REVIZUIRE, HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI , PLÂNGERI , REZOLUŢII , ORDONANŢE, PROCUROR, DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ

Spre deosebire de sistemul procedurii nemijlocite a revizuirii, în care cererea se adresează direct instanţei, în sistemul procedurii mijlocite a revizuirii, adoptat în reglementarea din dreptul nostru procesual penal, procurorul efectuează o primă verificare a temeiniciei cererii de revizuire în cadrul unei proceduri prealabile specifice.

În acest sens, prin art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede în mod imperativ: „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă”.

Ca urmare, în cuprinsul art. 399 din Codul de procedură penală, prin care este reglementată procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, s-a precizat, la alin. 1, că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanţă, ca aceasta să fie efectuată, iar la alin. 2 că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei”, pentru ca în alineatul 5 (final) să se prevadă că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente”.

Aceste reglementări nu sunt susceptibile de interpretare.

Însuşi ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art. 402, 403, 404, 405 şi 406 din Codul de procedură penală, prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu şi soluţiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată şi direct instanţei, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligaţia să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.

În astfel de condiţii, este evident că textele de lege enunţate, prin claritatea şi lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei, dat fiind că în practica judiciară s-au observat tendinţe de aglomerare a instanţelor cu cereri vădit lipsite de obiect, informe sau depăşind cadrul legal specific.

Aşa fiind, nu se poate considera că chestiunea de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti cât timp dispoziţiile art. 397–399 din Codul de procedură penală reglementează cu claritate neinterpretabilă obligativitatea parcurgerii, de fiecare cerere de revizuire, a etapei efectuării de către procuror a actelor de cercetare prealabilă necesare verificării temeiniciei acesteia.

În consecinţă, urmează a se dispune respingerea recursului în interesul legii privind incidenţa dispoziţiilor art. 397–399 din Codul de procedură penală în ipoteza soluţionării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătoreşti ce au ca obiect plângeri împotriva  rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – SECŢIILE UNITE – D E C I Z I A nr. din  6 aprilie 2009, www.scj.ro