REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ AL INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI

REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ AL INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI

Consiliul Superior al Magistraturii a luat o decizie fără consultarea judecătorilor si a avocaţilor, doar pentru a da satisfacţie unor procurori care s-au plâns ca sunt nedreptățiti pentru ca au fost daţi jos de pe podium in sala de judecata si puşi in rând cu avocaţii. In urma reclamaţiei făcute la CSM in luna mai 2012 de către procurori din cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti – care au acuzat faptul ca noua amplasare a mobilierului in sala de judecata „aduce grave atingeri demnitatii profesiei” .,
CSM a emis Hotărârea nr. 781 din 5 septembrie 2012, prin care a completat Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti si a stabilit care sa fie poziţia magistraţilor/parţilor in sala de judecata (luju. ro).

Începând cu data de 1 mai 2012, in cadrul Tribunalului Bucureşti s-a dispus schimbarea amplasamentului mobilierului din sălile de şedinţa alocate secţiilor civile ale acestei instanţe. Acest aspect nu a fost adus anterior la cunoştinţa personalului, care nu a fost consultat ( si nici conducerea Parchetului respectiv), fiind pus “in fata faptului împlinit” care nu a cunoscut “in baza cărei dispoziţii s-au luat aceste masuri”.

Hotărârea nr. 781 din 5 septembrie 2012, pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 17 septembrie 2012.

Având în vedere dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 23 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,  Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte că  Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează .

După articolul 86 se introduc douăsprezece noi articole, articolele 86¹ – 86¹², cu următorul cuprins:

“Art. 86¹ – Sălile de şedinţă din instanţele judecătoreşti vor fi dotate cu mobilierul necesar judecătorilor, procurorului, grefierului, avocaţilor, părţilor, persoanelor private de libertate şi publicului. […].

Art. 86⁶ – (1) Locul avocatului care pune concluzii va fi situat pe un podium având înălţimea cuprinsă între 20 şi 30 cm şi va fi orientat în modul prevăzut la art. 86⁵ alin. (4).[…].

Biroul procurorului va fi situat distinct de cel al judecătorilor, în partea opusă spaţiului amenajat pentru persoanele private de libertate, pe un podium având înălţimea cuprinsă între 40 şi 50 cm şi va fi orientat astfel încât să asigure procurorului o vizibilitate bună atât spre biroul judecătorilor, cât şi spre public.

Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.

Rolul Ministerului Public este determinat în  art. 131 al Constituţiei.  În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Procurorii sunt deci cu mult peste rolul simplu de acuzator.

În măsura în care finalitatea urmărită de procuror este apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, prezenţa sa în proces nu este susceptibilă de conotaţia negativă ce i-a fost atribuită. Chiar dacă, în condiţiile în care procesul judiciar dă expresie unui conflict de interese contrare, dintre care, în principiu, doar unul este legitim, prin prisma cadrului juridic şi a asigurării ordinii de drept, opţiunea procurorului este univoc favorabilă acestuia, o atare opţiune nu este apriorică şi nici intuitu personae, ci este impusă de convingerea că cel în cauză are dreptate, altfel spus, că interesul său este cel căruia autoritatea publică îi datorează ocrotire. Sprijinindu-l în acest mod, procurorul îi potenţează acestuia accesul liber la justiţie, fără ca astfel să afecteze principiul egalităţii în drepturi, întrucât nu poate exista egalitate între titularul unui drept şi cel care înţelege să îl conteste fără temei, între titularul unui interes legitim şi cel care invocă acelaşi interes în mod arbitrar şi fără legitimitate (Curtea Constituţională, Decizia nr. 102 din 22 februarie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.320 din 15 aprilie 2005).

În Decizia nr. 68 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005 Curtea a reţinut că, “în toate cazurile de participare a procurorului în procesul civil, calitatea de parte în acest sens material aparţine titularului dreptului subiectiv ce formează obiectul litigiului, care este liber să dispună de acest drept şi să-şi exercite fără nici o constrângere toate drepturile procesuale. Procurorul este, fără îndoială, un organ al statului, dar el nu este un «reprezentant al statului» în procesul civil […]. Procurorul apără ordinea normativă, iar în felul acesta nu dezechilibrează procesul în favoarea unuia sau altuia dintre titularii drepturilor supuse judecăţii […]. Ca şi judecătorul, procurorul este un subiect oficial al procesului civil. El acţionează întotdeauna din oficiu şi atunci când declanşează procesul, şi atunci când intervine în proces, şi în cererile pe care le adresează. Scopul acţiunii sale nu este acela de a obţine pentru una dintre părţi satisfacerea unei pretenţii, ci de a veghea ca admiterea sau respingerea cererilor părţilor să se facă în conformitate cu legea. Procurorul nu este parte, în sensul afirmat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, el este un organ al legii. În felul acesta, principiul oficialităţii în temeiul căruia acţionează procurorul nu anihilează şi nici măcar nu micşorează efectele principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea şi comportamentul părţilor în procesul civil. Independent de acţiunea Ministerului Public, părţile au în continuare libertatea să dispună de drepturile lor subiective, materiale sau procesuale”.

Într-o altă cauză, Curtea Constituţională constată că ansamblul reglementărilor legale trebuie să garanteze şi să asigure dreptul Ministerului Public să îşi exercite acest rol. În activitatea judiciară, mai ales în domeniul contenciosului administrativ, unde întotdeauna o parte a procesului este o autoritate publică, premisa pentru îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public este tocmai participarea în şedinţă a reprezentantului său. Astfel, prin participarea reprezentantului Ministerului Public se impune o garanţie în plus atât în sensul apărării ordinii de drept, a intereselor generale ale societăţii, cât şi în ideea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar Ministerul Public are garantată posibilitatea de a-şi exercita în deplinătate rolul său constituţional (Curtea Constituţională, Decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  107 din 13 februarie 2007).

În legătură cu aplicarea principiului egalităţii, Curtea Constituţională a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa că “violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării prevăzut la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a stabilit că orice diferenţă de tratament făcută de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă , de exemplu, în cazul “Markx împotriva Belgiei”, 1979 (Curtea Constituţională, Decizia nr. 100 din 9 martie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  261 din 24 martie 2004, idem Curtea Constituţională Decizia nr. 421 din 11 noiembrie 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 503/2002, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  870 din 8 decembrie 2003).

În dreptul românesc,  Ministerul Public a fost organizat încă din timpul Regulamentelor organice, exceptând perioada 1948-1992 când a fost înlocuit de sistemul, parţial diferit, al organelor procuraturii. În ambele sisteme, partea dominantă a activităţii ţinea şi ţine de materia dreptului penal, dar atribuţii importante erau şi sunt prevăzute de lege şi în materie civilă, lato sensu ( vezi şi Codul de procedură civilă din 1865, Legea pentru atribuţiile Ministerului Public din 25 octombrie 1877, Codul de procedură civilă din 1900, Codul de procedură civilă din 1948, cu modificările aduse prin Decretul nr.38/1959, Legea nr.6/1952 pentru înfiinţarea şi organizarea procuraturii) ( Curtea Constituţională, Decizia nr.1 din 4 ianuarie 199, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. .66 din 11.04.1995).

Referitor la poziţia în sălile de şedinţă,  legiuitorul român putea adopta sistemul italian ( sau de common law), dar , în egală măsură, şi cel franţuzesc.Totul se reduce la TRADITIA fiecărei țări și a nivelului de civilitate.

Singura critică – deloc nesemnificativă – este lipsa transparenţei, a spiritului democratic la adoptarea modificării, atât faţă de personalul instanţelor, cât şi faţă de avocaţi şi justiţiabili.

Zece centrimetri de înălțime contează enorm!