagubei în natură nu se face prin restituirea lucrurilor sau restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, ci prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare, competenţa de a dispune repararea pagubei în natură aparţine instanţei de judecată.
Instanţa penală are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură, inclusiv prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, dacă acţiunea civilă este alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, fie prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă potrivit art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, fie prin exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazurile prevăzute în art. 17 alin. (1) din acelaşi cod, iar instanţa penală este sesizată atât cu soluţionarea acţiunii penale, cât şi cu soluţionarea acţiunii civile, rezolvarea acţiunii civile de către instanţa penală fiind strâns legată de rezolvarea acţiunii penale, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 346 din Codul de procedură penală.
Pentru cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanţa penală nefiind deci sesizată cu soluţionarea acţiunii penale, nici o formă de procedură penală nu prevede competenţa acestei instanţe de a se pronunţa cu privire la acţiunea civilă şi de a dispune repararea pagubei în natură prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare.
Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi în raport cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă, competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparţine instanţei civile.
În ceea ce priveşte dreptul la acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, exercitată în faţa instanţei civile, întrucât art. 45 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar normele de procedură sunt de strictă interpretare, procurorul are calitatea procesuală activă numai în limitele stabilite prin acest text de lege. Prin urmare, procurorul poate exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute în art. 45 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
În celelalte cazuri, având în vedere principiul disponibilităţii, ca principiu general al desfăşurării procesului civil, acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat aparţine părţilor.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
În aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 184 din Codul de procedură civilă, stabilesc:
1. În cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
2. În celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor.
I.C.C.J., S.U., decizia nr. XV, din 21 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 8 februarie 2006
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.